Ierurgiile – originea, locul săvârşirii şi roadele lor
13:47, marți, 3 iunie, 2014 | Cuvinte-cheie: ajutor, biserica, cateheză, har, ierurgii, ortodox, preoti, sfinte taine, sfinţirea caselor
Încă din epoca apostolică, Biserica a stabilit și a orânduit, alături de sfintele Taine, unele lucrări sfinţitoare sau slujbe folositoare creștinilor pentru dobândirea ajutorului dumnezeiesc în diferite momente și împrejurări din viaţa acestora lucrări numite ierurgii (de la grecescul ιερουργια = lucrare sfântă). Ele au fost rânduite avându-se în vedere diferitele nevoi ale credincioșilor, domeniullor însă fiind mai extins decât cel al Sfintelor Taine, carese împărtășesc numai oamenilor vii.
Deci putem spune că ierurgiile sunt slujbe, rânduieli și rugăciuni pentru binecuvântarea și sfinţirea omului în diferite momente și împrejurări din viaţa lui, precum și pentru binecuvântarea și sfinţirea naturii înconjurătoare și a diferitelor lucruri sau obiecte de folos omului. Scopul ierurgiilor este să purifice pe omul credincios și firea înconjurătoare în care trăiește: vietăţile și lucrurile, de care omul are nevoie pentru trai. De această purificare are nevoie nu numai omul, ci și mediul, care suferă din pricina păcatului strămoșesc: „Blestemat să fie pământul întru lucrurile tale…”(Fac3,17); „Printr-un om a intrat păcatul în lume, iar prin păcat moartea…”(Rom V,12); „Căci știm, că toată făptura împreună suspină și împreună are durere până acum…”(Rom 8,22). Astfel prin ierurgii puterea și acţiunea curăţitoare și sfinţitoare a Bisericii se revarsă nu numai asupra omului, ci și a întregii lumi, care îl înconjoară, scoţându-le de sub puterea blestemului și sfinţind-o. Prin ele sferade influenţă a rugăciunilor cultului ortodox se extinde dincolo de persoana omului și tinde să îmbrăţișeze întreaga lume creată.
Originea și vechimea ierurgiilor
Unele ierurgii sunt moștenite din Legea Veche (curăţirea femeii la 40 de zile) altele le-a practicat Însuși Mântuitorul (tămăduirea bolnavilor, izgonirea duhurilor necurate, binecuvântarea pâinii, a vinului, a peștilor). Despre cele mai multe Ierurgii vorbesc Sf. Părinţi Iustin Filozoful și Tertulian (sec. II), Vasile cel Mare (sec. IV). Rugăciunile pentru sfinţirea apei, a untdelemnului, a fructelor, pentru ploaie și altelese găsesc în cele mai vechi Rânduieli bisericești -Constituţiile Apostolice și Evhologhionul lui Serapionde Thmuis din Egipt (sec. IV), dintre care unele suntidentice cu cele din Trebnicul (Molitfelnicul) nostru deazi. La cele mai vechi s-au mai adăugat și unele mai noi, cerute de desfășurarea și evoluţia vieţii religioasea credincioșilor. Unele dintre cele vechi s-au dezvoltat treptat, miezul lor rămânând același.
Ierurgiile au fost instituite și sunt săvârșite de Biserică în scopul ajutorării creștinilor, spre a-și putea câștiga mai ușor mântuirea. Dar cu toate că
după aspectul lor exterior ele se aseamănă cu Sfintele Taine, totuși Ierurgiile se deosebesc de acestea prin următoarele caracteristici :
– Tainele sunt instituite de Mântuitorul Hristos, Ierurgiile sunt instituite de Biserică. Datorită acestui fapt, Ierurgiile pot fi modificate sau schimbate atât ca fond, cât și ca formă de către Biserică, în funcţie denevoile credincioșilor, mărindu-se sau micșorându-se numărul lor, după dreapta socotinţă a Bisericii;
Prin ierurgii se binecuvintează și sfinţește întreaga creatură: creștinul în diferite momente alevieţii; așezările omenești; pământul cu roadele lui;
apele și văzduhul; locuinţele omenești; adăposturile animalelor domestice; animalele și plantele etc., pe când prin Sfintele Taine se împărtășește harul divinnumai oamenilor vii;
– Ierurgiile împărtășesc numai ajutorul dumnezeiesc, care poate finumit har numai în sensul cel mai general, când prin har se înţelege orice binefacere pe care creștinul o primește de la Dumnezeu, precumspune sfântul Apostol Iacov: „Toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus este, coborându-se de la Părintele luminilor” (Iacov 1, 17); Tainele împărtășesc în exclusivitate harul sfinţitor sau mântuitor, precum și alte haruri speciale, după natura fiecărei Taine;
– ajutorul dumnezeiesc dobândit prin ierurgii numai înlesnește câștigarea mântuirii, ajutându-l pe credincios să pășească și să se menţină pe calea
progresului în înduhovnicire, în timp ce harul dobândit prin Sfintele Taine este absolut necesar pentrumântuire;
– efectul ierurgiilor depinde de starea morală și de pregătirea sufletească a celor ce le primesc, pe când harul sfintelor Taine lucrează independent de aceasta.
Cu toate aceste deosebiri, Ierurgiile nu sunt nici simple simboluri privitor la anumite adevăruri sau făgăduinţe, cum le consideră protestanţii, nici haina festivă pe care o îmbracă Sfintele Taine, după cum leconsideră pe unele dintre ele romano-catolicii, și nici simple rugăciuni pentru diferite nevoi ale creștinilor, ci sunt mijloace reale de dobândire a harului dumnezeiesc pentru cei ce le primesc cu predispunerea sufletească corespunzătoare, aducând foloase reale în viaţa creștinilor care se folosesc de ele.
Fiind instituite de Biserică pentru ajutorarea credincioșilor, este de la sine înţeles că săvârșitorii lor sunt aceleași persoane care săvârșesc și Tainele: episcopii și preoţii.
Locul și timpul săvârșirii ierurgiilor
Unele se săvârșesc în biserică, ca binecuvântarea prinoaselor, molitfa femeii la 40 de zile, sfinţirea obiectelor de cult. Altele se fac prin case, ca sfi
nţirea casei, sfeștania, cele în legătură cu înmormântarea etc.,sau pe câmp, ca binecuvântare a ogoarelor, rugăciunile pentru ploaie etc.
În ce privește timpul unele ierurgii sunt legate de anumite sărbători sau date fixe din cursul anului bisericesc, ca binecuvântarea salciei, a strugurilor, Molitfele Sf. Trifon etc. Altele se fac la cererea credincioșilor, ca sfinţirea caselor, a fântânilor și altele.
După obiectul sau destinaţia lor ierurgiile se împart în 2 mari grupe:
a) unele se referă la persoane, adică privesc viaţa omului (cele în legătură cu nașterea, moartea etc.);
b) altele se aplică la lucruri (natură și diferite obiecte) ca binecuvântarea ogoarelor, rugăciuni pentru ploaie, sfinţirea obiectelor de cult etc. Dar în
chip indirect toate acestea se sfinţesc tot spre folosul omului, care rămâne în centrul atenţiei Bisericii și al planului mântuirii.
Nicolae Fuştei
Extras din ”Creștinismul pe înțelesul tuturor”, Ed. Cuvântul ABC, Chişinău 2012, 283-285