Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Şapte Săgeţi” - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Şapte Săgeţi”

16:11, miercuri, 25 septembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

Istoria apariţiei acestei icoane ortodoxe:

Icoana înfăţişează istorisirea biblică despre momentul aducerii la templul din Ierusalim a Pruncului Hristos de către Fecioara Maria şi a logodnicul Său Iosif în cea de a 40 zi după naşterea Sa.

Sfântul şi Dreptul Simeon, cel care l-a ţinut în braţe pe Hristos, a văzut în Pruncul Dumnezeiesc, prin descoperirea Duhului Sfânt, pe Mesia cel aşteptat de întreg poporul lui Israel, pe Răscumpărătorul.

Văzând de mai înainte, suferinţa pe care avea s-o îndure Maica Domnului în timpul răstignirii lui Hristos, dreptul Simeon, I s-a adresat cu cuvintele: «Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie» ( Luca 2, 34-35).

Simbolic, suferinţa Maicii Domnului este reprezentată pe icoană prin şapte săgeţi sau săbii ce trec prin inima ei. Numărul şapte simbolizează aici deplinătatea suferinţei, îndurată de către Maica Domnului în timpul vieţii sale pămînteşti.

Despre prima proslăvire a icoanei s-a păstrat următoarea tradiţie. Un oarecare creştin din uezdul Kadnikov, gubernia Vologda, suferea de mai mulţi ani de o slăbiciune generală a trupului şi de un şchoipătat cronic.

Odată noaptea el avu o vedenie, în care un glas necunoscut i-a poruncit să găsească în clopotniţa bisericii „Sfântului Ioan Teologul” icoana Maicii Domnului şi să se roage în faţa ei.

De două ori a mers el în biserică şi povestind despre visul său, cerea să fie lăsat să urce în clopotniţă. Dar nimeni nu credea creştinului, refuzând să-i îndeplinească rugămintea.

În sfârşit, a treia oară el a fost lăsat să urce în clopotniţă şi a găsit tot atunci icoana pe care o văzuse în vis. Icoana a fost curăţită de gunoaie şi mîzgă, a fost spălată şi s-a săvârşit în faţa ei un Te Deum, după care creştinul s-a vindecat de toate bolile sale.

Icoana s-a proslăvit îndeosebi în anul 1830, când în Vologda bântuia holera.

Cuprinşi de spaimă, locuitorii alergau la ajutorul Împărătesei Cereşti şi luând icoanele Ei «Şapte Săgeţi» şi « de Semigrad», le-au purtat într-o procesiune festivă în jurul oraşului, după care cazurile de îmbolnăvire s-au micşorat considerabil, iar în curând epidemia a încetat complet.

Data prăznuirii icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Şapte Săgeţi” – 26 august (13 august stil vechi).

Icoana-Maicii-Domnului-7-sageti-imblanzirea-inimilor-impietrite2

Contact Form Powered By : XYZScripts.com