Hrană duhovnicească pentru militarii din cadrul Brigăzii „Ștefan cel Mare” Infanterie Motorizată nr.2, din mun. Chișinău
9:30, vineri, 17 martie, 2017 | Cuvinte-cheie: activitate misionara, armata nationala, biserica si armata

Biserica și Armata au în comun un lucru important: amândouă își slujesc semenii; misiunea Bisericii este de a-i îndruma pe oameni pe calea către Dumnezeu, iar misiunea Armatei este de a-i proteja şi apăra fizic pe oameni şi bunurile lor în lumea aceasta.
Recent, un grup de preoți militari din cadrul Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în Ministerul Apărării ]n frunte cu Prot. mitr. Gheorghe Gavrilița au oficiat un serviciu divin în biserica cu hramul „Sf. Mare Mucenic Victor” care deservește Brigada „Ștefan cel Mare” de Infanterie Motorizată nr.2, la care au participat peste 500 de soldați și ofițeri.
În cadrul slujbei, ostașii au fost spovediți și au primit Sfânta Împărtășanie, pentru iertarea păcatelor, întărire duhovnicească și buna petrecere a Sfântului și Marelui Post, pregătitor pentru întâmpinarea Luminosului Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.
Cu acest prilej, cei prezenți au ascultat o impresionantă predică despre dragoste pentru credință, patrie și frați, au primit îndemnuri pentru a avea un comportament caracteristic acestei perioade de asceză și pentru a se ruga lui Dumnezeu spre a primi cele trebuincioase ca să fie demni apărători ai gliei – cu credința în cuget și în inimă.
Tot în această zi, după oficierea Serviciului divin, doi ostași în termen au primit Taina Botezului.
Activitatea misionară a preoților militari se desfăşoară cu avizul prealabil al Comandamentului din cadrul Forţelor Armate și are drept scop îndrumarea moral-spirituală a militarilor de credință ortodoxă încorporaţi în Armata Naţională a Republicii Moldova.
Sursa: www.mitropolia.md













În contextul Lecturilor de Crăciun, ediția a XXVIII-a, din or. Moscova, Federația Rusă, s-a desfășurat întrunirea președinților sectoarelor sinoadelor ce...
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Palatul Mitropolitan a găzduit o masa rotundă cu genericul „Familia creștină în societatea contemporană”. La...
Marți, 20 februarie 2018, în cea de-a doua zi a Postului Mare, în incinta Gimnaziului din cartierul Slobozia Doamnei din...
Sectorul Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale, la un an de la înființare Acum un an, în ședința ordinară a...
Copiii, educatorii și părinții de la grădinița nr 220 din mun. Chișinău, comuna Ciorescu au vestit bucuria Învierii Mântuitorului Hristos...
La 3 aprilie, în cadrul ședinței ordinare a Inspectoratului de Poliție Dubasari, PC părinte Protopop prot. mitr. Teodor Pelin a...
La data de 15 martie 2017 a fost organizată deplasarea militarilor în termen a brigăzii 1 mobil-operative a Departamentului Trupelor...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău