Iartă-mă!

În drumul spre Ierusalim,
Toți Doamne au strigat Osana.
Dar eu prive-am ca un străin,
Și-ți împlete-am din spini coroana.

Și-am pus în ea atîtea patimi,
Cum nimeni n-a mai pus în ea.
Nesocotind a-tale lacrimi,
Am vrut să fie cea mai grea.

Dar cînd în curte la Pilat,
Tăcut stăte-ai ca blîndul Miel,
Eu cel mai tare am strigat,
Răstignește-l! Răstignește-l!

Și cînd pe cruce spînzurat,
Mulți te-au jelit și mulți au plîns.
Dar eu în față te-am scuipat,
În hohote de tine-am rîs.

Cînd mi s-a spus că-ai înviat,
Eu ca și Toma n-am crezut.
Și am rămas tot în păcat,
Purtînd în mine duhul mut.

Azi Doamne cred și bine știu,
Plîngînd mă rog cu patimă.
– Tu, Dumnezeul meu cel viu!
De toate-acestea iartă-mă!

19.04.2016
Prot. Iurie Hemei