Header image

„Icoana se pictează singură”

13:33, marți, 3 decembrie, 2019 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Recent l-am cunoscut pe părintele Ioan Avramescu, iconarul. M-a primit cu tot firescul de pe lume, lăsându-mi cumva sentimentul că mă aștepta de ceva vreme. Și cum am intrat, mi-a zis că vom sta la masă, că se apropie ora 12, când la el se mănâncă ciorbă. Până să pună mâncarea la încălzit, m-a întrebat dacă o vreau rece sau fierbinte. Am zis că o voi mânca așa cum e tipicul casei. Cerusem îngăduința de a mă uita la icoane, cu care sunt tapetate două camere, din cele două existente în apartamentul său bucureștean, de la primul etaj al unui bloc din Drumul Taberei. Aflai mai târziu că stă acolo cu chirie, din momentul în care s-a decis să revină în țară, după ani de peregrinări prin lume, în Franța și Scandinavia. Fugise cândva, ca emigrant politic.

L-am întrebat când a început să picteze; mi-a răspuns, cumva evaziv, că de pe vremea când era bibliotecar și, ceva mai exact, legat de timpul marelui cutremur din 1977. A mai adăugat apoi că mama sa l-a îndemnat să acopere mereu o icoană aflată în lucru, căci icoana se pictează singură și e bine să fie acoperită când se întâmplă acest lucru… Nu doar pe vremea Apostolului Luca icoanele se pictau singure, același lucru se întâmplă și azi, mereu, a mai adăugat. Nu a făcut studii speciale de artă, ca, de pildă, Mariana Macri (1939-2008), sora sa. Astfel am aflat că, în mod cert, Ioan Avramescu (1938) este fiul preotului Mihail Avramescu (1909-1984); nu eram sigur de asta, bănuiam doar, dar azi mi-a confirmat, indirect, că așa este. Ioan Avramescu este unul dintre cei doi copii rămași în viață ai învățatului și mult controversatului părinte Mihail Avramescu, alții trei deja s-au alăturat strămoșilor lor.

Stând la masă, m-am interesat dacă nu dorește să încerce să facă și frescă și mi-a zis că se rezumă la lemn. Poate și din cauza lui Arsenie Boca, cel care, prin pictura de la biserica din Drugănescu, l-a adus pe dracul în biserică. Iar unul ca acesta se dorește a fi repede canonizat! Toate s-au amestecat, cele lumești și cele dumnezeiești, iar lucrul cu pricina nu poate duce decât la îndrăcire. Lumea occidentală e deja incapabilă să priceapă cine este Născătoarea lui Dumnezeu și, mai ales, să-L identifice pe Pruncul ei cu însuși Dumnezeu.

Ioan Avramescu o pictează cu precădere pe Maica Domnului și are ca model precumpănitor pe cea numită Mângâietoarea (Paramithia), de la mănăstirea Vatopedu (sec. XIV), acoperită acum cu o ferecătură urâtă; iar părintele o pictează fără acest scut, imaginându-și-o cum era neacoperită, ascunsă acum adevăratei vederi. Este chiar acel Chip care s-a pictat singur (Aheroipoitos), după Maica ieșită din frescă, care a strigat monahilor să închidă porțile, prin care urmau să intre pirații să prade mănăstirea și să-i ucidă pe viețuitorii vatopedini; chiar și Pruncul a zis mamei Sale să tacă, iar ea a tot strigat până au auzit-o și astfel a salvat „turma sa”, la anul 1320. Părintele a fost de două ori la Vatopedu și a văzut icoana în muzeul mănăstirii, zăvorâtă într-un chivot special, dar ascunsă și sub acea ferecătură de argint. În ea Pruncul acoperă gura Mamei cu mâna, să nu mai strige. Dumnezeu a vrut să-i pedepsească pe monahii decăzuți din pravila călugărească, iar Maica Domnului i-a salvat. Mi-a recomandat să cetesc Acatistul acestei icoane, care e rar, dar trebuie cetit. Acolo, în acel text, lucrurile astea sunt lămurite.

Nu vorbește despre icoanele sale, ci mai abitir despre prototipurile care-și găsesc locul pe acele scânduri preparate într-un mod aparte, grosier, pe care și pictura se așază parcă dintr-o respirație, cu foița de aur pusă neglijent, parcă la repezeală; dar icoanele sale au un aer inocent, frust, primitiv, rudimentar, amintind cumva de cele din era romanică. Când l-am întrebat care ar fi perioada istorică din care se inspiră cu precădere, dat fiind că icoanele sale au o unitate stilistică,…și aici a fost evaziv, amintind ceva de epoca hristică. Hristos e Viu și nu trăiește în istorie. „Perioada” căreia îi aparține e cea în care Îl pictezi. Iar icoana se pictează singură.

A tot pomenit de Occident, citându-l pe Sfântul Justin Popovici cu cartea sa Credința ortodoxă și viața în Hristos (Ed. Egumenița, 2003); ironizând pe seama primatului Papei. Dar nu a uitat să-l citeze pe René Guénon – intelectualul convertit la islam, cu care tatăl său, Mihail Avramescu, a susținut o îndelungată prietenie și corespondență. Se spune că Guénon a reușit să-i aducă spre islam pe alți doi intelectuali români, Vasile Lovinescu și Mihail Vâlsan, acesta din urmă devenind muftiu la Paris.

Întrebându-l ce părere are despre pictura în frescă de azi, de la noi, m-am pomenit cu un răspuns cumva previzibil: că aceasta se aseamănă râvnei de care a dat dovadă Marta, departe a fi de partea cea bună, aleasă de Maria, care nu i se va lua ei. E multă producție, supraproducție de frescă. Când mai e nevoie și de pauze. Unii oameni simt aceasta, dar sunt puțini.

http://www.contrafort.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com