În duminica a II-a după Rusalii, PS PETRU, a Liturghisit la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din Ungheni
12:21, duminică, 10 iunie, 2018 | Cuvinte-cheie: Episcopia de Ungheni şi Nisporeni

Duminică, 10 iunie 2018, a II-a după Rusalii şi prima din postul Sfinţilor Apostoli, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din Ungheni.
Alături de Ierarh au coliturghisit soborul de preoţi şi diaconi slujitori ai Catedralei. În cadrul Sfintei Liturghii după citirea Evangheliei, cu binecuvîntarea Ierarhului, Secretarul Episcopiei, Protoiereul Vadim COROSTINSCHI, a ținut un cuvînt de învățătură pe marginea pericopei de astăzi.
După rugăciunea Tatăl nostru, toți cei care s-au mărturisit și au primit dezlegare de la duhovnic au fost împărtășiți cu sfintele taine de către Chiriarh printre care și toți ipodiaconii Preasfinției sale.
La final Preasfinţitul Episcop PETRU, a adăugat la cuvîntul de la predică următoarele: ,,Iubiţi credincioşi, dacă toţi avem o chemare şi o misiune de la Dumnezeu pe pămînt, să vedem ce chemare anume avem fiecare dintre noi şi dacă ne-o împlinim cum trebuie cu adevărat. Cei mai mulţi credincioşi sînteţi căsătoriţi şi aveţi familie şi copii. Vă împliniţi cum se cuvine datoria de creştini ortodocşi şi cea de părinţi? Veniţi regulat de sărbători la biserică? Vă rugaţi acasă cu copiii dumneavoastră? Vă spovediţi regulat în sfintele posturi? Iertaţi pe cei ce v-au supărat? Aveţi smerenie, credinţă tare în Dumnezeu şi răbdare în necazurile vieţii? Vă împliniţi datoria de soţi, născînd copii, aşa cum aţi făgăduit-o la cununie, nu îi ucideţi? Vă creşteţi copiii în frică de Dumnezeu, sau îi lăsaţi de capul lor?
Iată cîte întrebări se pun celor căsătoriţi, de la care Dumnezeu aşteaptă tot atîtea răspunsuri. La fel şi cei necăsătoriţi, văduvele şi bătrînii sînt întrebaţi de Hristos dacă merg regulat la biserică, dacă duc viaţă curată, dacă se roagă şi citesc cărţi sfinte, dacă se spovedesc şi se împărtăşesc cu Trupul şi Sîngele Domnului.
Astăzi, mai mult ca oricînd, ne cheamă Hristos la pocăinţă, la biserică, la faptele bune care ne aduc bucuria mîntuirii. Fiecare dintre noi să își deschidă inima, pentru Dumnezeu, pentru Evanghelie, pentru o viaţă creştinească mai înaltă, mai curată, cît mai sfîntă. Apoi să ne cercetăm dacă am făcut, sau nu, măcar o parte din datoriile noastre creştineşti, dacă ne-am împlinit menirea pentru care am fost creaţi.
Să rugăm pe Mîntuitorul să ne lumineze şi să ne ajute să împlinim cu sfinţenie marea noastră chemare de creştini şi fii ai Bisericii lui Hristos. Amin.”
Sursa: www.episcopia-ungheni.md










Joi, 16 octombrie 2025, după săvârșirea Sfintei Liturghii în Catedrala Episcopală din municipiul Ungheni, cu binecuvântarea și la inițiativa Înaltpreasfințitului...
De ce împroșcăm cu atâta răutate în cei pe care nu-i cunoaștem? „Celor care atacă cu cuvinte jignitoare Biserica Ortodoxă...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir și a Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, în Parohia cu hramul „Adormirea Maicii...
Îndoliată familie BULANCEA, Iubiți enoriași ai parohiei „Sf. Ierarh Nicolai” din s. Bumbăta, Cu multă durere sufletească, am aflat vestea...
Miercuri, 15 mai, 2024, în Ziua Internațională a Familiei, cu binecuvântarea, susținerea și implicarea plenară a Înaltpreasfințitului Petru, arhiepiscop de...
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir și a ÎPS Arhiepiscop Petru, în cadrul parohiei cu hramul „Sfântul M. Mc. Dimitrie” din satul Pîrlița, raionul...
Marți, 23 aprilie 2024, în cadrul ședinței Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, a fost aprobată proclamarea cinstirii icoanei Maicii Domnului făcătoare...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău