În Pskov a fost ucis preotul Pavel Adelgheim
7:28, marți, 6 august, 2013 | Cuvinte-cheie: crima, îndatoriri pastorale, moarte, ortodox, Patriarhul Chiril, preot, Rusia, trecut

În oraşul Pskov (Rusia), a fost ucis în casa sa preotul Pavel Adelgheim. Suspectul de săvârşirea crimei a fost reținut.
Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Chiril se roagă pentru odihna sufletului preotului Pavel, a declarat pentru RIA Novosti seful serviciului de presă patriarhal diaconul Alexander Volkov. După toate probabilitățile, protoiereul Pavel a fost victima îndeplinirii îndatoririlor pastorale. Corpul preotului a fost găsit, luni, la el acasă, în centrul orașului.
Potrivit datelor preliminare, crima a fost comisă de către un tânăr născut în 1986. Dupa crimă, el şi-a provocat şi sie două plăgi înjunghiate. Suspectul era într-o stare neadecvată, şi în prezent este internat. Potrivit martorilor, atacatorul preotului a strigat că el a acționat la ordinele diavolului.
„Părintele Pavel este un om duhovnicesc. Nu putem vorbi acum despre el la timpul trecut. Este un om, părerile, poziţiile căruia au influienţat mii și mii de oameni din întreaga lume. Amploarea pierderii nu poate fi acum înțeleasă, dar mulţi sunt de părerea că este o pierdere de aceeași magnitudine ca și cea a lui Alexandr Meni. Singura diferență este că aici, casa era plină de oameni, există martori, nu există nici o ambiguitate, cu excepția unui singur lucru: nu este clar care au fost motivele acestei crime. Nu știm dacă se va cunoaşte vreodată, deoarece omul care a săvârşit-o este bolnav „, – a spus deputatul rus Lev Schlossberg.
traducere pentru ortodox.md
sursa www.pravmir.ru

Să fugim de beţie ca să nu cădem în păcatul desfrânării. Dumnezeu a creat vinul pentru noi, dar spre bucuria...
În anii când locuisem în casa preotului Serafim Dabija de pe strada Pervâi Bakinski pereulok (azi strada Boboteaza), nr. 1,...
Un preot de la Parohia ”Sfânta Cuvioasă Parascheva” – Militari 2 a fost înjunghiat în spate, marţi, de un bărbat...
Pentru ce se căsătoresc oamenii? Pentru a îndeplini trei scopuri: să înmulțească neamul omenesc, să se ajute reciproc, să stârpească...
Unii spun că… „Avortul este o intervenție chirurgicală prin care se îndepărtează un ghem de țesuturi, numit produs de concepție,...
În seara de 5 august 2013 în orașul Pskov a fost ucis protoiereul Pavel Adelheim. Corpul preotului având mai multe...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău