Hramul Bisericii „Sfântul Pantelimon” din or. Cimișlia - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Hramul Bisericii „Sfântul Pantelimon” din or. Cimișlia

0:51, joi, 10 august, 2017 | Cuvinte-cheie: , ,

Astăzi, 9 august 2017, în ziua prăznuirii Sfântului Pantelimon, un Sfânt care este bine-cunoscut mai ales celor aflați în suferințe și în boli, numeroși credincioși ai orașului Cimișlia au participat la sărbătoarea Hramului Bisericii „Sf. M. Mc. Pantelimon” din oraș.

Cu acest minunat prilej, cu binecuvântarea PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat, a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de către un sobor de preoți, în frunte cu Părintele Ioan Jelihovschi, Parohul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din s. Carabetovca, r. Basarabeasca.

Din soborul preoțesc a făcut parte și parohul comunității, Prot. Ioan Jelihovschi (paroh al Bisericii din anul 2002), Prot. Mitr. Nicolae Cristov, Parohul Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din or. Cimișlia, precum și un sobor de slujitori din cadrul Eparhiei de Sud.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, în curtea bisericii a fost oficiată Taina Sfântului Maslu de obște, lucrare sfântă săvârșită în numele Sfintei Treimi, de către preoții Bisericii, prin care se împărtășește credincioșilor bolnavi harul nevăzut al tămăduirii sau ușurării suferințelor trupești și întărirea sufletească.

Cu această ocazie, Părintele Ioan Jelihovschi, Parohul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din s. Carabetovca, r. Basarabeasca, a venit către adunarea credincioșilor la această sfântă taină, cu un cuvânt de învăţătură, în care a subliniat faptul că Taina Sfântului Maslu, una din cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe, aduce vindecare trupească şi sufletească: „În Sfintele Evanghelii și în toate rugăciunile din rânduiala Sfântului Maslu, Dumnezeu este invocat ca „Doctorul sufletelor și trupurilor noastre, a Cărui milă este nemăsurată…”, iar după fiecare rugăciune și invocare, credincioșii cântă: „Stăpâne, Hristoase, Mult Milostive, miluiește și tămăduiește pe robii Tăi”. Însăși cântarea Îl arată pe Mântuitorul Hristos ca „Vindecătorul și Ajutătorul celor ce sunt în dureri”. De la Dumnezeu prin rugăciune se cere: „tămăduire neputinciosului robului Său… cel ce mult a greșit”.

„Să alergăm după ajutor, noi, toți cei slăbănogiți și îmbolnăviți trupește și sufletește de păcatele noastre, împovărați de boli și de curse diavolești, să alergăm la acest prea-milostiv Sfânt al Bisericii lui Hristos, întrucât „Pantelimon” înseamnă „prea-milostiv”, și cu încredere să îi cerem tămăduire, pentru noi și pentru apropiații noștri, care zac în dureri și nevoi!”, a menționat Părintele Ioan.

În încheiere, Parohul Bisericii, Părintele Ioan Jelihovschi, a felicitat credincioșii prezenți cu ocazia sărbătorii hramului, mulțumind preoților slujitori și tuturor enoriașilor pentru prezență și comuniune în rugăciune, exprimând în același timp alese mulțumiri și recunoștință, Grupului coral bărbătesc „Gnosis” din Chișinău, pentru împodobirea praznicului cu alesele cântări liturgice, interpretate cu multă măiestrie.

Părintele Paroh Ioan Jelihovschi este un tânăr și energic slujitor al Bisericii, care începând cu anul 2002, desfășoară o vastă și frumoasă activitate pastoral-misionară și culturală în orașul Cimișlia. În special, Părintele organizează un șir de activități dedicate tinerilor și împreună cu tinerii.

Este Profesor de Religie Ortodoxă la Liceul Teoretic „M. Eminescu” din or. Cimișlia din anul 2002 și până în prezent, dar și Președinte al Departamentului Activitate Pastorală pentru Tineret din cadrul Episcopiei de Cahul și Comrat. De asemenea, conduce și Asociația Ortodoxă „Valeriu Gafencu”, înființată în anul 2012.

„Purtătorule de chinuri, Sfinte şi Tămăduitorule Pantelimoane, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre!” (Tropar)

A consemnat: Serghei Crudu

Contact Form Powered By : XYZScripts.com