În centrul de evacuare din Habarovsk aproximativ 30 de persoane au fost botezate
20:03, marți, 10 septembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: biserica, botez, dumnezeu, eparhie, încercări, inundatie, nădejde, ortodox, probleme, sfintele taine, suflet, trecut
Cu binecuvântarea Mitropolitului Ignatie de Habarovsk şi Priamursk preoţii din eparhie au vizitat centrele de evacuare din Habarovsk, unde îşi găsesc adăpost temporar locuitorii din regiunile afectate de inundații. În urma acestor întâlniri, mulți şi-au exprimat dorinţa de a primi Taina Sfântului Botez.
La 7 septembrie 2013 în biserica Sf. Cneaz Alexandru Nevskii au fost botezaţi aproximativ 30 de persoane. Parohul bisericii Vasili Didenko, în cuvântul său adresat celor prezenţi a menţionat că toţi acei care s-au învrednicit de această sfântă taină, trebuie să depună un efort mare pentru a nu deveni fii și fiice risipitoare: „Astăzi am ajuns la un punct, după care se înceape pregătirea noastră pentru veșnicie. Veşnicia – nu este ceva îndepărtat, ea ne priveşte în față „.
Mulți dintre ei, într-adevăr, în acest scurt timp au trecut printr-o reevaluare a valorilor. Casa Galinei Serdyukova a fost inundată, precum și toate casele vecinilor. Femeia în vârstă a fost evacuată, împreună cu cinci membri ai familiei sale.
Astăzi, ea împreună cu nepoții ei gemeni de cinci ani, au primit Taina Sfântului Botez. Galina spune că „înainte aproape nu ieşea din curtea casei. Grădina, curăţenia, alte griji nici nu o lăsau să afle cine locuiește pe strada din apropiere. În acest centru a făcut cunoștință cu toți. „Aveam credinţă în suflet mereu, dar drumul către biserică îl tot amânam. Dar și catehizarea înainte de Botez trebuia făcută. Acum avem o mulțime de timp, și părintele ne relatează despre toate. Omului botezat, îi este mai uşor să se roage, și am probleme cu sănătatea nepoților, iată şi mă rog lui Dumnezeu pentru ei. Îmi pun toată nădejdea În Dumnezeu, pentru că nu poți trăi fără speranță.”
„Domnezeu nu ne dă încercări mai mari decât putem duce. Având încredere în Dumnezeu, le putem duce pe toate „- i-a sprijinit pe noii enoriaşi ai parohiei Părintele Vasile.
traducere pentru ortodox.md
sursa pravoslavie.ru