„Împărate Cel preaveșnic, Mângâietorule Cel adevărat, Hristoase, curățește-ne…” Duminica a XXVII-a după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni

Recunoştinţa faţă de Dumnezeu risipeşte descurajarea, împuţinează tristeţea, ne readuce curajul şi veselia. Am fi cu toţii mult mai fericiţi dacă i-am mulţumi lui Dumnezeu mai des! (Ep. Aleksandr Mileant)

În Duminica a XXVII-a după Cincizecime, numeroși creștini s-au adunat la Mănăstirea Suruceni pentru a participa alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie, oficiată de slujitorii așezământului monahal.

Printre numeroasele mi­n­uni săvârşite de Mân­tuitorul Hris­tos, relatate de Sfântul Evanghelist Lu­­ca, se numără şi cea de as­tăzi, a vindecării celor zece le­proşi (Lc. 17, 12-19). Din zece doar unul s-a întors la Mântuitorul Hristos ca să aducă mulţumire pentru binele care i s-a făcut. Au trecut două milenii de la acest eveniment, dar lucrurile nu s-au schimbat esențial. Multă lume rămâne departe de sentimentul recunoştinţei, chiar dacă ştie că fără Dumnezeu nimic nu se poate făptui.

„Dumnezeu nu tună şi fulgeră împotriva nerecunoscătorilor, nici nu îi blestemă, ci doar îi dojeneşte cu blândeţe, întrebându-i pe cei ce I se închină: „Dar ceilalţi copii ai Mei unde sunt? Unde sunt ceilalţi? Unde sunt puternicii care cârmuiesc peste neamuri cu puterea Mea? Unde sunt bogaţii care s-au îm­bogăţit cu avuţiile Mele, unde biruitorii care au biruit prin mila Mea? Unde sunt cei ce se veselesc şi înfloresc din izvorul Meu? Unde – părinţii ai căror fii cresc şi sporesc din a Mea putere? Unde – învăţătorii cărora Eu le dau ştiinţă şi înţelepciune? Unde – bolnavii pe care i-am vindecat? Unde – păcătoşii ale căror suflete le-am curăţat de păcat ca de lepră? N-am dat Eu sănătate la mii şi mii, iar aici la rugăciune sunteţi numai zeci? N-am dat lumina soarelui la milioane, iar de mulţumit Îmi mulţumiţi numai o sută? N-am împodobit câmpiile cu roade şi n-am înmulţit turmele voastre, şi doar câţiva îngenuncheaţi, slăvindu-Mă?”, ne spune Sfântul Nicolae Velimirovici.

Este un lucru înfricoşător nerecunoştinţa. Cârtim și murmurăm în continuu, le vrem pe toate și dacă e cu putință, chiar în momentul în care le cerem. Iar pentru cele pe care le avem, nu spunem un „Slavă Ţie, Dumnezeule”, de parcă Dumnezeu s-ar fi împrumutat de la noi, iar acum şi-a întors datoria.

Arhim. Zaharia Zaharou ne vorbește despre binefacerile recunoștinței și a mulțumirii către Cel care-și revarsă în continuu darurile Sale asupra noastră: „Dacă ne facem un obicei din a aduce neîncetat mulțumită lui Dumnezeu, El va deschide ochii sufletului nostru încât să vedem din ce în ce mai limpede binefacerile Lui față de noi și față de semenii noștri. Cu cât dăm mai multă mulțumită, cu atât vom primi mai îmbelșugat un duh smerit și vom atrage asupra noastră harul lui Dumnezeu care ne ajută să-I mulțumim și mai mult, să-I mulțumim chiar și pentru fiecare răsuflare pe care ne-o îngăduie. Și în această dinamică a mulțumirii vine momentul în care ne încearcă o mare mâhnire pentru că nu suntem în stare să-I aducem lui Dumnezeu mulțumita pe care I-o datorăm și pe care o merită. Acesta este începutul pocăinței care se naște din recunoștință și acest fel de pocăință nu are sfârșit pe pământ.”

Să cerem și noi asemenea leproșilor vindecați de Mântuitorul Hristos: „Iisuse, miluiește-ne!” Iar dobândind mila Sa cea bogată, să nu uităm să mulțumim cu recunoștință: „Slavă Ție, Dumnezeului nostru, nădejdea noastră, slavă Ție! Slavă Ție Dumnezeului nostru pentru toate cele știute și neștiute, pentru cele arătate și nearătate!”

În cadrul Sfintei Liturghii, numeroşi credincioşi au primit împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

Sursa: https://manastireasuruceni.md/