Header image

Îmbrățișarea avvei Ioan cel Pitic

12:06, joi, 4 februarie, 2016 | Cuvinte-cheie: , ,

Cuvintele pot să mângâie, să încurajeze, să dea putere, dar pot la fel de bine să rănească și să întristeze. Uneori cuvintele noastre lovesc întocmai „ca o piatră aruncată”, poate fără să știm și fără să vrem.

Alteori vrem să rănim și căutăm satisfacția pe care o produce suferința celui care este ținta mâniei ori poate a invidiei noastre; cădem în ispită, cum zic părinții, sau nu trecem testul răbdării și al autocontrolului, cum ar zice modernii.

Un model de reacție la o provocare de felul acesta găsim la avva Ioan cel Pitic, despre care ni se spune: „Odată, stătea așezat în fața bisericii. Frații s-au adunat roată împrejurul său și-l întrebau despre gândurile lor. Un bătrân vede scena și, ispitit de invidie, îi zice: «Vasul tău, Ioane, este plin de otravă». Avva Ioan îi zice: «Așa este, avva, și n-ai văzut decât ce-i pe dinafară; de-ai fi văzut ce-i și pe dinăuntru!”. Acesta nu este singurul moment consemnat în Pateric, când avva Ioan cel Pitic este ținta invidiei celorlalți monahi, întrucât bătrânul care părea vrednic de dispreț din pricina staturii sale deloc impozante era frecventat de numeroși frați care îi căutau sfatul și îndrumarea. Într-un astfel de moment: „Un bătrân îi zice: «Ioane, parc-ai fi o târfă care se împopoțonează, ca să-și facă mai mulți ibovnici». Avva Ioan l-a îmbrățișat și i-a răspuns: «Adevărat grăiești, părinte». Apoi unul din ucenici îl întreabă: «Avva, oare nu te-ai tulburat deloc în sinea ta?». El zice: «Nu, cum sunt pe dinafară, așa sunt și pe dinăuntru».”

Avva Ioan dezamorsează de fiecare dată atacul verbal în singurul mod posibil: prin smerenie asumată deplin, până la capăt. Osândindu-se pe sine și prețuind pe ceilalți, monahul salvează adevărul, oricât de mic ar fi el, din acuza celuilalt. Forța care propulsează cuvântul răutăcios este anihilată tocmai prin faptul că răspunsul nu este din aceeași categorie. Invidiei, mâniei, patimii tulburătoare i se opune iubirea pașnică, împăciuitoare. Ba mai mult, în cele două apoftegme citate mai devreme se poate observa o anumită progresie.

Cu cât duritatea atacului verbal este mai mare, cu atât răspunsul trebuie să fie însoțit de o dragoste mai mare și mai evidentă. De aceea în al doilea caz, atunci când virulența este amplificată, reacția avvei Ioan este diferită. Cuvântul scurt nu face decât să dubleze și să completeze îmbrățișarea, care este adevăratul răspuns la atacul celuilalt monah. O vorbă, tot mai des citată a părintelui Dumitru Stăniloae aduce în actualitate și explică atitudinea bătrânului: „cel mai frumos și mai convingător discurs despre dragoste este îmbrățișarea”.

Gestul îmbră­țișării face vizibilă solidaritatea, compasiunea, înțelegerea. Suntem cu toții asaltați de aceleași patimi, la intervale și intensități diferite. Doar împreună-lucrarea poate să aducă biruința.

O reacție cum este cea a ­avvei Ioan cel Pitic este grea. La fel de grea ca o naștere. Cu fiecare efort de felul acesta, asistat de harul Duhului Sfânt, inima omului se lărgește, devine tot mai cuprinzătoare și mai compătimitoare; tot mai mult asemenea Dumnezeului nostru smerit și iubitor.

Paul Siladi, http://ziarullumina.ro/

poeme neptice COPb

Contact Form Powered By : XYZScripts.com