Î.P.S. Visarion Puiu, Mitropolit al Bucovinei (1935-1940)

La 27 februarie se împlinesc 134 de ani de la nașterea Mitopolitului Visarion Puiu. Ierarh de frunte al Bisericii Ortodoxe Române, mare cărturar, ctitor de biserici, mănăstiri, şcoli bisericeşti, predicator şi organizator al vieţii monahale acestea sunt doar câteva repere din viaţa şi activitatea ecleziastă a mitropolitului.                          

Urmând studiile la Seminariile din Roman şi Iaşi, la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi la Academia Duhovnicească din Kiev, a scris şi a publicat aproximativ 40 de lucrări în care a abordat probleme de educaţie şi morală creştină, precum şi de istorie şi de pregătire temeinică a tineretului în general şi a teologilor în special.

A desfăşurat o fructuoasă activitate plină de realizări în funcţiile de director al Seminarului din Galaţi (1909 – 1918), director al Seminarului Teologic din Chişinău şi Exarh al mănăstirilor din Basarabia (1918 – 1921), Episcop al Argeşului (1921 – 1923) şi al Hotinului cu reşedinţa la Bălţi (1923 – 1935), Mitropolit al Bucovinei (1935 – 1940) şi Şef al Misiunii Ortodoxe din Transnistria (1942 – 1943). Datorită ultimii sale misiuni din timpul războiului şi evenimentele ce au urmat, a fost nevoit să se retragă în Europa Occidentală. Iar aşa-zisele tribunale ale poporului, instituite în România de către comunişti, îl condamnă în 1946 la moarte, în contumacie. Sub presiunea autorităţilor comuniste, a fost caterisit de către Sinodul Bisericii în 1950 şi reabilitat de acelaşi Sinod după patru decenii. Aflându-se în exil, din iniţiativa mitropolitului Visarion Puiu, în 1949 se înfiinţează pentru românii din diasporă Episcopia Ortodoxă Română din Europa Occidentală pe care o conduce până în 1958. Şi-a petrecut restul vieţii în localitatea Viels Maison-Aisne, la 96 km de Paris.

După decesul mitropolitului Nectarie Cotlarciuc al Bucovinei, la 4 iulie 1935, scaunul de mitropolit de la Cernăuţi devine vacant. Din motive de vârstă şi sănătate, episcopul vicar, Ipolit Vorobchevici, renunţă la această funcţie. Episcopul Visarion al Hotinului, cu un trecut bogat în activitate, rămâne singurul candidat la această demnitate.

În octombrie 1935, prin hotărârea Sf. Sinod al Bisericii, Preasfinţitul Visarion este ales arhiereu al Mitropoliei Bucovinei şi ridicat la treapta corespunzătoare, câştigând anterior în alegerile Adunării Eparhiale din Cernăuţi 136 din 154 de voturi exprimate. A fost confirmat şi prin decret regal. Cu acest prilej Regele Carol al II-lea, în cuvântul său, îi spunea: „Şi dacă m-am grăbit, ca prin regeasca mea împuternicire să duc la înfăptuire … votul congresului Naţional Bisericesc, este trecutul Înalt Preasfinţitei Tale, atât ca episcop, cât şi ca director …, toate înfăţişează chezăşia sigură că eşti hărăzit prin voinţa Celui Prea Înalt şi Atotputernic să duci la împlinire învăţăturile Lui, în acest colţ din neamul românesc”. Cu acest prilej i se adresează şi ministrul cultelor, Al. Lapedatu: „Credincioşii acestei mitropolii te ştiu ca pe un bun păstor şi ctitor, precum altul asemenea n-au mai cunoscut în epoca postbelică şi care te doresc pentru aşezarea şi dezvoltarea vieţii şi rosturilor de viitor”.[1]

După instalarea oficială în catedrala din Cernăuţi şi plecarea oaspeţilor care au participat la această solemnitate, mitropolitul Visarion avea să constateze: „În grandiosul palat al reşedinţei mitropolitane din Cernăuţi, cu multe saloane mari, constat că la etaj nu locuiesc decât două fiinţe omeneşti eu, într-o aripă, şi bătrânul arhiereu vicar Ipolit Vorobchevici, octogenar, în cealaltă aripă spre Facultatea de Teologie. La parterul palatului sunt doar portarul, un bucătar vremelnic şi un ierodiacon, adus de mine de la Bălţi. În câteva camere dintr-un capăt al parterului sunt birourile pentru funcţionarii care locuiesc în oraş, iar în cealaltă extremitate, se văd, uneori câţiva căligări ce slujesc la capela mitropolitană. Peste tot singurătatea rece …, dar nimic din freamătul de viaţă călugărească din alte reşedinţe vlădiceşti”.[2]

