Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir a vizitat Mănăstirea Japca
19:00, vineri, 22 septembrie, 2023 | Cuvinte-cheie: ÎPS Mitropolit Vladimir, Mănăstirea Japca

În seara zilei de vineri, 22 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a vizitat Mănăstirea Japca.
În dangătul înălțător al clopotelor ce redau prin sunetul lor istorie de peste veacuri, Arhipăstorul a fost întâmpinat călduros de către maica stareță, PC egumenă Parascheva (Gușan) împreună cu obștea monahală.
Cu bucurie și milostenie în inima-i blândă de păstor al Bisericii Ortodoxe, Înaltpreasfinția Sa a oferit în dar celor prezenți cărțulii de suflet folositoare.
Egumena acestei mănăstiri, PC Parascheva a familiarizat pe Întâistătător despre etapa lucrărilor de interior, exterior și a construcțiilor adiacente a complexului monastic Japca.
Încet, dar sigur, din zidurile mănăstirii privind spre cer, soborul „Înălțării Domnului” prin strădania maicii starețe, obștei monahale și a ctitorilor urmând ample lucrări de reparație capitală se îmbracă în haină nouă.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

























Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, a oficiat joi, 24 septembrie, în ziua cinstirii Cuviosul Siluan Athonitul (1938)...
Miercuri, 23 septembrie 2026, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a participat la lansarea volumelor „În Slujba Domnului,...
La împlinirea a 30 de ani de la înființarea bisericii „Nașterea Maicii Domnului” de pe teritoriul Penitenciarului nr. 15 din...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a vizitat luni, 21 septembrie 2026, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, Episcopia...
„Bucuraţi-vă, drepţilor, în Domnul; celor drepţi li se cuvine laudă…” (Ps. 32, 1) Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, cinstit...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a efectuat marți, 8 septembrie, o vizită pastorală în Parohiile din satele...
Marți, 8 septembrie 2026, în ziua prăznuirii Sfinților Mucenici Adrian și Natalia, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova,...
