ÎN IMAGINI | Serbarea Sfântului Ierarh Iacob Putneanul la Mănăstirea Putna
10:26, luni, 17 mai, 2021 | Cuvinte-cheie: iacob putneanul, manastirea Putna

„Sfântul Iacob Putneanul a devenit păstor de suflete, și-a pus sufletul pentru oile turmei sale de credincioși pentru că și-a pus sufletul în mâna lui Dumnezeu. Ce minunat ar fi ca un director să-și pomenească angajații, să-și pună sufletul pentru ei prin rugăciune; ce minunat ar fi ca un tată să-și pomenească membrii familiei, ca un bunic să îi pomenească pe toți copiii și nepoții săi!”, a spus episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în omilia sa.
„Sfântul Iacob s-a îngrijit de copii, de elevi, să aibă parte de învățătură bună. I-a îndemnat pe părinți să îi dea pe copiii la școală. El a tipărit primul abecedar din Moldova, Bucvarul, în 1755. Le spune părinților: «Din creșterea copiilor ca dintr-o rădăcină și bună și rea toată viața curge.»”, a spus după slujbă Părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna.
„Tot Sfântul Iacob a înființat prima școală de la sat din Moldova, la Putna, în 1759. În actul de înființare a școlii, domnul țării scrie: «Arată Sfinția Sa, mitropolitul, că la Mănăstirea Putnei este trebuință ca să se afle o școală, căci fiind loc depărtat, nu pot copiii a ajunge pe la celelalte școli, mai ales că se află acolo un dascăl care de câțiva ani învață cu mare folos ucenicilor»”, a adăugat arhimandritul.
La Privegherea de vineri seara și la Sfânta Liturghie au participat și preoții din Cercul Pastoral „Sfântul Iacob Putneanul”.
Foto credit: Mănăstirea Putna
Sursa: basilica.ro







Cuvânt de mulțumire după Sfânta Liturghie al arhim. Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna, la pomenirea Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei....
Știați că tipărirea primului Abecedar din Moldova i se datorează unui… Sfânt? Pe vremea când era Mitropolit al Moldovei, Sfântul Iacob...
Programul sărbătoririi Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, și cuvânt în Duminica a IV-a după Paști (a Slăbănogului) al Arhim....
Cuvânt al Arhim. Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna, la Așezarea în raclă a moaștelor Sf. Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei. 25 septembrie...
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Mănăstirea Putna, care l-a serbat pe Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, al doilea...
Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, sărbătorit în data de 15 mai, este considerat „păstorul celor săraci și smeriți, care a dus...
Arhiepiscopul Pimen a evidenţiat marţi la Mănăstirea Putna virtuţile Sfântului Iacob Putneanul, menţionând că de la el „învățăm cele ale Școlii și...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice