Impresii de la programele de master cu caracter creştin
22:39, miercuri, 20 iulie, 2016 | Cuvinte-cheie: masterate crestine, masterate ortodoxe, studii postuniversitare, universitatea de stat
„Invăţat este omul care nu termină niciodată de învăţat” (Lucian Blaga)
Omul, făcut după „chipul și asemănarea” lui Dumnezeu, are menirea să crească, să se desăvîrșească. Pe acest drum al creşterii are nevoie de modele, de învățători. Or, programul de master la care am aplicat și l-am absolvit, și anume „Studii filologice și spiritualitate creștină’’ , a fost pentru mine un bun prilej de a revizui cunoștințele dobândite în teologie, consolidându-le pe alocuri, mai ales pe cele ce țin de formulare și exprimare, în scris și oral, stilizare și fundamentare, explicație lingvistică.
Toate cele relatate mai sus n-ar fi fost posibile fără contribuția și dăruirea de sine a promotorilor și a profesorilor de la acest program de master, care constituie o echipă puternică, capabilă să trezească interes masteranzilor și să întrețină un dialog interdisciplinar constructiv.
Pentru aceasta le mulțumesc și mă închin, iar asemenea programe de master, care pun la dispoziție un spectru larg de opurtunități în ale angajării după absolvire, să fie cât mai multe, iar celor care aplică pentru ele: cutezanță și binecuvântare.
E adevărat că valorează ce spui, dar nu mai puțin contează și cum spui.
Prot. Serghei Slănină, protopopul circumscripţiei Hînceşti
***
Eu am decis sa merg la programul de master „Studii filologice și Spiritualitate Creștină”, fiindcă simțeam o dorință interioară de a creşte. Aveam tendința de a împlini îndemnul dumnezeiesc: „Fiți desăvîrșiți, precum Tatăl vostru cel ceresc desăvîrșit este” (Mat. 5, 48), astfel, toți avem datoria de a crește continuu, pentru a ne mântui.
Aplicând la acest program, în primul rând, așteptam să-mi aprofundez cunoștintele teologice, dar și filologice. Așteptările mele s-au adeverit, aici am găsit un colectiv de profesioniști, care aveau vocația de pedagog și, cu multă dăruire ne-au ajutat să absorbim din frumusețea acestor două domenii.
Pe această cale țin să mulțumesc tuturor profesorilor de la acest program de masterat, dar în mod special Părintelui Octavian Moșin, care a (de)pus mult suflet și trudă pentru a realiza acest lucru.
De asemenea, îndemn toți tinerii, care doresc să aplice la un program de master, să aleagă anume acest program, căci este unul foarte ziditor și folositor.
Preot Ioan Frunze
*** În primul rând, avînd aceste studii, încerc să fiu mai atent în discuțiile cu enoriașii, tineretul și cu orișicine.
Mi-am îmbogățit bagajul cunoștintelor… după care mi-au încredințat niște funcții, iar acestea nu te lasă indiferent, ci solicită un grad înalt de responsabilitate…
Mi-am lărgit lista prietenilor, și mă bucur enorm de fiecare dată, atunci când îmi cer sfatul sau facem schimb de experiențe…
Îi îndemn și pe alții să ne urmeze. Nu vor regreta!
Prot. Anatolie Gârbu
***
Să faci studii cu tragere de inimă şi cu dragoste, se întâmplă mai rar, fericiţi sunt cei, care reuşesc să descopere bucuria în ceea ce fac zi de zi. Urmând programul de master „Studii filologice și Spiritualitate Creștină”, am redescoperit bucuria de a studia. Desigur, am întâmpinat şi greutăţi, dar a fost o experienţă minunată, în rezultatul căreia am obţinut nu doar o diplomă, dar şi studii temeinice în câteva domenii.
Totodată, am rămas plăcut impresionată de felul de a fi al colegilor, care veneau din diferite domenii, atât teologie şi filologie, cât şi istorie, economie, sport. Am reuşit nu doar să ne împrospătăm şi aprofundăm unele cunoştinţe, dar şi să legăm prietenii, care ne unesc şi după absolvire.
Aş vrea să menţionez şi rolul profesorilor, care s-au implicat cu multă dragoste şi dăruire în aceste programe de master. Au ştiut să înveţe şi să ne înveţe, să fie îngăduitori, dar şi exigenţi, să aibă răbdare şi dragoste, pentru a nu ne „îngropa talanţii”, ci să-i valorificăm şi să-I folosim în slujirea altora.
A fost o experienţă frumoasă, pentru care aduc sincere mulţumiri celor care au grijă de buna desfăşurare a acestor programe de master, în special părintelui Octavian Moşin şi dnei Alexandra Gherasim, care ne-au sustinut şi sprijinit în perioada studiilor.
