În Duminica a XV-a după Cincizecime, Prea Sfințitul Nicodim a liturghisit în biserica „Sf. Arhangheli” din orașul Otaci
19:25, luni, 7 octombrie, 2013 | Cuvinte-cheie: biserica, episcop nicodim, evanghelia, liturghie, slujba

În Duminica a XV-a după Ciniczecime și a prăznuirii zămislirii Cinstitului, Slăvitului Prooroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul mulțimii credincioșilor de la biserica „Sf. Arhangheli” din orașul Otaci, raionul Ocnița, unde a săvîrșit slujba de resfințire a sfîntului locaș, la care s-au efectuat lucrări de reparație și renovare, urmată de Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie.
În dimineața zilei, Prea Sfinția Sa a fost întîmpinat de părintele paroh, protoiereul Alexandru Usatîi, care este și blagocin de Ocnița, un sobor de slujitor și credincioșii adunați în număr mare la serviciul divin pentru a aduce Milostivului Dumnezeu rugăciuni de laudă și mulțumire și a prăznui jubileul de 220 de ani de la fondarea bisericii.
După citirea pericopelor evanghelice, cu binecuvîntarea Ierarhului, protoiereul Leonid Sevastianov, paroh al bisericii „Sf. Nicolae” din localitatea Călărășeuca, a rostit o predică.
În cadrul serviciului divin, în semn de mulțumire și recunoștință pentru munca asiduă și jertfelnică în Ogorul lui Hristos, Prea Sfințitul Nicodim l-a distins pe părintele Alexandru Usatîi cu înalta decorație a Bisericii Ortodoxe din Moldova – ordinul „Meritul Bisericesc”.
Sfînta Liturghie a fost urmată de slujba unui Te Deum de mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale și belșugul harului Său revărsat de-a lungul timpului asupra cestei vechi biserici și a slujitorilor și enoriașilor care s-au rugat în ea, după care slujitorii și credincioșii au înconjurat în procesiune sfîntul locaș.
La final Prea Sfințitul Nicodim a rostit un cuvînt de învățătură. Ierarhul a atras atenția că Sfînta Evanghelie a Duminicii, de la Matei, XXII, 35-46, ne îndeamnă să-l mărturisim pe Mîntuitorul Hristos drept Fiu al lui Dumnezeu și Dumnezeu Adevărat, iar în lumina acestei mărturisiri să oferim toată iubirea noastră lui Dumnezeu și semenilor noștri; și astfel, prin credință și faptele iubirii ne vom mîntui. Prea Sfinția Sa a mai adăugat că modelul sublim al realizării acestor porunci evanghelicene este oferit de Marele Prooroc Ioan Botezătorul, prăznuit astăzi.
De asemenea, ierarhul a felicitat credincioșii cu prilejul jubileului de 220 de ani de la fondare pe care-l sărbătorește biseerica și a mulțumit tuturor celor care au contribuit și contribuie la înfrumusețarea și împodobirea ei. Mai mulți ctitori ai bisericii „Sf. Arhangheli” din orașul Otaci s-au învrednicit de distincții eparhiale.
* * * * *
La întoarcere, Prea Sfințitul Nicodim a binecuvîntat pîrga roadelor de mere din livada unui slujitor din cadrul eparhiei noastre, care a solicitat să i se păstreze anonimatul.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni









„Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta.” (Luca 13,10) Era, zice Evanghleia de astăzi, într-o sâmbătă, când Hristos s-a dus...
O vorbă veche spune un adevăr cum nu se poate mai grăitor: „Cum îi creştem, aşa îi avem”. Această axiomă...
După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de...
În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută din străvechi...
În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, cînd s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încît...
Sfântul Ioan s-a născut cu puţin timp înainte de anul 10 d.Hs., în Betsaida Galileii, primind numele de Ioan, care...
Era un om oarecare, stăpîn al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău