Înmânarea certificatelor de formare continuă profesorilor de Religie
15:54, vineri, 25 martie, 2022 | Cuvinte-cheie: educație religioasă, formare continua, formare la Religie, religie
În urma solicitărilor venite din partea profesorilor de Religie și în urma adresării Cabinetul metodic al Mitropoliei Moldovei către MEC în privința asigurării cu cursuri de formare continuă a profesorilor de Religie, cu precădere a celor care se atestează în acest an școlar, Ministerul Educației și Cercetării a permis desfășurarea provizorie a cursurilor de formare continuă la Religie în cadrul Universității de Stat din Moldova. Astfel în perioada 07 – 26 februarie 2022, în cadrul Universității de Stat din Moldova s-au desfășurat pentru prima dată cursurile de formare continuă pentru profesorii de Religie.
Cursurile de formare continuă s-au desfășurat cu susținerea rectorului USM dlui Igor Șarov, dr. conf. și a pr. Octavian Moșin, dr. conf. Centrul Formare Continuă din cadrul USM în colaborare cu Departamentul Științe ale Educației a organizat în perioada ianuarie-februarie 2022 cursul de formare continuă la modulul „Didactica disciplinei Religie” (10 credite), în cadrul acestei formări au participat un grup de 21 persoane.
În cadrul cursului formabilii au beneficiat de profesori de talie națională și internațională, printre care au fost dna Viorica Goraș-Postică, dr. hab., prof. univ., Octavian Moșin, dr. conf., Valeria Pascaru-Goncea dr. lector univ, ș.a.
Calitatea cursurilor desfășurate a fost apreciată la cel mai înalt nivel de către profesorii-beneficiari, astfel pr. Vasilisc Donica a menționat „cursurile au fost bine organizate și eficiente, sunt satisfăcut de organizare, înțelegere, omenie, schimbul de bune practici, înțelegere, eficiență, utilitatea celor predate, etc.”.
Pr. Sergiu Boldirescu, prof. Liceul Teoretic „Miron Costin” din or. Florești a subliniat importanța acestor cursuri care vor „contribui atât la formarea cadrelor didactice cât și consolidarea parteneriatului dintre Școală și Biserică. Cursurile de formare continuă a profesorilor de religie la USM asigură nu doar formarea profesorilor ci și continuitatea orelor de religie, astfel avem speranța că aceste cursuri vor deveni nu doar o necesitate ci și o tradiție frumoasă”.
Pr. Petru Butnaru, profesor de religie în LT ”A. Agapie”, s. Pepeni, raionul Sângerei a apreciat parteneriatul dintre USM și Biserică menționând „La USM este o căldură aparte, ne simțim acasă. Aici e biserica Întâmpinării Domnului – un adevărat laborator al sufletelor însetate de sfințenie, apoi dascăli axați pe o educație din perspectiva valorilor creștine, care ne reprezintă.”
În ziua de 23 martie 2022 a fost organizat evenimentul festiv de înmânare a certificatelor de absolvire eliberate de către MEC. Mulțumim, pe această cale lectorilor universitari pentru munca depusă, Universității de Stat pentru organizare și Cabinetului metodic pentru grija față de cadrele didactice ce predau această disciplină de suflet.