„Îndrumătorul bisericesc“ pe 2015, apărut la Sibiu
8:13, luni, 23 februarie, 2015 | Cuvinte-cheie: anul 2015, apariții editoriale, mitropolia ardealului, sibiu
Cea de-a 163-a ediţie a publicaţiei şaguniene
La Editura „Andreiana“ a Arhiepiscopiei Sibiului a fost publicat recent „Îndrumătorul bisericesc“ pentru anul 2015, continuând, astfel, vechea tradiţie şaguniană de a oferi credincioşilor informaţii despre viaţa bisericească. Publicaţia este dedicată preocupărilor de cercetare din cadrul „Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi“ şi „Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii“.
Publicaţia anuală de la Sibiu este o dovadă a preocupărilor vechi ale Bisericii Ortodoxe Române de a veni în sprijinul credincioşilor dornici să lectureze scriitura religioasă misionară şi să fie mereu conectaţi la viaţa comunităţii eclesiale. Vechimea acestei publicaţii întemeiate de Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, oferă nu doar credibilitate şi consistenţă „Îndrumătorului bisericesc“, ci şi acea punte de legătură cu trecutul, cu înaintaşii de la care am primit cuvântul Evangheliei şi moştenirea patrimonială a credinţei şi tradiţiilor creştine româneşti.
„Îndrumătorul bisericesc“, aşa cum subliniază Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, în Cuvânt Înainte, „dă mărturie mai bine decât oricare altă scriere de acest gen, alături de „Telegraful Român“, de ceea ce înseamnă misiunea Bisericii prin propovăduirea cuvântului scris. Publicaţia anuală şaguniană, Îndrumătorul bisericesc, a fost cea care a servit împlinirii idealurilor întemeietorului său, care, în vremuri de restrişte şi de prigonire, a conştientizat ceea ce mult mai târziu va apărea scris pe frontispiciul unei şcoli din Mărginimea Sibiului: «Prin cultură, la putere!». Prin culturalizarea clerului şi a credincioşilor, prin susţinerea idealurilor prin intermediul cuvântului scris, prin pătrunderea în casele ardelenilor a acestor tipărituri anuale, săptămânale sau lunare s-a reuşit întărirea lor şi mai puternică în credinţa strămoşilor. Publicaţia de la Sibiu continuă, astfel, tradiţia veche de a pune în centrul vieţii comunitare memoria Bisericii şi viaţa duhovnicească, atât de necesare în vremurile actuale.
Comemorări şi îndrumări tipiconale
„Îndrumătorul bisericesc“ conţine în prima sa parte calendarul pe 2015, împreună cu toate rânduielile bisericeşti din acest an. Credincioşii au posibilitatea, mai apoi, să cunoască evenimentele comemorate în acest an, cum ar fi cei 90 de ani de la înfiinţarea Patriarhiei Române, cei 60 de ani de la canonizarea Sfinţilor Ardeleni, sau cei 130 de ani de la proclamarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Urmează o prezentare a structurii administrativ-bisericeşti a Bisericii Ortodoxe Române, a Arhiepiscopiei Sibiului şi a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu.
La capitolul „Cronica bisericească“ ne este prezentată activitatea liturgică şi pastoral-misionară pe 2014 a IPS Mitropolit Laurenţiu şi a Preasfinţitului Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, fost Episcop-vicar la Sibiu.
De mare folos pentru preoţii din parohii şi mănăstiri este capitolul „Îndrumări tipiconale“, realizat de marele eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Sibiu, arhimandritul Macarie Ţuţul. În fiecare lună din 2015 sunt prezentate rânduielile slujbelor din zilele cele mai importante, alături de bibliografia specifică.
Sfinţii Ardeleni
Publicaţia continuă cu o secţiune dedicată aniversărilor şi comemorărilor, în care IPS Mitropolit Laurenţiu a publicat un amplu studiu de specialitate intitulat „Sfânt şi sfinţenie în Biserica Ortodoxă. Canonizarea Sfinţilor Români“.
Părintele Mitropolit expune sintetic în această lucrare învăţătura ortodoxă despre sfinţenie şi canonizare, condiţiile de trecere în calendar a Sfinţilor, precum şi actele de canonizare de până acum a Sfinţilor Români. La aceeaşi secţiune, părintele prof. dr. Dumitru Abrudan a publicat studiul „«Aduceţi-vă aminte de înaintaşii voştri». Patriarhul Teoctist Arăpaşu – centenarul naşterii“, în care a prezentat viaţa, chemarea la slujire şi activitatea celui de-al cincilea Patriarh al Bisericii noastre. Sfinţii Ardeleni sunt cinstiţi printr-un material intitulat „Fiii Ardealului Ortodox“, elaborat de PS Episcop Andrei al Covasnei şi Harghitei. Părintele Episcop prezintă pe larg viaţa şi jertfa Sfinţilor Ilie Iorest şi Sava Brancovici, Mitropoliţii Transilvaniei, canonizaţi la 21 octombrie 1955 şi care rămân până astăzi model de jertfire pentru idealurile creştine.
Misiunea Bisericii
În capitolul „Misiunea parohiei şi mănăstirii azi“ sunt publicate mai multe studii tematice. Astfel, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop de Alba Iulia, a elaborat un studiu intitulat „Monahismul – şcoală a jertfei şi sfinţeniei“, în care elogiază viaţa celor ce au ales să îmbrăţişeze „îngerescul chip“. Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei semnează un articol numit „Preoţimea ortodoxă de astăzi şi imaginea publică a Bisericii“, în care meditează asupra rolului avut de preoţi într-o societate îndepărtată de Dumnezeu.
În acelaşi capitol sunt publicate şi alte două studii ale unor cadre didactice şi teologi cercetători: „Adicţia – o percepţie teologică asupra educaţiei voinţei“, scris de pr. conf. dr. Constantin Necula, şi „Rolul parohiei în realizarea misiunii Bisericii. Contribuţia Pr. Prof. Ion Bria (1929-2002)“, elaborat de lect. univ. dr. Ciprian Toroczkai.
Şapte articole din publicaţie alcătuiesc un capitol dedicat Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din Patriarhia Română. Părintele acad. prof. dr. Mircea Păcurariu a publicat studiul „Sfântul Ioan Gură de Aur în Biserica românească“, arhid. prof. dr. Constantin Voicu a scris materialul numit „Sfântul Ioan Gură de Aur“, iar Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii a alcătuit studiul „Tineretul şi rugăciunea în viziunea Mitropolitului Nicolae Mladin“.
În ultimul capitol al „Îndrumătorului bisericesc“ pe 2015 sunt publicate mai multe studii pe diferite teme, iar la final sunt prezentate şematismul actualizat al Arhiepiscopiei Sibiului şi proiectele sociale din cadrul eparhiei, dar şi activităţile filantropice realizate în 2014.