Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineţ şi Briceni împlinește 12 ani de arhierie - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineţ şi Briceni împlinește 12 ani de arhierie

10:12, luni, 26 decembrie, 2022 |

Înaltpreasfinţitul Nicodim – Arhiepiscop de Edineţ şi Briceni aniversează în 26 decembrie 2022, doisprezece ani de arhierie. Cu acest prilej, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir i-a transmis Înaltpreasfinţiei Sale un mesaj de felicitare.

* * *

Arhiepiscopul Nicodim, (Ioan Vulpe), s-a născut la data de 4 septembrie 1956; A studiat teologia la Petersburg şi Moscova (1977-1981; 1989-1992); A fost hirotonit preot (de mir) în 1981 de către PS Kiril, vicar al Mitropoliei Leningradului, actualmente Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii.

La data de 23 ianuarie 2009 a fost tuns în monahism, primind numele de Nicodim, în cinstea Sf. şi Dreptului Nicodim.

În ziua de 24 decembrie 2010, în cadrul ședinței ordinare a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, prezidate de Sanctitatea Sa Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Arhimandritul Nicodim (Vulpe) este ales Episcop pentru Catedra vacantă de Edineț și Briceni.

25 decembrie 2010, în incinta reşedinţei patriarhale din Moscova a avut loc ipopsifierea Arhimandritului Nicodim, iar la 26 decembrie 2010, în Catedrala Patriarhală Hristos Mântuitorul din Moscova, a fost hirotonit în treapta de Episcop.

16 mai 2021, în Duminica a III-a după Paști, a Sfintelor Femei Mironisițe și a Sfinților și Drepților Iosif și Nicodim, în cadrul Sfintei Liturghii din Catedrala Hristos Mântuitorul din orașul Moscova, prezidată de Sanctitatea Sa Kirill, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Preasfințitul Nicodim a fost avansat în rangul de Arhiepiscop.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com