Natalia Lozan, redactor PP „Altarul Credinţei”
***
Aceste programe de master sunt necesare pentru fiecare teolog care dorește o creștere, o deschidere mai mare din partea Bisericii către lumea intelectuală și o acceptare a ei în cele ale știintei.
Este o platformă bună de a studia și a lega prietenii, de a te aprofunda în diferite materii, unde Îl descoperi pe Dumnezeu mai profund.
Arhim. Iov (Cristea)
***
Faptul că avem permisiunea de a preda religia în școală, fie și optional, prevede că vom avea şi pregătirea necesară. Astăzi nu mai poţi preda o oră reuşită doar în baza unui manual. Astfel, le mulțumesc din suflet tuturor celor care au organizat acest masterat, căci m-a ajutat să obţin noi aptitudini şi cunoştinţe, care mă vor ajuta în predarea religiei. Experienţa şi cunoștințele dobândite le vom investi în copiii, care ne așteaptă cu mare drag în școli, care sunt dornici de a cunoaște mai multe despre Dumnezeu și învățăturile Sale.
Prot. Victor Mihalachi, protopopul raionului Străşeni
***
Studiile de Masterat, oferite de Universitatea de Stat din Moldova, la specialitatea de Consiliere Educațională și Spirituală, reprezintă o noutate științifică și oferă o formare absolut necesară preoților în contextul slujirii pastorale și a predării religiei în școală. Masteratul este util celor care fac „apostolat educațional” sau celor care fac primii pași în activitatea didactică, acesta oferă cunoștințe din domeniile: teologie, pedagogie și psihologie. Sunt atinse două dimensiuni importante și actuale ale formării personalului didactic: cea a consilierii și cea a didacticii. Masteratul oferă oportunitatea de a cunoaște profesori deosebiți și dedicați în formarea studenților, precum și crearea unor relații de colaborare și prietenie.
Veaceslav Iordăchescu, profesor de religie, Gimnaziul nr. 31
*** Absolvirea programului de masterat cu specializarea ,,Consiliere educaţională şi spirituală” la Universitatea de Stat din Moldova, a reprezentat împlinirea unui vis mult dorit. Dat fiind faptul că aveam studii teologice şi psihologice, mi-am dorit foarte mult ca acestea două să se completeze, deoarece scopul este unul şi acelaşi: ajutorarea oamenilor pentru a se ajuta singuri.
În urma absolvirii masteratului, am devenit un om bogat atât din punct de vedere al ştiinţei, cât şi spiritual. Mi-am dezvoltat o serie de competenţe, care mă vor ajuta pe tot parcursul vieţii, din acestea aş dori să subliniez: manifestarea gândirii critice, consilierea psihopedagogică din perspectiva valorilor creştine şi managementul educaţiei creştine în context instituţional.
Lectorii universitari m-au impresionat în mod deosebit, prin dăruirea de sine şi profesionalismul de care au dat dovadă în activitatea educaţională. Ţin să mulţumesc respectuos cadrelor didactice pentru sprijinul, întelegerea şi efortul depus, cât şi pentru afecţiunea pe care au manifestat-o faţă de mine şi colegi.
Îndemn pe toţi cei care manifestă dorinţă de a-şi ajuta aproapele prin intermediul asistenţei şi consilierii psihopedagogice să aplice cu toată încrederea la aceste programe de formare.
Victoria Captari, psiholog SAP, Direcţia Generală Educaţie Ialoveni
***
Doresc să zic, aproape declarativ, că acest masterat a constituit un mecanism important în devenirea individuală şi profesională. Fac această afirmaţie, bazându-mă pe starea de împlinire interioară şi competenţă, pe care au reuşit, în mod temeinic, să mi-o dezvolte profesorii şi colegii, deveniţi, în timp, oameni unanimi sufletului meu.
Prin aceasta, şi prin specificul de profesionalizare dublă, programul de masterat absolvit a fost şi, cred cu tărie, rămâne unul valoros, în contextul în care se vrea formarea competenţelor manageriale şi de consiliere, pe dimensiunea educaţional-spirituală.
Nadejda Butnari, lector, Departamentul Ştiinţe ale Educaţiei, USM
Cei interesați de aceste programe sunt invitați luni, 25 iulie, ora 12.00, la Biserica USM (str. M. Kogălniceanu, 67, în spatele blocului II de studii) pentru a primi informația necesară privind susținerea probelor de admitere și alte detalii privind fiecare program în parte.
Puteţi telefona la nr.: 079481586 – preot Octavian Moșin, coordonator.
Mai multe despre admitere accesați: www.usm.md