În ce-l transformă pe om odihna?

Sudoarea frunţei este consecinţa păcatului, iar să mănânci pâine fără a transpira este un vis vechi al omului. Fiind incapabil de a scăpa de necesitatea transpirării pentru a-şi putea mânca pânea, omul îşi permite cel puțin pentru un timp un astfel de lux. Aceasta se numește „vacanţă”.

În vacanţă omul nu seamănă, nu ară, nu este obligat să conducă automobilul și în ideal nici nu spală vasele. Toate acestea le fac alţii, cei care prin munca lor oferă o oportunitate pentru odihna bună. Şi omul aflat la odihnă se bucură de o aparență a Paradisului, cel puțin de unul dintre atributele sale – lipsa necesităţii de a munci.

În Rai nu exista trândăvia, în schimb în exces o avem în vacanță. Totuşi e „o mare diferență.” Unde nu domină păcatul, acolo orice lucrare e bună. Unde îl avem, acolo e şi acţiunea răului şi trândăvia fără sens. Dorind să ne organizăm o aparență a Raiului, macar şi pentru douăsprezece zile, noi într-un fel ne săpăm o groapă. De ce? E foarte simplu. Ai strâns nişte bani şi poţi să nu faci nimic, stai gol la soare, ca un Adam și te uiţi în jur pentru a vedea şi alte Eve goale, ce trec pe lângă tine. Ce bun poate aduse o asemenea odihnă?

Un oarecare surplus de bani, lenea, o aştepatare a unei stări de fericire, mult soare, haine puţine, dorința de a prinde ceva de parcă pierdut (ce?), starea degajată din aer și din pahare … lista poate continua…

Din dorința de a atinge fericirea nealiată, omul mereu inventează probleme de înaltă densitate. În acest sens, sunt fericiți cei, care îşi câştigă banii pe turişti. Cei veniţi la odihnă risipesc din plin banii adunaţi, scurgând din ei însuși în razele ultraviolet toată mâncarea și băutura, ca apoi lacom să o ia de la început, și așa mai departe. Dar omul care lucrează stă la aragaz, învârte volanul, calcă plapuma, mătură asfaltul şi îşi pregăteşte hrana pentru iarnă în aceste puţine zile de vară. Se va odihni el probabil în luna februarie la schi, cu aceeași expresie a feței, pe care o au frații lui de vară.

Cred că am mai îmbătrânit între timp, de atat şi există această dorinţă de a fi nemulţumit. Am devenit un bâtrân pisălog, deşi în autobuz mai sunt numit uneori şi „tânăr”. Ce vrei, tu să fii nemulţumit de viață? Stai  întins la soare, beai bere, te uiţa la apă, unde strălucesc mărgelele  soarelui, şi mai puţin înspre Evele de toate vârstele, care de la excesul mâncării şi imobilitate şi-au cam sluţit înfăţişarea. Ce vrei? Eu aşa şi fac.

Dar eu totuşi meditez. Această grea misiune le-a dat-o Tatăl Ceresc fiilor săi pentru a exersa în ea. Eu cred că gadget-urile i-au schimbat înspre rău pe cei care nici fără ele nu erau într-o stare mai bună. Aceşti răsfăţaţi bat cu degetele în ecranele sensibile cu înfăţişarea unui maimuțe ce luptă cu termitele.  Să se plimbe virtual prin sălile muzeului din Vatican nu vor reuși, cu toate că au toate mijloacele tehnice pentru aceasta. Și dacă inovațiile tehnice sunt un fel de sfinţenii pentru neanderthalul modern, vă rog  – nu le daţi câinilor. Și aveţi grijă de mărgăritare. Nu le aruncaţi …

Dar iată şi o bucurie.  În mânile corpurilor întinse pe nisip sunt cărţi. Ce citește omul  contemporan? Ce gând trăieşte în capul lui? Vă asigur, nu doar romane de dragoste și detective. Odată am văzut un chelner de la Kiev, ce-l citea pe Dostoievski. Am văzut și o chelneriță în Crimeea cu un roman de Dreiser în mâini. Aici mai sunt cei care citesc o carte a lui Remarque, altul îl răsfoieşte pe Aksenov. Slava Tie, Celui Atotputernic, că nu ne dai să ne pierdem şi ultimul pic de gândire. Desigur, că aceasta este doar mai mult o excepţie. Dar ce e mic, poate deveni mare, și ce e grandios, poate să dispară ca vaporii.

Retina ochiului se odihneşte pe suprafața apei, conștiința, face ca muşchii faciali să se încrunte și să reprezinte o suferință reală. Gândul se zbate şi nervos caută sau intrarea în Adevăr, sau o cale de ieșire din impas. Iar trupul se toloneşte pe plajă, cere vin rece, porumb fierbinte, kebab proaspăt, roşii coapte și numai Dumnezeu mai știe ce altceva. Toate aceastea le reprezintă vacanţa. Vacanţa care este reală și nu este, pentru că continui să lucrez.

Este odihna, pe care toţi şi-o doresc şi care pe toţi îi înşeală. Ea vă sărută pe umăr, apoi pe gât, apoi … Apoi fuge cu un râs de fată, știind foarte bine că aveți dificultăți de respirație, și că nu mai sunteţi un alergător la distanţe mari. Pe nimeni deja nu veţi mai reuşi să-l prindeţi, în schimb toţi, inclusiv moartea, cu timpul vă vor prinde.

Vacanţa permite să fie îmbrățișată, dar nu şi reţinută. Pentru că ea este o  – o aluzie la Raiul pierdut. La raiul care cu exces este rambursat, dar apoi …