„Icoanele” mormone intens mediatizate de televiziunile din Chişinău (II)

Dezvoltându-şi calităţile de orator, Smith le promitea enoriaşilor noii biserici stelele de pe cer, unde aceştia urmau să ajungă dumnezei adevăraţi printre mulţi alţi dumnezei…Emma propria lui soţie a tărăgănat convertirea ei personală mult timp dar în urma multiplelor presiuni făcute de Smith şi de congregaţia lui a cedat într-un sfârşit şi a acceptat să devină şi ea dumnezeiţă.

Insistenţa de a se impune a profetului în cauză, libertinajul şi curviile lui, cât şi critica pe care o făcea celorlalte denominaţiuni creştine a atras furia şi persecuţia din partea conaţionalilor nu numai asupra lui dar şi asupra congregaţiei pe care o păstorea cu autoritate. Nici de această dată nu s-a descurajat. Şi-a redefinit societatea sectară creată de el ca fiind adevăratul Sion şi a pus în aplicare alcătuirea unui Paradis terestru doar pentru el şi pentru mormoni. Împreună cu cincisprezece mii de mormoni a trecut râul Mississippi şi a ajus în Illinois în anul 1839, unde şi-a format propria aşezare numită Nauvoo, primind sprijinul politic de la Partidul Democrat dar şi de la Partidul Republican care tânjeau după voturile mormonilor nou veniţi. Aceştia l-au făcut şi primar al propriei localităţi şi generalul ei, încât luat de valul puterii politice profetul candidează la preşedenţia Statelor Unite în anul 1844.

Ajungând în vârful piramidei de mărire prin statutul de profet, multe enoriaşe atrăgătoare au început să-l divinizeze şi nu numai… Deşi Emma soţia profetului îi tolera de multe ori infidelităţile conjugale uneori ceda şi ea pierzându-şi controlul şi scărmănându-i ibovnicele, sau ungându-le cu câte o coadă de mătură. Pentru a soluţiona problema, profetul a cerut sprijinul lui dumnezeu care imediat l-a şi luminat cu o nouă revelaţie. Astfel, însuşi dumnezeu îi aproba toate curviile profetului său şi mai mult decât atât i se revela faptul că încă din 1831 i se pecetluise de sus pentru el şi pentru toţi mormonii din biserica lui de parte bărbătească obiceiul mult dorit de ei de a-şi lua mai multe soţii dintre surorile din frăţie. Deşi Joseph a primit acordul lui dumnezeu, Emma nu a fost de acord cu dumnezeul lui Joseph în această speţă şi i-a refuzat revelaţia. În 1844 Joseph a început să-şi caute soţii mai prospete printre soţiile celorlalţi profeţi din biserica lui şi astfel s-a produs o ruptură în rândul mormonilor lui. Cei care s-au simţit înşelaţi de profet şi de propriile soţii cu propriul profet s-au răzvrătit numindu-se „mormonii-răzvrătiţi”. Aceştia şi-au cumpărat o tiparniţă şi au început să tipărească un ziar în care dezvăluiau toate dedesubturile şi subtilităţile profetului. Joseph a ordonat distrugerea acestei tiparniţe, numai că astfel a intrat în conflict cu legile statului Illinois, fiind acuzat de încălcarea primului Primului Amendament al Constituţiei Statelor Unite. Astfel profetul a fost pus la răcoare să i se mai domolească aprinderea şi apetitul sexual.Dar se pare că pedeapsa respectivă li s-a părut prea mică oamenilor, încât aceştia au încojurat închisoarea din Carthage şi au împuşcat profetul pe când acesta încerca să fugă pe geam.

Desigur astăzi mormonii ne vorbesc de o moarte martirică a „sfântului” profet însă eu vreau să-mi rezerv dreptul de a nu-l compara pe Smith cu martirii Bisericii care au murit pentru Hristos şi nu pentru destrăbălare.Deşi biserica „sfinţilor” mormoni îl cinsteşte în sinaxarele ei alături de alţi sfinţi profeţi care au preluat conducerea mişcării, noi nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi de legendele şi de informaţiile trunchiate pe care „sfinţii” misionari ni le expun spre a le morfoli prin diverse pliante eronate unde îşi victimizează intenţionat trecutul şi începutul lor.

