Înaltpreasfințitului Vladimir a săvârșit Sfânta Liturghie de Ziua Sfântului Duh în parohia „Sfânta Treime” din municipiul Chișinău
23:03, luni, 13 iunie, 2022 | Cuvinte-cheie: ips vladimir

În a doua zi după Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, numită și „Lunea Sfântului Duh” , Biserica Ortodoxă, cinstește în continuă actualizare prin rugăciunile Sale, pe: „Vistierul bunătăților și Dătătorul de viață”, care este Duhul Sfânt , a Treia Persoană a Sfintei Treimi.
Cu această măreață ocazie Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în Biserica cu hramul „Sfânta Treime” din Chișinău.
Înaltpreasfinția Sa a avut coliturghisitori pe Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar Mitropolitan, Preot Iulian Panas, Paroh al Sfintei Biserici, Prot. mitr. Pavel Borșevschi, protopop sectorul II Chișinău și un sobor de preoți și diaconi.
După Sfânta Liturghie a fost oficiată o panihidă la mormântul regretatului Părinte Vasile Panas, cel care a fost paroh al Sfântului Așezământ vreme de mai mulți ani, a urmat apoi înconjorul Sfintei Biserici cu citirea celor patru Evanghelii praznicale urmate de un Te-deum de mulțumire Preasfintei Treimi pentru bucuria liturgică de astăzi și pentru toate lucrurile bune înfăptuite în parohia sus numită.
În a doua zi de Rusalii, Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi. Lunea de după Rusalii este numită Lunea Sfântului Duh.
În anul 381 la Constantinopol, a fost respinsă învăţătura lui Macedonie, care afirmă că Sfântul Duh este o „creatură”. Aici s-au alcătuit celelalte articole din Crez şi s-a mărturisit că Sfântul Duh purcede din Tatăl şi „este împreuna cu Tatăl şi cu Fiul închinat şi mărit”.
Spre final, Arhipăstorul a adresat un cuvânt de felicitare Preotului-paroh Iulian, slujitorilor coliturghisitori și tuturor creștinilor care au participat la rugăciunea comună.
Înaltpreasfințitul Vladimir a oferit celor mici iconițe și cărțulii de rugăciune în semn de sporire duhovnicească și amintire a evenimentului istoric de astăzi.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/





































Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a oficiat Sfânta Liturghie...
„Stea luminoasă te arăți pe cerul cel de taină, Ierarhe Dionisie, și ne ești călăuză nerătăcită, prin care calea de...
Sâmbătă, 16 septembrie 2023, după oficierea la catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din capitală, a Sfintei Liturghii și a slujbei de...
La data de 16 septembrie 2023, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, a oficiat în catedrala mitropolitană...
După oficierea Sfintei Liturghii de la catedrala episcopală din or. Comrat prilejuită de jubileul de 25 ani de arhierie ai...
La data de 12 septembrie 2023, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir condus Liturghia praznicală prilejuită de...
La data de 11 septembrie 2023, în ziua pomenirii Tăierii Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, înconjurat de...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău