Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Petru a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie și panihida pentru Episcopul Dorimedont, la Mănăstirea Chițcani
16:59, sâmbătă, 31 decembrie, 2022 | Cuvinte-cheie: episcop dorimedont, ÎPS Petru Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni

Sîmbătă, 31 decembrie, 2022, Înaltpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, și la invitația Arhimandritului PAISIE (Cecan), Starețul Mănăstirii „Înălțarea Domnului”, Noul-Neamț, din s Chițcani, r Slobozia, a slujit la mănăstirea menționată, întrucât în această zi se împlinesc 16 ani de la trecerea la cele veșnice a vrednicului de pomenire Episcopul DORIMEDONT.
În dimineața zilei Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat de Părintele Stareț, Arhim. PAISIE dimpreună cu obștea, slujitorii și credincioșii prezenți.
Dumnezeiasca liturghie a fost săvârşită în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din complexul mănăstirii menționate.
Alături de Înaltpreasfinția Sa, au coliturghisit Arhimandritului PAISIE (Cecan), Starețul Mănăstirii „Înălțarea Domnului”, Noul-Neamț, Prot. Adrian COTELEA, Secretarul Episcopiei de Edineț și Briceni, Arhimandritul SPIRIDON (Marin), Egumenul Sfintei Mănăstiri Hîrbovăț, Arhimandritul PAVEL (Tabacari), Duhovnicul Sfintei Mănăstiri Hîncu, slujitori ai mănăstirii, dar și alți slujitori.
După citirea pericopei evanghelice, Ierarhul a explicat mesajul evanghelic, după care a vorbit detailat de viața Sfântului Ierarh Modest, Patriarhul Ierusalimului, din a cărui sfinte moaște, o părticică se află și-n această mănăstire.
După canonul Euharistic, Înatpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, l-a hirotonit pe monahul PLATON, viețuitor al Mănăstirii Chițcani, în treapta de Ierodiacon.
După rugăciunea Tatăl nostru…, Ierarhul a împărtășit viețuitorii mănăstirii și credincioșii care s-au pregătit pentru primirea Sfintelor Taine.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, a adresat un cuvânt de apreciere Arhimandritului PAISIE, pentru toată strădanie și osteneala duhovnicească ce o depune ca Stareț al acestei frumoase și remarcabile vetre monahale. Iar în semn de apreciere i-a oferit în dar părintelui stareț o frumoasă cruce pectorală (cu pietre scumpe).
Apoi Ierarhul a adresat povețe și sfaturi duhovnicești noului hirotonit, Ierodiaconul PLATON.
După aceasta, a fost săvârșită Panehida pentru sufletul Episcopului DORIMEDONT, care este înmormântat în această mănăstire și de la a cărui trecerea la cele veșnice se împlinesc 16 ani.
Apoi Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a ținut un cuvânt în care a evidențiat faptele remarcabile și viața plină de osteneală pentru binele Bisericii Ortodoxe ale Preasfințitului DORIMEDONT, care din 1990 până în 1998 a fost starețul Sfintei Mănăstiri Chițcani, iar din 1998 a fost Episcopul Eparhiei de Edineț și Briceni, până în 2006, când în urma unui tragic accident rutier a trecut la cele veșnice. De asemenea, Înatreasfinția Sa a elogiat strădania Episcopului DORIMEDONT de a înființa Sfinte Mănăstiri și Biserici, dar și școli teologice.
La final Părintele Stareț a mulțumit Înatpreasfințitului Arhiepiscop PETRU pentru prezență și slujire, dar și pentru cuvintele de învățătură, cât și pentru darul primit.
Sursa: https://episcopia-ungheni.md/






























































„Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl...
Regretatul Episcop de Edineţ şi Briceni Dorimedont a fost discipol al Lavrei Sf. Serghei de Radonej, o persoană de autentică...
Astăzi, 31 decembrie 2022, se împlinesc 16 ani de la trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire episcop – Dorimedont....
Dumnezeu ne poartă de grijă Viaţa religioasă din dreapta Prutului, din Moldova, după 1990, a cunoscut o perioadă de relansare,...
La inițiativa arhidiaconului Ioanichie (Veșca), viețuitor al mănăstirii Noul Neamț (Chițcani) a fost lansată astăzi pagina de Facebook în memoria...
La 31 decembrie se împlinesc 10 ani de la trecerea în veșnicie a Episcopului Dorimedont (Nicolae Cecan). Vlădica Dorimedont a...
La 31 decembrie 2016, la 10 ani de la mutarea dintre noi la cele veşnice a vrednicului de pomenire Episcop...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău