În ce locuri NU vei putea fuma şi ce alte interdicţii au fost stabilite în lege

Parlamentul a interzis publicitatea pentru produsele din tutun şi fumatul în spaţiile publice închise, inclusiv în localuri. Prevederile se regăsesc în proiectul legii antifumat, adoptată, astăzi, de deputaţi şi vor intra în vigoare în 2016. Documentul mai stabileşte şi interdicţia comercializării ţigărilor între orele 22:00 şi 08:00.
Potrivit legii, din data de 31 mai 2016 va fi interzis fumatul la locul de muncă şi în spaţiile publice închise, inclusiv baruri şi restaurante. De asemenea, interdicţia va fi valabilă şi în spaţiile deschise administrate de spitale şi şcoli, dar şi în staţiile de aşteptare a transportului public.
„Excluderea riscului expunerii riscului nefumătorilor la fumul de tutun, prin asigurarea spațiilor publice închise, libere de fumul de tutun, responsabilizarea managerilor, proprietarilor de spații publice de a asigura reglementarea prevederilor legislative. Excluderea accesului minorilor la produse de tutun”, a explicat deputatul PCRM, Oxana Domenti.
„OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) a lansat o adevărată ofensivă împotriva fumatului, inclusive împotriva fumatului pasiv. În lume există peste 650 de milioane de fumători, jumătate din ei mai devreme sau mai târziu, cu regret, vor muri din cauza tutunului„, a declarat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.
Proiectul de lege interzice vânzarea ţigărilor aromate şi subvenţionarea sau stimularea de către stat a cultivării tutunului.
Documentul stabileşte şi o listă de avertismente care vor fi aplicate obligatoriu pe pachetele de ţigări începând cu 2018. Atenţionările vor acoperi cel puţin 65 la sută din suprafaţa ambalajului.
De asemenea, magazinele sau gheretele cu o suprafaţă mai mică de 20 de metri pătraţi, care comercializează ţigări, vor trebui să fie amplasate la o distanţă de cel puţin 200 de metri una de alta.
Pentru încălcarea acestor norme, statul va aplica amenzi între 1.000 şi 10.000 de lei.
sursa publica.md


Medicul Pavel Chirilă este unul dintre promotorii alimentaţiei sănătoase. În cartea să „Nu hrăni cancerul! Alimentația este aliatul tău împotriva...
„Fumatul provoacă cancer” este mesajul de pe pachetul de ţigări care nu mai impresionează deja pe nimeni. E o lege...
Fumatul este un factor extrem de periculos pentru sănătatea omului. Potrivit specialiştilor în domeniu, din cele 36-38 de mii de...
Este neapărat nevoie ca omul să vrea din răsputeri să scape de acest nărav păcătos, ce duce la pierzare. Trebuie...
„Prin iubire şi credinţă se ispăşeşte păcatul şi prin frica de Dumnezeu te fereşti de rele” (Pildele lui Solomon 16, 6)...
Da!, eu cred şi ştiu că am păcate pe care nu vreau să le las, din diferite motive. E ciudat...
Oamenii de știință sunt de părere că pot arata efectele nocive ale fumatului asupra bebelușilor aflați în pântece prin studierea...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău