În Sâmbăta Acatistului (a 5-a din Postul Mare), episcopul Filaret a slujit la Mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului” din Căpriana
14:27, sâmbătă, 20 aprilie, 2024 | Cuvinte-cheie: episcop Filaret Cuzmin

În Sâmbăta Acatistului (a 5-a din Postul Mare), 20 aprilie, episcopul Filaret a slujit la Mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului” din Căpriana.
Zilele Postului Mare sunt împodobite cu diverse slujbe, care au fiecare în parte, timpul, rolul şi însemnătatea lor. Astfel, în săptămâna a 5-a a Postului, poposim la sărbătoarea Lauda Maicii Domnului (Sâmbăta Acatistului).
În sâmbăta din săptămâna a cincea a Postului Mare, la utrenie, se prăznuieşte Imnul Acatist al Presfintei Stăpânei noastre, Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria. Acest imn este de fapt modelul tuturor acatisetelor pe care le avem noi astăzi.
Această sărbătoare a fost rânduită în Biserică întru aducerea aminte de grabnicul ajutor pe care ni-l oferă Maica Domnului atunci când îi cerem ajutorul.
Originile ei merg până departe, în veacul al VII-lea, când patriarhul Serghie al Constantinopolului a fost povăţuit de însăşi Maica Domnului pentru a citi acest acatist în biserică şi pentru a feri astfel cetatea de năvălirea turcilor.
Sursa: Mănăstirea Căpriana































În Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Episcopul vicar mitropolitan, Preasfințitul Filaret de Căpriana, a săvârșit...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, vineri, 19 decembrie 2025, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae,...
În Duminica a 27-a după Cincizecime, 15 decembrie 2025, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul și Dreptul Filaret cel...
Biserica Ortodoxă pomenește în rugăciuni la data de 14 decembrie, pe Sfântul și Dreptul Filaret cel Milostiv (+792), ocrotitorul ceresc...
În Duminica a XXVI-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de la Catedrala Mitropolitană a...
Mai-marilor Voievozi ai oștirilor cerești, rugați-vă pentru noi, nevrednicii, ca prin rugăciunile voastre să ne acoperiți cu acoperământul aripilor măririi...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, duminică, 16 noiembrie 2025, Episcopul-vicar, Preasfințitul Filaret de Căpriana, a...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice