Imagini mișcătoare din Ucraina: cum arată, în zi de hram, o mănăstire din Donețk
19:37, vineri, 26 februarie, 2016 | Cuvinte-cheie: doneţk, hram, manastire, razboi civil, ucraina

Mănăstirea Icoanei Maicii Domnului de la Iveron, situată în apropierea aeroportului Donețk, a fost bombardată continuu în timpul conflictului armat din regiunea Donbas.
Mănăstirea a fost intemeiată ca aparținând de mănăstirea Adormirii Maicii Domnului, din localitatea Nikolskoie (formată din două comunități: comunitatea de călugări închinată Sfântului Vasile cel Mare și comunitatea de maici – în cinstea Sfântului Nicolae), de caătre renumitul Schiarhimandrit Zosima (Sokur: 1944-2002).
Ieri, 25 februarie, de sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului de Iveria, a avut loc primul serviciu divin săvârșit după o lungă pauză.
Cu binecuvântarea Mitropolitului de Donetsk și Mariupol Ilarion, prima Liturghie în așezământul monahal, după o întrerupere de aproape doi ani, a fost oficiată de vicarul Eparhiei Donețkului, Arhiepiscopul de Makeevka Varnava, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
























”Apărătoare Doamnă, Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoare, cântările cele de laudă aducem ţie noi robii tăi, ca cei ce cu...
Poliția cere cetățenilor să nu viziteze, în timpul sărbătorilor pacale, locurile sfinte și edificii religioase din regiunea Donețk. „Dragi locuitori...
