Hristos nu Se infectează cu microbi, iar din nemuritoarele Taine nu există niciun pericol de infectare - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Hristos nu Se infectează cu microbi, iar din nemuritoarele Taine nu există niciun pericol de infectare

21:00, duminică, 17 mai, 2020 |

Răposatul Dimitrie Panagopulos (1916-1982), predicator luminat, predica chiar și la spitalul Sotiria, unde alții nu se apropiau de frica tuberculozei. Acolo îl însoțea părintele Dimitrie Papantonis, care spovedea pe tuberculoși și săvârșea Sfânta Liturghie.

Într-o zi, un doctor, care urmărea predicile, s-a apropiat de predicator și i-a spus:

– Domnule Panagopulos, este imposibil ca preotul să consume conținutul Sfântului Potir. Se împărtășesc atâția bolnavi din acesta și, după cum este cunoscut, microbul se transmite prin salivă. Ce face, deci, preotul, cu Trupul și Sângele Domnului care rămâne? Îl varsă în chiuvetă? Acesta nu este, însă, un păcat mare?

– Un astfel de lucru nu se întâmpla niciodată, a răspuns predicatorul. Hristos nu Se infectează cu microbi, iar din nemuritoarele Taine nu există niciun pericol de infectare.

Doctorul, însă, nu putea să creadă. Atunci, acela l-a sfătuit să urmărească Liturghia și, la sfârșit, să se așeze undeva, încât să vadă mișcările preotului în timpul consumării conținutului Sfântului Potir. Așa s-a și întâmplat. Doctorul a văzut cu ochii lui cum preotul slujitor a consumat Sfintele Taine. L-a văzut chiar cum punea vin ca să nu rămână nici urmă din Trupul și Sângele Mântuitorului. De atunci, doctorul nu numai că a crezut, ci se împărtășea și el cu bolnavii.

(Minuni și descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, traducere de Tănase Mihai, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 131)

Sursa: https://www.produsemanastiresti.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com