Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Costești, Ialoveni
19:12, marți, 7 iulie, 2026 | Cuvinte-cheie: ÎPS Mitropolit Vladimir, părintele Vasile Ciobanu

În ziua prăznuirii Nașterii Sfântului Proroc, Înaintemergător și Botezător al Domnului, Ioan, marți, 7 iulie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Costești, raionul Ialoveni. Înaltpreasfinției Sale i-au coliturghisit prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan, prot. mitr. Anatolie Stefanov, protopop de Ialoveni, prot. mitr. Vasile Ciobanu, parohul bisericii-gazdă, PC Arhim. Andrei (Cotruța), duhovnicul Mănăstirii Hagimus, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În cadrul vohodului mic, Mitropolitul Vladimir a oferit mai multe distincții mitropolitane și clericale. Protoiereul Vasile Ciobanu a fost decorat cu Ordinul „Sfântul Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, cu prilejul împlinirii a 30 de ani de slujire preoțească. Totodată, au fost distinși: protoiereul Teodor Postică – Ordinul „Sfântul Petru Movilă”, gradul II; protoiereul Oleg Lungu și protoiereul Vasile Bălățel – Meritul Bisericesc, gradul II; preotul Alexandru Lai – dreptul de a purta Cruce de Aur; protoiereul Nicolae Todose – dreptul de a săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Imnul Heruvic, iar protoiereul Nicolae Prescură – Ordinul „Sfântul Ierarh Dionisie Erhan”, gradul II.
Răspunsurile liturgice au fost oferite către corul arhieresc al Mănăstirii Curchi, condus de domnul dirijor Dumitru Buga, dar și de corul parohiei.
După încheierea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii a fost oficiat un Te Deum de sănătate, după care Mitropolitul Vladimir l-a felicitat pe părintele Vasile cu ocazia jubileului de 30 de ani de preoție. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a adresat credincioșilor din Costești un cuvânt de binecuvântare, dorindu-le pace, sănătate, ani îndelungați, înțelepciune, dragoste și statornicie în dreapta credință.
De asemenea, părintele paroh a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru bucuria comuniunii liturgice în această parohie și pentru grija părintească pe care o poartă clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe din Moldova. În semn de recunoștință, i-a oferit Mitropolitului Vladimir o icoană a Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul său de la Sfântul Botez.
La final, părintele Vasile a primit felicitările clericilor și ale numeroșilor credincioși prezenți, care i-au mulțumit pentru slujirea jertfelnică și povățuirea duhovnicească oferite de-a lungul anilor, continuând cu vrednicie lucrarea începută de tatăl său și păstrând vie tradiția unei slujiri neîntrerupte de peste cinci decenii în această parohie.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/
- default


































Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a efectuat marți, 8 septembrie, o vizită pastorală în Parohiile din satele...
Marți, 8 septembrie 2026, în ziua prăznuirii Sfinților Mucenici Adrian și Natalia, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova,...
Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove a liturghisit în Duminica a XIV-a după Cincizecime, 6 septembrie 2026, în...
Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir a săvârşit sâmbătă, 5 septembrie 2026, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în parohia „Acoperământul Maicii Domnului” din s....
Vineri, 4 septembrie 2026, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, a săvârșit slujba Acatistului Acoperământului Preasfintei Născătoare de...
Joi, 3 septembrie 2026, la Mănăstirea voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din Căpriana, au fost prăznuiți cu deosebită evlavie Sfântul Ierarh...
Vineri, 28 august 2026, în ziua Prăznuirii Adormirii Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir s-a aflat în mijlocul enoriașilor Catedralei Mitropolitane...