Chiar dacă viziunile lui Joseph ar fi adevărate în nici un caz acestea nu veneau de la Dumnezeu ci au aceeaşi inspiraţie demonică ce a produs toate rătăcirile păgâne. Şi mai mult decât atât, prin biserica mormonă autorul acesteia a reuşit să formeze un păgânism în toată spledoarea lui dogmatică, cultico-ritualică şi morală, pe care ni-l propune ca şi pe cel mai pur creştinism în care ar trebui să ne încredem.

În acest sens vom analiza câteva doctrine revelate de autodeclaraţii profeţi prin care aceştia ori neagă ori denaturează orice fel de învăţătură creştină.

Toate dogmele biblico-istorice pe care s-a fundamentat Biserica Creştină în biserica mormonă capătă alt înţeles. Fiecare adevăr dogmatic creştin este susţinut de mormoni doar parţial şi  este completat cu o falsă explicaţie.

    1) Sfânta Scriptură – pe care mormonii o acceptă ca şi autoritate infidelă, a fost completată de „sfântul profet şi frate” Smith cu alte trei scripturi adiţionale inspirate toate de „duhul” şi anexate la canonul scripturistic,  deoarece şi acestea au pretenţii revelatoare de la bunul  Dumnezeu.

   2)Cartea lui Mormon editată în 1830 ne informează că este „Cuvântul lui Dumnezeu” şi în consecinţă nu se poate schimba. Numai că acest cuvânt a fost modificat de atunci până acum în peste 4000 de locuri de profeţii ulteriori care au primit şi ei câte o reveleţie de înţelegere pentru a modifica textul sacru pe ici pe colo şi  pentru a-l  adapta şi a-l alinia la conceptele mormone dar şi pentru a mai atenua contradicţiile grosolane care au fost îngăduite cu asistarea „duhului sfânt de la mormoni” şi cu asistarea altor duhuri. Această scriptură nou-nouţă se vrea a fi o carte istorico-profetică ce descrie o  perioadă de timp  îndelungată  de peste o mie de ani (600 î.Hr-421 d.Hr.). Scriptura lui Mormon, ne spune Smith, este o compilaţie din mai multe scrieri care au fost şi acestea scrise pe diverse plăci de aramă – plăcile lui Nefi, plăcile lui Eter care descriu o istorie a iarediţilor inexistenţi, alte plăci de aramă aduse de evrei în America şi toate acestea au fost cercetate şi sistematizate de un oarecare profet Mormon care a transcris toate aceste istorii pe plăci de aur. Această biblie  ne descrie cum o parte din evreii din Ierusalim au bătut tare, tare, tare cu chişiorul în podea şi au luat-o la trap (sau cu barca) spre America în anul 600 î.Hr.. Speriaţi probabil de căderea Ierusalimului au luat-o la sănătoasa spre al doilea pâmânt şi continent al făgăduinţei dat tot evreilor. Ajunşi în America evreii se înmulţesc şi formează noi civilizaţii evreieşti, şi anume civilizaţiile nefită, lamanită şi melekită toate din sămânţa iudeului Lehi, şi cunoscute de noi a fi parte din  triburile civilizate ale indienilor precolumbieni.Unii dintre ei fiind mai păcătoşi s-au întunecat la piele transformându-se în indieni-evrei de culoare alţii din ei au rămas albi la piele fiind nepăcătoşi… Păcat că nativii americani nu poartă în ADN-ul lor nici o amprentă jidovească după cum s-a dovedit prin multiple teste. Dar probabil că evreii lui Joseph din America şi-au modificat ca prin minune ADN-ul după neuronii profetului. O altă minune stranie este marea bătălie descrisă de scriptura mormonită care a avut loc pe dealul Cumorah  din regiunea Palmyra a statului New York  de astăzi. Aici s-au luptat nefitiţii evrei cu lamaniţii din acelaşi neam şi au căzut mii de războinici într-o confruntare sângeroasă în care s-au angajat sute de mii de ostaşi. Şi deşi mormonii au brăzdat tot statul şi au săpat peste tot în speranţa să găsească vreo moaştă nefită sau vreo mumie lamanită sau măcar vreun cal sau elefant precolumbian despre care scrie biblia mormonă, n-au găsit decât minunea dispariţiei tuturor vestigiilor din acest război. N-au rămas de la acest răboi decât enigmaticele plăci pe care le-a ascuns războinicul Moroni, fiul lui Mormon şi pe care le-a găsit Smith, le-a tradus tot el, păstrându-le într-o cutie sub pat şi le-a  returnat aceluiaşi războinic  Morona care între timp a devenit îngerul Moroni. După Smith sau după mormoni că tot aia este, „Hristos” a plecat până în America în vizită pe la evreii din Noul Ierusalim-Sion, unde s-a arătat în Bountiful. Acel „Hristos” face o biserică în America la fel cum a făcut şi în Ierusalim,  alege şi el 12 discipoli noi dintr-un neam inexistent din punct de vedere al istoriei, dar existent în scriptura lui Smith, neamul nefiţilor.