Avea să constateze că lipseşte clerul corespunzător unei reşedinţe mitropolitane, director de cancelarie, secretar şi personalul de serviciu. Iar „Mitropolia Bucovinei spre deosebire de celelalte eparhii din ţară – îşi amintea mitropolitul – avea două câmpuri de activitate: unul spiritual şi altul material, al conducerii şi administrării averilor sale. Dacă în latura bisericească am aflat mai lesne câteva elemente cu care să mă înţeleg, între care consilierul Gh. Sandu, sprijinind unele din îmbunătăţirile aduse de mine, în schimb, în administraţia „Fondului” am întâmpinat opoziţie, lentă la început, dar care a devenit mai târziu mişelească şi satanică”.[3]

 

Reorganizarea Fondului Bisericesc al Bucovinei

Averea bisericească a Mitropoliei Bucovinei era numită de austrieci „Fondul religionar” şi era administrată de către stat. După 1918, Fondul religionar, sau Fondul Bisericesc al Bucovinei era compus din: pădure – 231.648 ha; terenuri agricole şi neproductive – 8.037,5 ha; clădiri – 560; cariere de piatră şi piatră de var – 47,75 ha; Stabilimente balneare, la Vatra Dornei şi Băile Iacobeni; mine la Iacobeni şi Vatra Dornei de unde se extrăgeau minereuri, iazuri ş.a.[4]

După un control amănunţit al tuturor afacerilor făcute pe seama averii Fondului Bisericesc, în şedinţa Adunării Eparhiale din 31 martie 1936, mitropolitul Visarion avea să menţioneze: „Sub acest raport am constatat prin noi înşine, mult mai mult decât ne dau formele succinte de încheiere a anului financiar actualmente, lucruri profund regretabile, ce denotă că, în vremea din urmă, acestui aşa de însemnat „Fond” i-a lipsit conducerea vigilentă şi controlul trebuitor, două scăderi cumplite, producătoare de mari pierderi oricărei instituţii economice şi financiare, din care cauză a şi lunecat Fondul în prăpastia şi în lanţurile împrumuturilor de tot felul şi pentru a căror înlăturare trebuie luate serioase şi imediate măsuri de reorganizare, dacă-i dorim în viitor salvat şi cu îndrumarea trebuitoare”. În continuare, mitropolitul Visarion propune Adunării Eparhiale, alcătuirea unui nou regulament de conducere şi administrare a Fondului, reorganizarea serviciilor, o verificare de competenţă a personalului, anularea contractelor oneroase pentru Fond şi întocmirea bugetelor de venituri şi cheltuieli „sprijinite de dări de seamă deplin verificate pe temei de acte şi pe o strictă supraveghere a cheltuielilor de prisos”.[5]

În urma străduinţelor mitropolitului, la 28 iulie 1936 este sancţionat prin Decret regal Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei. Spre deosebire de vechiul Regulament, noul act normativ prevedea instituirea unui „comitet de direcţie” care îl avea preşedinte pe mitropolit. În componenţa comitetului intrau consilierul referent al secţiei economice a Consiliului Eparhial, administratorul Fondului, care avea stabilite competenţele, şeful serviciului silvic, şeful serviciului comercial şi un avocat desemnat de mitropolit. Potrivit noului regulament, administratorul Fondului nu mai era ales de Adunarea Eparhială, posibilitate de a fi numită la conducere o persoană pe criterii politice, ci era delegat de mitropolit dintre şefii de serviciu ai fondului, dintre membrii Adunării Eparhiale, sau orice altă persoană competentă.[6]

Aprobarea acestui Regulament a stârnit nemulţumiri ale politicienilor cu înalte funcţii în stat şi a conducătorilor firmelor evreieşti care îşi vedeau ameninţate afacerile, „străduindu-se a beneficia pe orice cale de veniturile acestor averi, în care scop nu se fereau de nici o cârdăşie cu tocmeli oneroase şi nu cruţau, contra celor care le sta în cale, cele mai mizerabile mijloace de atac”[7], îşi amintea mitropolitul. Şi pentru, că nu-şi mai puteau realiza interesele sale, pornesc la o luptă făţişă împotriva mitropolitului. Numai în anul 1937, foarte frecvent, în doar câteva luni, ziarul „Glasul Bucovinei”, organul de presă al liberalilor bucovineni, a publicat împotriva mitropolitului Visarion mai mult de 30 articole. În această luptă au fost atraşi şi câţiva clerici din Consiliul Eparhial, care veneau cu diferite acte de denigrare în adresa mitropolitului. În urma acestor fărădelegi, profesorul universitar Constantin N. Tomescu scria: „Totuşi nedemnii lui potrivnici, în frunte cu acelaşi profesor Ion Nistor, au scornit batjocuri asupra numelui său, că el, Visarion, ar fi furat 20 de milioane din Fondul Religionar şi această enormă sumă el ar fi depus-o la o bancă din Elveţia. Şi pe acest temei fals, liberalii au cercat să-l denigreze şi la Bucureşti”.[8] Despre cele mai nelegiuite atacuri împotriva mitropolitului, avea să mărturisească şi el însuşi: „Cei vinovaţi, simţind că demersurile mele nu vor înceta şi vor aduce până la urmă măsuri legale, au trecut la opoziţie făţişă, introducând sabotajul în corpul silvic. Atunci am cerut sprijinul Regelui Carol al II-lea, care a dat ordin ministrului cultelor, Ion Nistor să nu mai împiedice reorganizarea „Fondului”, ceea ce s-a şi făcut printr-un decret-lege din 1937, completat curând prin altul, fără de care nu s-ar fi putut ajunge la dezvăluirile arătate ulterior în cartea intitulată Averile Bisericeşti din Bucovina. Această carte a atras asupra autorului ei, inginerul Gh. Constantinescu, furia celor îndepărtaţi din vechile afaceri, politicieni şi evrei, care doreau să obţină înlesniri profitabile din expluatările forestiere, chiar în condiţiile noului sistem de administrare a Fondului”[9].

Dacă în 1935, Fondul Bisericesc al Bucovinei era într-o situaţie financiară dezastruoasă, cu o datorie de peste 120.000.000 lei, salarii neplătite şi pensii restante, după reorganizare, s-a reuşit stingerea treptată a datoriei şi achitarea la zi a salariilor şi pensiilor. Au fost reamenajate staţiunile balneare de la Vatra Dornei şi Iacobeni. S-a introdus încălzirea centrală la hotelele staţiunilor, s-au instalat cabine de tratament şi cabinete medicale, s-au construit restaurante, cantine ş.a. Staţiunea balneo-clematerică Vatra Dornei era cunoscută în întreaga Europă şi era vizitată anual de zeci de mii de pacienţi”.[10] S-au făcut investiţii profitabile pentru Fondul Bisericesc prin construirea fabricii de lăzi de la Fălcău şi a fabricii de cherestea de la Seletin. Faţă de anul 1935, a crescut de peste 10 ori extragerea minereurilor de mangan. La Iacobeni s-a înfiinţat un laborator de cercetări pentru valorificarea superioară a minereurilor. S-a pus în expluatare extragerea zăcămintelor de pirită, se făceau lucrări pentru extragerea minereurilor de galenă argintată şi blendă de zinc. Aduceau mari venituri şi iazurile fondului, care ocupau o suprafaţă totală de apă de 140,37 ha, construindu-se şi păstrăvării moderne pentru repopulare.[11]

Dacă între anii 1918 – 1935, subvenţiile acordate de Mitropolia Bucovinei, în „17 ani s-a cheltuit în scopuri bisericeşti, culturale, naţionale şi de binefacere suma de 126.167.122 lei, iar sub perioada ÎPS Mitropolit Visarion numai în patru ani s-a cheltuit în acelaşi scop, suma de 176.054.830 lei”[12].

Toate acestea au devenit posibile datorită programului clar de investiţii propus de mitropolitul Visarion. „Reorganizând administraţia Fondului prin legea din 1937, a înlăturat toate elementele de prisos şi care lateral pricinuiau împiedicare bunului mers al acestei instituţii, a înviorat cadrele colaboratorilor şi funcţionarilor săi; a întronat corectitudine şi un nou impuls de productivitate în toate ramurile acestei averi, dând astfel industrializării şi comercializării produselor Fondului, pe de o parte o dezvoltare ajunsă la un grad necunoscut în trecut, iar de alta atingând realizări uimitoare în foarte scurtă vreme”[13].

Reînfiinţarea Episcopiei Maramureşului şi realizările bisericeşti

Una din cele mai mari realizări ale mitropolitului Visarion în perioada aflării sale la cârma Mitropoliei Bucovinei este reînfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului. Activitatea acestei episcopii fusese curmată la mijlocul sec. al XVIII-lea, în urma acţiunilor proziletiste a greco-catolicilor prin misionarii veniţi de la episcopia unită de la Muncaci şi prin presiunea stăpânirii austriece.[14]

În 1937 mitropolitul Visarion face un demers către Sf. Sinod în care se spunea: „Mitropolia noastră din Bucovina, care dispune acum de mijloace mulţumitoare, este hotărâtă a lua asupra-şi imediata organizare a centrului episcopesc din Sighet, unde va face catedrală, reşedinţă episcopală, va lua în buget plata unui episcop, a consiliului eparhial şi a personalului necesar unei normale funcţionări a Episcopiei şi va clădi deocamdată şi alte zece biserici în comunele cu un număr mai însemnat de creştini ortodocşi”. La 17 iunie 1937, Sf. Sinod aprobă oferta Mitropoliei Bucovinei. În Jurnalul Consiliului de Miniştri din 14 iulie, se scria: „Mitropolia Bucovinei ia asupra sa toate celelalte cheltuieli necesare înfiinţării şi funcţionării noii episcopii a Maramureşului, până la 1 aprilie 1938, când urmează a fi prevăzute în bugetul Statului”.

Reînfiinţarea Episcopiei Maramureşului a fost aprobată şi prin Înaltul Decret Regal. Se prevedea reînfiinţarea vechii Episcopii Ortodoxe a Maramureşului, având reşedinţa în Sighet, ca sufragană a Mitropoliei Bucovinei şi cu jurisdicţie asupra mănăstirilor, bisericilor şi poporului dreptcredincios din protopopiatele Sighet, Baia Mare şi Satu Mare.[15]

După înfiinţarea Consiliului Eparhial, Mitropolia Bucovinei pune la dispoziţia reînfiinţatei Episcopii suma necesară pentru construcţii de biserici, case parohiale, procurarea materialelor de construcţie pentru Catedrala episcopală din Sighet cât şi pentru cheltuielile de organizare ale noii episcopii.

Din îndemnul mitropolitului Visarion, pentru întărirea ortodoxiei în cele trei protopopiate ale reînfiinţatei Episcopii, s-au organizat măsuri cu caracter misionar-pastoral: elevii ortodocşi din şcolile primare primesc în dar câte un manual de religie, în fiecare parohie se trimit mai multe numere ale revistei „Credinţa”, se acordă burse pentru elevi la Şcoala de Cântăreţi din Cernăuţi. În fiecare protopopiat al eparhiei s-a trimis câte un misionar, se organizau diferite conferinţe, s-au completat posturile vacante cu preoţi salarizaţi de Mitropolie ş.a. S-a pus piatra de temelie la catedralele din Sighet, Baia Mare şi Satu Mare.[16]

Pe lângă zecile de biserici în construcţie şi cele cîteva sute în reparaţie din Eparhia Bucovinei, prin grija mitropolitului Visarion  se adaugă şi cele construite în oraşul Cernăuţi.

În imediata apropiere a bisericii din lemn cu hramul „Sf. Nicolae”, în 1927 a fost începută construcţia unei impunătoare biserici din piatră. Din lipsă de mijloace financiare, acest edificiu a fost terminat când Fondul Bisericesc al Bucovinei aducea reale venituri.  Concepţia arhitectonică ale noii biserici Sf. Nicolae din Cernăuţi se aseamănă foarte mult cu cea de la mănăstirea Curtea de Argeş. Deasupra uşii de intare în pronausul bisericii se păstrează până în prezent placa cu următoarea inscripţie: „Această Sfântă Biserică cu hramul Sf. Nicolae din oraşul Cernăuţi, începută în anul 1927 din dorinţa mitropolitului Bucovinei Nectarie s-a zidit şi s-a terminat în anul 1939 în vremea domniei Regelui Carol al II-lea al României din râvna şi îndemnul mitropolitului Visarion al Bucovinei, Hotinului şi Maramureşului cu cheltuiala Mitropoliei Bucovinei pentru îmbisericirea creştinilor din acest oraş în vecii vecilor. Amin”.[17]

Sub oblăduirea mitropolitului Visarion, în cartierul Mănăstirişte s-a construit biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel. Istoricul acestei biserici îl găsim imprimat pe placa instalată deasupra uşii din pridvor de la intrarea în biserică: „Această Sf. Biserică cu hramul Sfinţii Apostoli din suburbia Mănăstirişte, or. Cernăuţi s-a zidit în vremea domniei Regelui Carol al II-lea al României din râvna şi îndemnul mitropolitului Visarion al Bucovinei, Hotinului şi Maramureşului cu cheltuiala Mitropoliei Bucovinei şi cu truda protopresbiterului Petre Popescu şi s-a sfinţit în anul 1938, pentru îmbisericirea creştinilor din acest oraş în veci. Amin”.

Între anii 1934 – 1938 a fost construită biserica Înălţarea Domnului de la Horecea Urbană. La construcţia acestei biserici au lucrat meşteri din Argeş, la fel şi clopotele au fost aduse de la Argeş. Acest local a fost sfinţit de către mitropolitul Visarion în 1938.[18]

Prin grija mitropolitului, a fost restaurată Catedrala din Cernăuţi, reîmprospătându-i-se şi pictura. A fost resfinţită la 29 noiembrie 1936. Cu sprijinul Mitropoliei au fost restaurate cele 131 biserici luate la evidenţă de Comisiunea monumentelor istorice, secţia Cernăuţi. Au fost redobândite biserica ctitorită de domnitori români din Lwov şi biserica Învierea din Suceava date în folosinţă de autorităţile austriece greco-catolicilor.

Din iniţiativa mitropolitului Visarion, cu sprijinul mitropoliei, lângă mănăstirea Putna a fost construită o casă de odihnă pentru pelerini. Iar la mănăstirea Suceviţa, un atelier de ţesut covoare.

Au fost acordate de către Mitropolia Bucovinei importante ajutoare financiare pentru construcţii de biserici: Catedrala Ortodoxă din Satu Mare; Biserica Ortodoxă Română din Ierusalim, Catedrala din Soroca; Catedrala din Hotin; Catedrala din Tuşnad Băi. La fel au fost ajutate şi alte instituţii Bisericeşti: Seminarul din Balamad; Patriarhia Antiohiei; Internatul Teologic din Paris ş.a.[19]

Despre ajutorul acordat Bisericii Ortodoxe Române din Ierusalim, revista Sf. Sinod publica următoarea ştire: „La împlinirea nevoilor ce le are Biserica noastră… Gestul pe care l-au făcut Înalt Prea Sfinţia Sa, Mitropolitul Visarion, mănăstirile şi clerul acestei eparhii hotărând să ajute cu suma de 1.000.000 lei la terminarea lucrărilor de construcţie şi înzestrare a bisericii din Ierusalim. Consiliul central bisericesc mulţumeşte darnicului ierarh: „Ne bucurăm că prin înţeleapta şi buna Înalt Prea Sfinţiei Voastre chivernisire, Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei poate nu numai să satisfacă din plin necesităţile bisericeşti şi opera de construcţii, pe care aţi întreprins-o în cuprinsul acelei Mitropolii, dar să şi contribuie cu larg sprijin la nevoile de ordin general al Bisericii, cum a fost cazul la reînfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului, iar acum la strădaniile noastre pentru aşezământul de la Ierusalim… Vă exprimăm mulţumiri, trecându-vă printre ctitorii principali””.[20]

 

Finanţări de interes social şi opera de binefacere

Activitatea Mitropolitului Visarion s-a răsfrânt nu numai la problemele de ordin Bisericesc. Din partea Mitropoliei Bucovinei au fost susţinute în construcţie diferite instituţii de interes social.

La 4 iulie 1937, se sfinţeşte locul şi se încep lucrările de construcţie a sediului Societăţii pentru Cultură şi Literatură Română din Bucovina. Palatul Cultural din Cernăuţi era proiectat cu multe săli de conferinţă şi bibliotecă. Lucrările de construcţie a Palatului au fost finalizate după 1941. Mitropolia a investit fonduri şi pentru Societatea Culturală din Suceava, pentru mărirea clădirii sediului şi amenajarea terenului aferent.

Cu prilejul vizitei canonice din 1937, la Suceava mitropolitul Visarion constată necesitatea fondării în acest oraş a azilului de bătrâni şi a unei cantine pentru săraci. Realizarea acestei dorinţe a fost posibilă prin susţinere financiară din veniturile Fondului Bisericesc. Au mai fost construite: un cămin de vară în staţiunea marină Burnas, pentru angajaţii Fondului Bisericesc şi ai Mitropoliei, casa de odihnă de lângă Schitul Vovidenia a Mănăstirii Neamţ, pentru mitropoliţii Bucovinei; casă pentru funcţionarii români la Cernăuţi; local pentru biblioteca Universităţii; cămin pentru Societatea studenţească Junimea ş.a.[21]

Pentru încurajarea creşterii economice a provinciei, în 1938, Banca Naţională, în comun acord cu Fondul Bisericesc al Bicovinei, înfiinţează la Cernăuţi, Banca de Nord. La inaugurare, pe lângă autorităţile locale au participat ministrul Economiei, M. Constantinescu şi în calitate de Rezident regal, Consilierul Juridic al Fondului Bisericesc, prof. univ. Gh. Alexianu. Despre grija mitropolitului Visarion în realizarea acestei înfăptuiri, întrebuinţând chiar şi banii săi proprii, prof. univ. Gh. Alexianu avea să menţioneze: „Înalt Prea Sfinţitul Visarion este o mână prea generoasă, cu proprii săi bani pe care îi întrebuinţează oriunde aude că e nevoie de un sprijin care să rodească şi nicidecum n-a contribuit la înfiinţarea acestei bănci din inters material. E vorba de o adevărată înţelegere a rolului de care Biserica îl are, ca să nu îngrijească numai de sufletul creştinului, ci şi de trupul lui care să fie sănătos”.[22]

Cu o deosebită grijă părintească îl preocupa viitorul copiilor luaţi spre îngrijire de către Episcopia Hotinului din rândul refugiaţior transnistreni în 1932. Adresându-se către Consiliul eparhial din Bălţi, avea să scrie: „… repartizându-i prin mănăstiri spre a fi îngrijiţi părinteşte şi spre a învăţa carte până la majorat. Băieţii sunt la şcoala din Dobruşa, dintre fete, cinci care erau la mănăstirea Japca şi una din mănăstirea Călărăşeuca s-au reîntors la părinţii lor, aflători prin jud. Tighina. Mai rămânând patru fete în mănăstirea Călărăşeuca. Cum aceste fete sunt în vârsta de maritiş, dar cu desăvârşire sărace, noi pentru a le ajuta până vor fi în stare a trăi prin ele singure … Consiliul eparhial din Bălţi să dee fiecăreia din aceste fete, câte un titlu de cinci mii lei la măritişul lor, sau tunderea lor în monahizm, ca un ajutor părintesc din partea noastră. Cu arhiereşti binecuvântări, Visarion, Mitropolitul Bucovinei, fost Episcop al Hotinului.”[23]

Din iniţiativa mitropolitului Visarion, Mitropolia Bucovinei donează Ministerului Sănătăţii un imobil pentru a fi utilat într-un spital modern pentru bolnavii de tuberculoză. Din partea Mitropoliei se acordă ajutor financiar pentru întemeierea unei grădiniţe de copii la Roşa, pentru mărirea Internatului Ortodox de Fete al Societăţii „Doamnele Române”, pentru Internatele şcolare din Rădăuţi, Suceava şi Siret. La fel au fost ajutate şi alte instituţii: Societatea „Femeile Române” din Bălţi, Azilul infirmilor din Cernăuţi, Casa Eminescu din Ipoteşti ş.a.

La Facultatea de Teologie din Cernăuţi, pe cheltuiala Mitropoliei au fost primiţi studenţi din Bulgaria, Cehoslovacia, Finlanda, Anglia şi Statele Unite ale Americii. Pentru copii dotaţi din familii sărace s-au acordat burse în ţară şi străinătate atât în instituţii teologice cît şi în cele laice.[24]

Când forţele militare se confruntau cu mari lipsuri materiale, prin contribuţia mitropolitului Visarion, din Fondul Bisericesc şi din partea eparhiei se alocă ajutoare financiare importante pentru înzestrarea armatei, pentru finisarea construcţiei clădirii Cercului Militar, pentru înzestrarea echipamentului unui regiment de vânători, pentru Liceul militar din Cernăuţi ş.a.[25]

În septembrie 1939, după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Mitropolitul Visarion primeşte cu o deosebită ospitalitate la reşedinţa mitropolitană din Cernăuţi grupul de refugiaţi polonezi, membrii guvernului şi preşedintele Poloniei, Ignacy Moscicki. Drept recunoştinţă pentru găzduirea înalţilor oaspeţi, mitropolitul Visarion primeşte în dar de la Preşedintele Poloniei, legalizat prin notariat, un automobil-limuzină Cadillac de opt cilindri. Dar nu l-a folosit, l-a păstrat cu îngrijire, cu gândul de a-l reda înapoi, în viitor, autorităţilor poloneze ca pe un lucru istoric. Cu acest gând, după părăsirea Mitropoliei Bucovinei în 1940, avea să scrie prim-ministrului României: „Vin a vă ruga să binevoiţi a dispune, să fie primit spre păstrare între maşinile Preşidenţiei Consiliului de Miniştri (acest automobil) pentru a fi remis la vremea cuvenită celor în drept, cum doream şi eu. Nu l-am dat nici unei alte autorităţi, de teamă de a nu fi vândut, şi prin asemenea înstrăinare păstrarea lui de până acum în scopul arătat ar fi rămas iluzorie”.[26]

În timpul arhipăstoriei Mitropoliei Bucovinei, a publicat mai multe lucrări: Scrisoare păstorală, editată la Tipografia Mitropolitul Silvestru, Cernăuţi, în 1935, având 10 pagini; Cuvânt arhieresc către închinătorii la moaştele sfântului marelui mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, Cernăuţi, 1936, având 32 pagini, această lucrare fiind publicată în limbile română şi ucraineană. Monaxizmul ortodox din România de astăzi, Conferinţă ţinută studenţilor Facultăţii de Teologie, în 1936 la Chişinău, extras din revista Luminătorul, nr. 6, 1936 şi 1938 la Cernăuţi, Ed. Mitropolia Bucovinei, Cernăuţi, 1938; Pentru monahii noştri teologi, Ed. Uniunii Clericilor Ortodocşi din Basarabia, Chişinău 1938 ş.a.[27]

La 14 septembrie 1939, Mitropolitul Visarion expediază o scrisoare Ambasadei Sovietice din Bucureşti, adresată lui Stalin: „Sunt interesante analizele pe care i le face dictatorului cu privire la rolul Bisericii în societate, şi reproşurile clare pe care i le face cu privire la modul cum a tratat şi tratează Biserica în Uniunea Sovietică, adică „exagerat de aspru”, necivilizat şi lipsit de logică. Invită la o reconciliere, Biserica Ortodoxă neputând avea în societate decât un rol pozitiv şi constructiv”. [28]

În luna mai 1940, politicieni cu înalte funcţii de stat, oponenţi ai reorganizării Fondului Bisericesc, reuşesc să insceneze şi să obţină de la regele Carol al II-lea pensionarea mitropolitului Visarion. „Am crezut mai nimerit să mă retrag, la 1 iunie 1940, din Scaunul Mitropoliei din Cernăuţi, – îşi amintea mitropolitul – folosindu-mă de decretul regal fals al ministrului cultelor, Ion Nistor, de la 15 mai, acelaşi an, fără a mai aduce cazul în atenţia Sinodului.” În continuare avea să mai menţioneze: „Şi am plecat, trecând răspunderea morală, pentru orice s-ar întâmpla cu aceste averi, asupra acelora care aveau datoria a mă sprijini în apărarea lor, bucuros că duşmanii nu mi-au cauzat şi alte neplăceri, cu care mă ameninţau, căci nu le-aş fi putut rezista, fără a fi apărat de cineva”.[29] Se retrage la casa de odihnă de lângă Schitul Vovidenia a Mănăstirii Neamţ pentru odihnă şi meditaţie, rugăciune şi linişte sufletească.

Iar „după o reculegere de doi ani în Schitul Vovidenia, de lângă mănăstirea Neamţ, în chilia ce mi s-a făcut cu cheltuiala Fondului, Patriarhul Nicodim, împreună cu ministrul cultelor, profesorul Ioan Petrovici, îmi propun în vara anului 1942, să trec în Transnistria, pentru a reoganiza Biserica Ortodoxă distrusă de bolşevici, prin Misiunea Bisericească”[30], îşi amintea mai târziu mitropolitul.

                                                         Autor: Prot. Dr. Ioan Lisnic

---