Hristos a Înviat!

Iubiţi întru Hristos, această salutare mântuitoare răsună astăzi în toate inimile creştine. Şi cu adevărat preţuită această veste devine pentru cel care a trăit din plin calea spinoasă şi îngustă a Postului Mare, trista şi mântuitoarea Pătimire a Mântuitorului, pentru a ajunge la culmea ei, care este Învierea. Spunem aşa, pentru că Învierea nu este posibilă fără Pătimirea, fără Îngroparea, fără Pogorârea la iad, fără Răscumpărarea dăruită nouă de către Domnul nostru Iisus Hristos.

Între Pătimire şi Înviere a existat momentul liniştii depline, când a tăcut toată fiinţa, tot trupul, pentru că Hristos pogorâse în adâncul morţii, ca să ne scoată pe toţi din ghearele ei. Nu spunem că azi nu mai mor oamenii, că au încetat războaiele, că au dispărut ciumele, gripele, fiebrele, maladiile. Dar spunem cu tărie că acestea nu mai au stăpânire asupra fiinţei omeneşti. Da, ele în continuare ne sfâşie inimile, orice boală este o consecinţă a păcatului, o manifestare a morţii, însă vestea cea mântuitoare este că toate acestea au devenit vremelnice, iar la capătul lor este Învierea.

Iubiţii mei, bucuria Învierii Domnului umple toată fiinţa de lumină! Cât de binecuvântate sunt aceste zile! Minunată este Săptămâna Luminată! Toată această săptămână în biserici se slujeşte după un cin deosebit, Pascal. Toate slujbele repetă Slujba din Duminica Învierii, pentru a intensifica bucuria noastră de sărbătoare, şi pentru a întipări dorul nestăvilit al Învierii în inimile noastre. Este o posibilitate unică pentru cei care din slăbiciune, neputinţă, boală, chiar neglijenţă şi nepăsare, nu a fost prezenţi la Slujba Învierii – ei pot încă să se bucure de ea pe parcursul întregii Săptămâni Luminate. Doar în această săptămână în loc de toate rugăciunile şi canoanele cântăm – nu citim, ci anume cântăm! – Ceasul Pascal şi Canonul Sfintei Învieri. Şi aceasta, pentru că „acum toate s-au umplut de lumină: şi cerul şi pământul, şi cele de desubt” (cântarea a 3-ea a Canonului Pascal). Putem simţi profunzimea sărbătorii numai dacă ne-am pregătit bine pentru ea: „Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi mă scol împreună cu Tine, înviind Tu. Răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine, Însuţi împreună mă preamăreşte, Mântuitorului, întru împărăţia Ta”, cântăm în acest imn al Învierii (cântarea a 3-ea a Canonului Pascal).

Pe parcursul anului nu vom mai avea această posibilitate să participăm la Slujba Învierii… Deşi, nu e chiar aşa. În ajunul praznicului Înălţării Sfintei Cruci este prăznuită Aflarea Cruci Mântuitorului. Îmi amintesc, în ziua de 26 septembrie, vineri, mă aflam la Moscova, venisem să mă închin lui Dumnezeu şi Sfântului Daniel al Moscovei la mănăstirea lui, iar după Sfânta Liturghie (care în zi de săptămână este slujită foarte devreme dimineaţa în mănăstirea Sfântului Daniel) m-a invitat o creştină la hram. Am aflat că exat după gardul sfintei mănăstiri este o biserică antică, zidită de însuşi Cuviosul Daniel pe vremea când el a devenit cneazul Moscovei. Acea biserică a fost târnosită în cinstea Slăvitei Învieri, sau Aflarii Cinsitului Lemn al Crucii Mântuitorului. Şi în ziua aceea am avut fericita posibilitate să asist la Slujba Învierii, sâvârşită de Înalt Prea Sfinţitul Illarion (Alfeief), Mitropolitul de Volokolamsk. Îmi este greu să redau intensa bucurie pe care am simţit-o în acea zi, care a căpătat un sens profund şi deosebit pentru familia mea.

Fraţilor, să ne bucurăm de aceste zile şi să le purtăm în inimă, aşa cum le-au purtat mereu sfinţii, aşa cum se bucura de ele Sfântul Serafim al Sarovului, care, oriunde şi oricând, saluta pe toţi cu cea mai dulce salutare: „Hristos a Înviat, bucuria mea!”

Şi să purtăm în adâncul sufletului îndemnului Mitropolitului Antonie (Bloom) de Suroj, care ne îndeamnă pe toţi ducem mereu vestea Învierii lui Hristos tuturor celor care ne înconjoară, să le ajutăm să-L vadă pe Hristos în ochii şi chipurile noastră, să-L arătăm pe Hristosul din noi tuturor oamenilor!