O altă curiozitate a scripturii lui Mormon este faptul că aceasta a fost finalizată în anul 421 d. Hr. dar reproduce textul din traducerea Bibliei regelui Iacob ( Biblia King James) care apare în anul 1611 cu toate erorile şi explicaţiile aferente. Probabil dumne-profetul lui Smith, legendarul Mormon şi ceilalţi autori ai cărţii, fiind dumne-profeţi meseriaşi şi cu viziuni lărgite au văzut cu toţii o traducere care urma să apară cu 1190 de ani mai târziu şi au citat din ea, vizionar şi profetic bineînţeles.

3) Doctrină şi Legăminte – este o altă aşa-zisă sfântă scriptură mormonă. Spre deosebire de Cartea lui Mormon,Doctrină şi Legăminte n-a fost adusă de nici un înger glorificat, n-a fost tradusă de Smith din  limba egipteană dar este plină de revelaţii la fel de „divine” ca şi cealaltă carte. Aceste revelaţii le-a primit atât Mr. Profet  Joseph Smith precum şi alţi profeţi inspiraţi ca el. Dacă o să ne întrebăm cum s-au produs aceste revelaţii şi cum a apărut această carte găsim răspunsul chiar în revelaţia cu numărul 18. În acest capitol ni se spune că  Joseph Smith şi alţi profeţi mormoni ca el  au auzit „glasul încet dar sigur” al lui „Isus Hristos” care le-a dictat fiecare revelaţie în parte (Doctrină şi Legăminte 18:35-36).

4) Perla de MarePreţ – este şi ea o scriptură canonică a „sfinţilor”. Ţinând cont de faptul că sfinţii nu recunosc traducerile existente ale  Sfintei Scripturi şi susţin că toate traducerile sunt greşte trebuie să ştim că „sfântul” Joseph Smith a făcut el însuşi o încercare de traducere mult mai exactă, după părerea sa, a Scripturii fiind sub inspiraţia „Sfântului Duh” în acest proces. Această traducere a fost probabil revelată şi ea de duhul, fiindcă altfel nu văd cum ar fi putut să facă o traducere mult mai exactă un semianalfabet care nu ştia să scrie foarte clar nici în engleză, cu atât mai mult să traducă din ebraică sau greacă. Oricum „sfinţii” de azi nu mai folosesc traducerea lui Smith din motive lesne de înţeles, dar au selectat anumite pasaje din traducerea lui pe care le-au inclus în noul canon al cărţii inspirate cu denumirea sus menţionată. În această carte mai sunt incluse şi alte scrieri traduse tot de „sfântul” Joseph Smith de pe alte  papirusuri egiptene obţinute în 1835, cum ar fi de exemplu Cartea lui Avraam scrisă de patriarh în egipteană. Perla de Mare Pret mai cuprinde ceva informaţii vizionare, câteva mărturisiri şi declaraţii de credinţă contradictorii, şi o istorie a bisericii scrisă tot de „sfântul” Smith sub inspiraţie divină.

Oricum Sfânta Scriptură a trecut pe planul secund în biserica „sfinţilor” şi nu mai are autoritate deoarece a fost falsificată intenţionat prin traduceri greşite, şi din ea, susţin „sfinţii”, au fost scoase părţi valoroase. Biblia oricum trebuia să fie discreditată ca să fie evidienţiate celelalte scripturi de la Smith şi mormonilor le-a reuşit… Astăzi, mormonii chiar dacă vorbesc de o Evanghelie, trebuie să ştim că Evanghelia mormonă nu coincide cu cea creştină, iar Scriptura mormonă nu este Biblia ci propriile lor „revelaţii”.

