Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Pătimitoarea” a ajuns la Chişinău
17:23, vineri, 5 iulie, 2013 | Cuvinte-cheie: ajutor, catedrala, copii, femeie, icoana Maicii Domnului, Icoana Patimitoarea, icoane ortodoxe, tineri

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Pătimitoarea” a ajuns vineri la Chişinău, unde a fost întâmpinată de sute de credincioşi. Celebră pentru puterea ei de a vindeca bolnavii, icoana vine din Ucraina şi va rămâne o săptămână în Capitală şi va fi găzduită de Catedrala Metropolitană.
De dimineaţă Catedrala a fost neîncăpătoare. Evenimentul a fost aşteptat cu sufletul la gură de sute de persoane, tineri, bătrâni sau bolnavi care s-au înghesuit să se închine primii la icoana făcătoare de minuni.
„Am auzit că o să fie o icoană adusă şi am venit să mă închin fiindcă este post. Fiecare are om are dorinţele lui legate de mântuirea sufletului în pimul rând apoi de cele lumeşti”, a spus o femeie.
„Dorinţe-s tare multe. Toţi vrem să fim astăzi sănătoşi, fericiţi şi copii noştri să aibă parte de viaţă şi de sănătate”, a menţionat o altă enoriaşă.
„Au plecat copii după graniţă şi le e greu acolo, iar noi ne chinuim cu copii lor, asta vrem şi într-una ne rugăm pace şi sănătate şi înţelepciune”, a adăugat o altă femeie.
Potrivit protoiereului Vadim Cheibaş, despre această icoană se spune că a făcut mai multe minuni de-a lungul timpului. „Istorisirea faptelor care s-au petrecut cu alte persoane, vindecări miraculoase, ajutor a fizicului cât mai cu seamă a spiritualului, a sufletului ne îndemnă ca să fim şi noi mijlocitori către credincioşi care solicită aducerea acestei sfinţenii”, a menţionat acesta.
Icoana a fost pictată şi sfinţită pe muntele Athos în anul 1903.
Sursa www.publika.md

Insula Ciprului era patria minunatului Spiridon, care, născîndu-se din părinţi simpli, era şi el smerit cu inima şi bun cu...
Sfântul Ierarh Spiridon al trimitundei, Mare făcător de minuni și grabnic ajutător 12/25 decembrie Rugăciuni care se citesc înainte de...
Până la sfârşitul veacurilor, Dumnezeu îi cheamă pe oameni să se smerească şi să-şi schimbe viaţa, iar acest proces este...
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist CONDACUL 1 Pe părtașul virtuții și casnicul ințelepciuni lui Dumnezeu, pe cel...
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacele şi Icoasele Condac 1: Cel ce verși mir de mult preț...
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Troparul Sfântului Cuvios Sava cel Sfinţit, glasul al 8-lea: Cu curgerile lacrimilor...
Ocrotitoarea familiei și a femeilor cu grele nașteri precum și a pruncilor slabi și a persoanelor în vârstă (24 noiembrie...
