Hramul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului”, Călărășeuca
22:49, vineri, 29 august, 2014 | Cuvinte-cheie: Adormirea Maicii Domnului, călărășeuca, hramul mănăstirii

În ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Călărășeuca și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența viețuitoarelor sfîntului așezămînt și a mulțimii pelerinilor și închinătorilor veniți la sărbătoare a oficiat aici Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie.
În cadrul serviciului divin, în semn de apreciere pentru toată osteneala depusă la edificarea duhovnicească și bunăstarea materială a mănăstirii, cu binecuvîntarea Înalt Prea Sfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Prea Cuvioasa maică stareță, egumena Eufrosinia, a fost decorată de către Prea Sfințitul Nicodim cu medalia Întîistătătorului Bisericii noastre în cinstea jubileului său de 25 de ani de slujire arhipăstorească, iar slujitorul mănăstirii, ieromonahul Cronid, – cu dreptul de a purta Crucea cu pietre scumpe.
La final, Ierarhul a adresat maicii starețe, egumena Eufrosinia, obștii monahale și tuturor creștinilor un cuvînt de învățătură. Prea Sfinția Sa a evidențiat caracterul de bucurie al sărbătorii și sensul duhovnicesc al Adormirii Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu în iconomia mîntuirii noastre, sens sugerat chiar de troparul praznicului: „Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, mutatu-te-ai la Viață, fiind Maica Vieții și cu rugăciunile tale izbăvești din moarte sufletele noastre!”.
Toți credincioșii prezenți la slujbă au luat parte apoi la o agapă de sărbătoare pregătită cu mult drag de măicuțele de aici.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni



















Vineri, 28 august 2026, în ziua Prăznuirii Adormirii Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir s-a aflat în mijlocul enoriașilor Catedralei Mitropolitane...
În ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, 28 august 2026, Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga, a coliturghisit Înaltpreasfințitului Anatolie, Arhiepiscop de...
Astăzi, iubiţii mei, în toate bisericile Ortodoxiei se prăznuieşte Adormirea Născătoarei de Dumnezeu şi se citeşte Evanghelia pe care aţi...
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Celei alese dintre toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu, Împărătesei, celei ce...
Scurtă istorie a sărbătorii Adormirii Maicii Domnului Primele informaţii despre Adormirea Maicii Domnului le aflăm din scrierile lui Meliton de...
Întru naştere Fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii...
„Ridicați porțile și în chip frumos primiți pe aceasta, pe Maica Luminii celei pururea fiitoare…, căci în această zi cerul...