        Dumnezeul mormon şi antropologia lui. Dumnezeul mormon este un dumnezeu variabil, evolutiv şi limitat la un anumit spaţiu din univers. La ei până şi Dumnezeu se supune Legii Progresiei Eterne prin care ba evoluiază mai spre bine ba mai progresează, ba se mai schimbă un pic şi aşa mai departe. Această lege poate fi rezumată după mormoni în următoarea frază : „Precum a fost omul, a fost cândva Dumnezeu; precum este Dumnezeu, poate deveni omul”. Este de neînţeles de ce Cartea lui Mormon contrazice doctrina bisericii mormone şi această lege şi afirmă că Dumnezeu nu se schimbă niciodată (Mormon 9. 9-10).

Basmul dumnezeului mormon începe demult pe o planetă necunoscută din univers, unde înt-o bună zi, dintr-o dumnezeiţă care a făcut sex celest cu dumnezeul acelei planete s-a născut spiritul-copil cu numele Elohim viitorul dumnezeu mormon. Acesta la început era doar spirit fără trup, născut din dumnezeiţa mamă ce făcea parte din haremul unui dumnezeu cu autoritate în galaxie şi stăpân pe toate dumnezeiţele de pe planeta lui. Pentru ca să poată progresa după legea progresiei eterne, spiritul Elohim a fost trimis pe o altă planetă să se nască din nou şi să ia corp dintr-o mamă cu trup omenesc. Acesta s-a născut în zona extraterestră predestinată de tatăl său care era şi el dumnezeu în materie divină după cum menţionează mormonii. A crescut şi s-a convertit la învăţătura mormonă a bisericii extraterestre de orientare  mormonă de pe acea planetă necunoscută. S-a căsătorit poligam şi el cu diverse femei vii şi moarte care vor fi fiind viitoarele lui dumenzeiţe. A plătit zeciuiala regulat, a îndeplinit ritualul de la templul mormon, fapt ce l-a propulsat spre dumnezeire şi a murit ca toată lumea. După moarte a fost glorificat şi transformat în dumnezeu mormon de către un sinod al dumnezeilor mormoni din univers.  I s-a dat spre facere şi păstorire o planetă din sistemul stelei Kolob unde stă cocoţat şi astăzi şi are în supunere câteva planete pe care le coordonează. Ocupaţia lui de bază este să facă sex cu dumnezeiţele lui pluraliste pentru a naşte spirite-copii. Astfel a fost născut şi primul-născut dintre spirite, spiritul lui Iehova (viitorul  „Isus” renăscut în carne pe pământ) şi fratele său întru spirit  Lucifer (viitorul frate Satan) şi toţi demonii şi spiritele tuturor oamenilor de pe pământ. Dumnezeul „Elohim” de pe Kolob, fiind un dumnezeu fecund, a reuşit în scurt timp să-şi  însămânţeze toate dumnezeiţele de pe planeta lui care au rămas gravide cu el. Rând pe rând toate dumnezeiţele i-au născut lui Elohim spirite-copii care trăiau fericiţi într-o viaţăpremuritoare pe acea planetă. Înmulţindu-se spiritele născute de dumnezeiţe, Elohim, dumnezeul tată, face un consiliu cu spiritele mai mari, adică cu feciorii săi cu chip de duh şi le prezintă planul de construire a planetei Pământ pentru a trimite acolo spiritele să se nască din nou şi să ia corpuri omeneşti. Dar aceste spirite ce urmau să se nască în chip de om trebuiau îndrumate să poată ajunge şi ele dumnezei pe planetele lor. Cu planul de îndrumare sau de salvare mai bine zis, se prezintă atât spiritul Iehova-Isus, feciorul dumnezeului Elohim cât şi Lucifer, un alt fecior. Dar în timp ce Iehova-Isus a venit cu un  plan asemănător cu proiectele de pe planetele vecine, prin care se asigura oamenilor voinţa liberă de a alege această demnitate divină care li se încredinţează, Lucifer a vrut să fie un salvator mai original al acestei lumi şi a propus ca toţi oamenii de pe această planetă să devină dumnezei cu sau fără voia lor. Proiectul a fost câştigat de Iehova-Isus, iar Lucifer a vrut să se răzbune şi a pornit o revoltă pe planeta lui Elohim. A atras în gâlceava lui mai multe spirite care împreună cu el au fost trimise pe pământul încredinţat lui Isus spre alcătuire, unde stau şi astăzi pe post de Satan şi de demoni. Între timp Elohim şi-a luat pe una din soţiile sale preferate, şi anume pe Eva şi au coborât din sistemul Kolob în sistemul solar pe pământ pentru a pune început omenirii, mai cu seamă a pune început cărnii (adică trupurilor omeneşti) fiincă spiritele erau toate pregătite pentru a deveni oameni. Aici basmul se diversifică în variante diferite după povestitorii profeţi şi revelaţiile de basm diferite pe care le-au primit de sus. Unii spun că Elohim, dumnezeul, s-a transformat în Adam şi după ce a făcut un sex pământesc cu Eva au dat naştere la primele trupuri din carne care erau posedate de spiritele extraterestre ce veneau pe rând din sistemul Kolob. Alţii susţin că Elohim i-a făcut trupul lui Adam din praful de  pământ de pe altă planetă, adică din ţărâna lui de acolo după care i-a pus un spirit în trupul lui şi l-a adus pe extraterestrul Adam pe pământ ca să producă oameni tereştri care vor ajunge şi ei dumnezei extratereştri în viitor. Astăzi sfinţii au schimbat macazul şi susţin că Adam este de fapt Arhanghelul Mihail. Adică spiritul Mihail din viaţa premuritoare a primit împeliţare din carne pe pământ şi un nume nou – Adam. Acest  Adam cu Eva lui au fost aduşi şi puşi în America de Nord, mai exact într-o grădină a Edenului situată în America de Nord.

O altă particularitate antropologică pe care o descrie Smith şi mormonii cu lux de amănunte este legată tot de gâlceava cerească dintre Iehova-Isus şi Lucifer. Cei doi fraţi au atras în lupta lor toate spiritele-copii ale lui Elohim şi ale dumnezeiţelor pluraliste. În această luptă unele spirite au luat partea lui Lucifer şi s-au transformat în diavoli după cum şi Lucifer s-a transformat în Satan. Alte spirite-copii au luat partea lui Iehova-Isus şi acestea au fost trimise să se nască din carne albă şi astfel s-au născut oamenii albi din familii cu tenul alb al pielii. Insă spiritele care în conflictul spiritual dintre Iehova-Isus şi Lucifer au fost de partea celui întunecat acolo sus, au fost blestemate şi astfel s-au născut nefericiţii în trupuri întunecate aici pe pământ şi au culoarea pielii neagră şi azi, deşi Elohim i-a iertat la 1 iunie 1978. Scuze, dar mărturie despre ora exactă nu am găsit.

Dar blasfemia nu se opreşte aici. Dumnezeul Mormon-Elohim, spun „sfinţii”, s-a coborât încă o dată de pe Kolob după mii de ani şi a venit la pruncuţa fecioară „Maria” cu chipul său de babalâc bătrân de zile şi a întreţinut cu ea relaţii sexuale spre a-l materializa pe Iehova-Spiritul, şi a-i oferi o carne omenească în corpul lui Isus. Cel puţin aşa ne descrie istoria întrupării al doilea profet după Joseph Smith şi anume Brigham Young şi apostolul mormon McConkie. Ştim de asemenea că o seamă de profeţi timpurii din conducerea bisericii lor au primit revelaţii de la „duhul” susţinând că Iisus a fost poligam-pluralist şi s-a căsătorit cu cele două surori ale lui Lazăr, Marta şi Maria dar n-a fost de ajuns, căsătorindu-se şi cu  Maria Magdalena. La crucificare, ne spun profeţii mormoni, au asistat o mulţime de copii de-ai lui Isus. Iar din ramura hristică pe linie descendentă provine şi Joseph Smith profetul. Acest „Hristos” al mormonilor este un altfel de „Hristos”şi nu cel tradiţional, fapt confirmat de însuşi preşedintele mormon Hinckley. Curios este şi faptul că mormonii nu pot scăpa aşa de uşor de Joseph Smith deoarece la judecată pe scaun vor sta trei personaje să îi judece şi anume dumnezeul Elohim, profetul Iehova-Isus şi profetul Joseph Smith. Acest merit şi l-a dobândit  Joseph Smith, spun „sfinţii”, deoarece şi-a vărsat sângele pentru noi la fel ca şi Isus.

     „Duhul Sfânt” a fost disecat şi el de mormoni în două subiecte – Holy Ghost şi Holy Spirit. „Duhul Sfânt” în subiectul Holy Ghost are sex şi după verificarea mormonă a duhului s-a dovedit a fi mascul şi nu femelă (un lucru îmbucurător probabil). Holy Spirit-ul este un fel de esenţă divină care bântuie ca o fantonă sub aspectul unei forţe impersonale.

Mormonii de astăzi cred că oamenii care au aderat la biserica lor nu sunt altceva decât nişte dumnezei în devenire şi aici încearcă să pună punctul la orice discuţie. Am văzut că profeţii timpurii ai bisericii în cauză au tunat aşa unul după altul nişte revelaţii luminate de au rămas cu cura căscată şi diavolii. De exemplu, marele profet Young l-a identificat pe Adam cu Dumnezeu-Tatăl (în contextul descris mai sus) şi de aici s-au tot dat cu capul de  revelaţii şi alţi profeţi mormoni susţinând că Adam este şi Arhanghelul Mihail pe de o parte iar pe de altă parte şi „Isus” l-a posedat pe Arhanghel, alţi sfinţi profeţi spun că  Adam a devenit Isus şi Isus a devenit Iehova, Iehova – Elohim, iar Elohim este şi Adam şi Isus deodată. Astăzi dacă ai ruga un mormon să-ţi explice toate aceste revelaţii în ordinea lor cronologică după cum au fost descopererite de profeţi şi tu şi el aţi ajunge la balamuc. Cert este faptul că mormonii nu mai ştiu sigur deja cine este Dumnezeu, cine este Adam, cine este Arhanghelul Isus sau  Arhanghelul Mihail şi alţi Elohimi, după cum nu ştiu sigur nici cine sunt ei înşişi – sunt deja dumnezei sau încă mai sunt oameni.

Oricum divinitatea mormonă este aporpiată de divinitatea ereticului Sabelie, iar Biserica a combătut cu 1800 de ani în urmă astfel de concepte eretice prin care sabelianiştii susţineau că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt decât nişte manifestări, aspecte şi moduri sau nume ale unei singure esenţe divine care a luat diverite forme succesive în timp. Mormonii au adoptat şi triteismul format din trei dumnezei subordonaţi care sunt secundaţi de politeismul milioanelor de dumnezei din univers.

De altfel după cum am observat mormonii ne propun să credem că dumnezeul planetei noastre a fost şi el om ca toţi oamenii şi a fost ridicat în rang divin cu trupul său şi cu pasiunile sale. Şi mai mult decât atât, ne spun ei, în univers bântuie mai multe entităţi cu pretenţii divine, adică un fel de oameni glorificaţi care au ajuns a fi dumnezei. Mormonilor li se promite de către secta lor aceeaşi soartă în cazul în care vor  fi dijmuitori fideli şi virtuoşi şi vor crede în basme, adică li se vor da câteva stele de pe cer cu planete cu tot pe care trebuie să le populeze. În acest scop dumnezeii-oameni vor trebui să-şi sexualizeze permanent sutele şi miile de soţii vii sau scoase de prin arhive pentru a contracta cu ele cununii veşnice, căci „sfinţii” scurmă prin arhivele naţionale după identităţi de cadâne vii şi moarte, pentru a-şi mări haremul.

Pentru ca această confuzie să fie şi mai mare trebuie să reamintim că scriptura de bază a mormonilor, Cartea lui Mormon, ne spune în repetate rânduri că există un singur Dumnezeu (sabelian, dar unul singur) iar biserica mormonă şi profeţii ei ne vorbesc de o pluritate de dumnezei şi afirmă contrariul faţă de propria lor scriptură sacră şi mormonă. Cartea lui Mormon susţine că dumnezeu este duh, mormonii spun că dumnezeu este un om în trup glorificat, şi are şi statura noastră, nici mai mare nici mai mic.

Probabil toate aceste contradicţii vin din indicaţia pe care o găsim în Perla de Mare Preţ, unde dumnezeul mormon ne porunceşte să minţim. Acum eu înţeleg faptul că toată biserica mormonă în frunte cu profeţii săi îşi dau ghes care mai de care să împlinească această poruncă divină a lor, fapt reflectat cu desăvârşire în dogmatica mormonă, dar care este în fond adevărul că nu se mai înţelege nimic? Ori Cartea lui Mormon îi contrazice pe mormoni cu tot cu biserica lor ori mormonii au devenit cu toţii eretici în propria lor sectă eretică?

     Şi sistemul de mântuire mormon este destul de ciudat şi foarte complex. Pe de o parte, Cartea lui Mormonindică o mântuire simplă şi fără nici un efort, doar prin credinţă şi botez, aşa cum o răstălmăcesc toţi protestanţii, dar lucrurile se diversifică în  practica de mântuire mormonă. Pentru a fi mântuiţi mormonii trebuie să participe la donaţii, să fie fideli plătitori de zeciuială, să lucreze la genealogie şi să caute morţi pentru a se boteza în numele lor sau pentru a se căsători cu ei. Pretendenţii la  o mântuire mai superioară trebuie să accepte o anumită lengerie de la templul mormon pe care să o poarte permanent, adică să poarte chiloţii templului, sutienele binecuvântate, şorţuri speciale etc…

     De asemenea mântuirea ţine la mormoni şi de anumite ritualuri de la templul lor pe care le voi descrie în continuare. Bineînţeles că mântuirea subiectivă pentru mormoni nu mai este o împreună-lucrare cu Dumnezeu prin Biserica Lui ci este lucrarea neîncetată a părtaşilor sectei pentru imperiul mormon care le promite o răsplată cerească pe trei nivele de rai după cum ne explică a doua carte inspirată de duhuri a lui Smith, Doctrină şi Legăminte. Primul rai este Paradisul. El se numeşte regatul celest şi intră în el doar mormonii şi stau cu Tatăl şi cu Fiul faţă către faţă ne precizează Smith. Al doilea rai este Închisoarea Sufletelor care se mai numeşte şi regatul terestrial, acesta este un loc de ispăşire unde oamenii sunt purificaţi în pucioasa lacului Acherusian, unde ispăşitorii pentru păcate usoare  stau  alături de Fiul, fără de Tatăl. În acest rai  intră şi oamenii care se convertesc după moarte la biserica mormonă în urma activităţilor prozelite pe care le întreprind spiritele-fantomă glorificate ale misionarilor mormoni coborâţi din Paradis în închisoarea spiritelor să propovăduiască evanghelia lui Joseph Smith cu ecusonul prins pe duh. Însa asta nu e tot. Dacă se converteşte vreun răposat nu este eliberat din închisoare oricum, ci aşteaptă ultima înviere din multiplele învieri ale lui Hristos, ori  trebuie să aştepte să se boteze un mormon de pe pământ pentru el, după care zboară în Paradisul Mormon. Al treilea rai mormon este mai ferbinte şi se aseamănă cu Purgatoriul catolic în multe aspecte. Acest rai se numeşte regatul telestial iar oamenii stau de fapt în iad chinuindu-se în Tartar alături de „Duhul Sfânt” şi de „cetele îngereşti” care îi consolează. Până la ultima înviere aici vor sta fiincă nici duhul nici mormonii nu-i mai pot scoate de acolo. Din fericire  iadul nu-i multiplicat la fel de mult dar este unul şi bun, acolo vor merge urmaşii lui Satana, fratele lui „Isus”dacă e să ne luăm după „sfântul” Brigham Young. Mr. Joseph Smith ne spune în Doctrină şi Legăminte că lăţimea, înălţimea şi adâncimea iadului nu i-a fost revelată şi nu o cunoaşte. Probabil o măsoară acum, dar asta ţine de o revelaţie ce va fi difuzată probabil după finalizarea măsurătorilor…

Mormonii mai susţin că pe lună trăiesc oameni de trei metri şi sunt albinoşi (Joseph Smith a văzut lunaticii îmbrăcaţi în Quakeri în chip profetic, vedenie confirmată şi  de O.B. Huntington) – oare ăia unde pleacă după moarte? Tot în raiurile mormone? Sau poate fiecare cu raiul lui de-acasă, că doar n-o să se amestece albinoşii cu „sfinţii mormoni”. Sau…?

Diacon Octavian Solomon

Va urma…