În ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Preasfintitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni a săvîrșit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală din municipiul Ungheni - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

În ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Preasfintitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni a săvîrșit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală din municipiul Ungheni

14:28, miercuri, 6 mai, 2020 |

Miercuri, 6 mai 2020, când prăznuim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de biruință, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni.

Alături de Ierarh au coliturghisit soborul de preoţi şi diaconi slujitori ai Catedralei. În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitul Petru, a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a relatat momente din viața Sfântului Mare Mucenic Gheorghe: ,,Iubiti credinciosi, Praznuind astazi pe Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, se cuvine sa luam pilda de la el in ceea ce priveste virtutile crestine cu care a fost impodobit sufletul sau,

printre care vom enumera in primul rand credinta, nadejdea si dragostea fata de Dumnezeu si de oameni si statornicia lui in credinta crestina. El a indeplinit cuvintele Apostolului Pavel, care scrie in Epistola a doua catre Timotei: Sufera impreuna cu mine, ca un bun ostas al lui Hristos Iisus (II Timotei 2, 3) si s-a luptat, tot asa cum il indemna pe Timotei acelasi apostol, ca un neinfricat si bun ostas, dobandind prin aceasta cununa cereasca a muceniciei.

Urmand si noi pilda Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, fiind buni ostasi ai imparatului ceresc, ai Domnului si Mantuitorului Iisus Hristos, fiind statornici in credinta noastra crestina, pastrand si slujind adevarului evanghelic, care ne indeamna la dragoste catre Dumnezeu si catre oameni, la pacea si intrajutorarea tuturor, noi vom sluji Mantuitorului si vom dobandi cununa cea nepieritoare a vietii vesnice, asa cum a dobandit-o si Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Purtatorul de biruinta, pe care il rugam sa mijloceasca catre Bunul Dumnezeu rugaciunile noastre pentru intarirea in credinta si mantuirea sufletului nostru, Amin !

După oficierea Sfintei Liturghii Ierarhul o săvârșit un Te Deum de mulțumire pentru ploaia îmbelșugată revărsată asupra pământului după care a felicitat personal pe toți omagiații zilei de astăzi.

Sursa: http://episcopia-ungheni.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com