În Duminica a XVIII-a după Rusalii, PS Siluan, Episcop de Orhei, a liturghisit la Mănăstirea Curchi
14:29, duminică, 16 octombrie, 2022 | Cuvinte-cheie: episcop siluan salari

„Sufletul tău sărman n-a cunoscut pe Dumnezeu, n-a cunoscut cât de mult ne iubește și cu cât dor așteaptă ca toți oamenii să se pocăiască și să se mântuiască. Domnul e iubire și El a dat pe pământ pe Duhul Sfânt Care învață sufletul să iubească pe vrăjmași și să se roage pentru ei, ca ei să se mântuiască. Aceasta și este iubirea”. (Sfântul Siluan Athonitul)
În Duminică a XVIII-a după Cincizecime, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al întregii Moldove, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi, înconjurat de soborul preoțesc al mănăstirii.
Cuvintele Evangheliei acestei Duminici pun în fața noastră o treaptă înaltă de trăire duhovnicească, spre care trebuie să tindă ucenicii Mântuitorului. Mesajul este simplu, ușor de înțeles, dar greu de împlinit.
Cum să iubești pe cel care te rănește, pe cel care te bârfește, pe cel care îți provoacă numai greutăți? Nu putem să ajungem să împlinim această poruncă fără ajutorul și harul lui Dumnezeu.
Despre acest lucru ne vorbește arhim. Zaharia Zaharou: „Poruncile lui Dumnezeu sunt de nepătruns pentru mintea omenească şi covârşesc puterile noastre de a le împlini, smerindu-ne chiar din clipa în care încercăm să ne apropiem de ele. Lucrarea lor este una cu totul aparte: ele zdrobesc orgoliul întunecatei noastre minţi şi inimi şi pregătesc calea harului, ca să vină şi să se sălăşluiască întru noi. Poruncile dumnezeieşti scot la iveală nedesăvârşirea noastră, neputinţa şi sărăcia noastră duhovnicească, şi ne silesc să strigăm din adâncul inimii la Dumnezeu, rugându-L să vină şi să împlinească El însuşi în noi aceste porunci. Altă cale în afară de aceasta nu există, după cuvântul Domnului: „Fără Mine nu puteţi face nimic.“
În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Ierarhul Orheiului, a vorbit despre porunca iubirii la care ne îndeamnă Mântuitorul Hristos. „Mântuitorul ne lasă o lege nouă, o lege a Iubirii, îndemnându-ne ca între noi, ucenicii Săi să domnească mereu pacea și dragostea. Ne îndeamnă să depășim cele a firii omenești și să devenim fii ai lui Dumnezeu după har. Dumnezeu vrea să ne vadă desăvârșiți, vrea să ne vadă asemenea Lui,” a menționat Preasfinția Sa.
Să ne iubim unii pe alții, ca într-un gând să mărturisim…
Sursa: https://manastireacurchi.md/








































În Duminica a XXII-a după Pogorârea Sfântului Duh, 9 noiembrie 2025, Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni a...
Marți, 4 noiembrie 2025, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a adresat Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei, Vicar...
Luni, 27 octombrie 2025, în ziua prăznuirii Sfintei Cuvioasa Parascheva, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir,...
În Duminică a XIX-a după Cincizecime, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al întregii Moldove, a...
Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi, 11/24 septembrie, pe Sfântul Cuvios Siluan Athonitul. Zi în care, Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei și...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, marți, 23 septembrie, Episcopul vicar, Preasfințitul Siluan al Orheiului, a susținut un interviu pentru postul...
În fiecare an, la 21 septembrie, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Nașterea Maicii Domnului – cea dintâi mare sărbătoare a noului...

Dacia Buiucani a găzduit Turneul Prieteniei 2025: Sport și solidaritate în rândul tinerilor voluntari
Episcopul Siluan al Orheiului, a liturghisit în Duminica Învierii fiicei lui Iair la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
A fost săvârșită rânduiala Sfințirii Sfintei Mese și Dumnezeiasca Liturghie în parohia Ștefănești, r. Ștefan Vodă
Arhiepiscopul Ioan a liturghisit la mănăstirea „Sfânta Treime” din Saharna
ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
Au apărut calendarele bisericești pentru anul 2026
ÎPS Mitropolit Vladimir a decorat cititorii Bisericii de lemn „Sf. Arhanghel Mihail” din Criuleni