Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a vizitat mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Căpriana
20:37, sâmbătă, 7 septembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: capriana, cruce, Gavriil Bănulescu-Bodoni, ierarh, manastirea capriana, mitropolit, panihida, Patriarhul Chiril, vizita patriahului
La 7 septembrie 2013 Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril, care se află în vizită de Prim sfinţit ierarh la Biserica Ortodoxă din Moldova, a sosit la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Căpriana, în apropiere de Chişinău.
Sanctitatea Sa a fost însoţit de: mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove Vladimir; mitropolitul de Volokolamsk Ilarion, preşedintele Departamentului pentru relaţii externe bisericeşti al Patriarhiei Moscovei; mitropolitul de Cernăuţi şi Bucovina Onufrii; Mitropolitul de Borispol Antonii, şeful direcției executive a Bisericii Ortodoxe din Ucraina; episcopul de Tiraspol şi Dubăsari Sava; episcopul de Cahul şi Comrat Anatolie; episcopul de Ungheni şi Nisporeni Petru; episcopul de Bălţi şi Făleşti Marchel; episcopul de Edineţ şi Briceni Nicodim; episcopul de Solnecinogorsk Serghii, şeful Secretariatului administrativ al Patriarhiei Moscovei; episcopul de Hotin Meletii, vicarul Eparhiei de Cernăuţi; episcopul de Orsk şi Gaisk Irinei; episcopul de Neftekamsk şi Belebey Amvrosie; membrii delegaţiei oficiale a Bisericii Ortodoxe Ruse.
Preafericitul Patriarh Chiril a mers la locul odihnei de veci a mitropolitului Gavriil (Bănulescu-Bodoni). La mormântul primului arhiereu eparhiot al Eparhiei Chişinăului şi Hotinului a fost oficiată litia pentru cel adormit.
Apoi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a vizitat biserica mănăstirii în cinstea sfântului Gheorghe.
Pe treptele din fața bisericii „Adormirea Maicii Domnului” Sanctitatea Sa a fost salutat de egumenul mănăstirii părintele Filaret, care a menţionat rolul mare al mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni atât în istoria Ortodoxiei din Moldova, cât şi în istoria mănăstirii din Căpriana. Arhimandritul Filaret a povestit că mitropolitul Gavriil a găsit mijloace pentru restaurarea mănăstirii şi singur a arătat locul, unde urmează să fie înmormântat. Locţiitorul mănăstirii Căpriana de asemenea a amintit că omoforul alb al mitropolitului Gavriil a fost trimis în dar de ţariţa Ecaterina II şi a menţionat în mod deosebit fidelitatea mitropolitului faţă de Biserica Rusă, în care a primit hirotonia arhierească.
Pentru amintirea în rugăciuni despre vizita la mănăstire egumenul a adus în dar Preafericitului Patriarh o cruce şi un complet de panaghii.
Apoi Preafericitul Patriarh Chiril s-a adresat către slujitorii bisericii, fraţi şi credincioşi, spunând, în special: „Cu o emoţie deosebită vizitez acest loc. În primul rând, deoarece sărbătorind aniversarea a 200 de ani de la fondarea Eparhiei Chişinăului (actualmente Mitropolia Chişinăului şi Moldovei), noi nu am putut evita mormântul Preasfinţitului mitropolit Gavriil – persoană care, de fapt, a afirmat acea structură bisericească, care există 200 de ani şi care acum ne bucură pe noi toţi şi prin apariţia noilor eparhii pe pământul Moldovei, şi prin apariţia unui mare număr de clerici, de oameni botezaţi, de biserici şi mănăstiri”.
Preafericitul Stăpân s-a referit în mod special la fidelitatea pururea pomenitului mitropolit Gavriil faţă de Biserica Rusă: „Arhiereul în ziua hirotoniei sale jură credinţă, vorbeşte despre faptul că va fi credincios până la sfârşitul zilelor sale conducerii Bisericii şi unităţii Ei”, a menţionat Preafericitul Patriarh. „Iată din ce cauză atât de dureros este percepută scindarea. Schisma nu este doar trădarea faţă de oameni, dar trădarea faţă de Dumnezeu. Ierarhul dă făgăduinţă lui Dumnezeu să fie credincios cauzei, iar apoi trădează, explicând aceasta prin diverse situaţii din viaţă, interesul personal, dorinţa a se aranja mai bine, a ieşi de sub lovitură sau de sub învinuiri, pentru a fi prosper. Însă un astfel de ierarh Îl trădează pe Dumnezeu. Oamenii care pleacă în schismă, declară că ei cred în Dumnezeu – dar cum se putea de dat făgăduinţă, de jurat în faţa lui Dumnezeu, iar apoi de trădat?”
„Pilda sfântului ierarh Gavriil este o pildă a fidelităţii, a spus mai apoi Preafericitul Patriarh Chiril. Putem să ne imaginăm toate propunerile, care i s-au oferit, acele ameninţări, care s-au prăbuşit pe el, însă el a rămas fidel lui Hristos şi Bisericii! Astăzi noi cu pietate înconjurăm mormântul lui şi, pomenind aniversarea a 200 de ani de la fondarea mitropoliei, ridicăm mulţumire lui Dumnezeu pentru trudele acestui ierarh”.
„În anul 2005, însoţindu-l pe Preafericitul Patriarh Alexii, am avut posibilitate să vizitez această mănăstire, pe atunci ea prezenta prin sine un şantier, a continuat Preafericitul Stăpân. Când stăpânul Vladimir ne-a purtat prin această mănăstire însoţiţi de preşedintele de atunci V.Voronin, se vorbea despre faptul cum va arăta. Acum, intrând în Porţile sfinte şi privind la această mănăstire slăvită, nu am recunoscut ceea ce a fost în anul 2005, atât de mare lucrare s-a efectuat aici: biserici, clădiri, teritoriu – totul este adus într-o ordine ideală. Pentru aceasta aş vrea să vă mulţumesc, Înaltpreasfinţia Voastră, precum şi tuturor oamenilor, care au susţinut această activitate, ce s-a desfăşurat aici! Dumneavoastră, părinte Filaret, şi fraţilor doresc tăria duhului. Luaţi pildă de la Preasfinţitul mitropolit Gavriil, care cu rămăşiţele sale cinstite se află aici, în acest sfânt locaş! Fie ca Domnul să păstreze mănăstirea, să întărească frăţia monahală, să vă ajute să creşteţi din putere în putere!”
Ca amintire a vizitei la mănăstirea din Căpriana Preafericitul Patriarh Chiril a adus în dar icoana sfântului ierarh şi făcător de minuni Nicolae, pictată pe Athos, cu care mănăstirea din Căpriana a menţinut relaţii de veacuri.
Pentru toţi cei prezenţi Preafericitul Patriarh a transmis iconiţa Maicii Domnului de la Vladimir cu binecuvântarea Patriarhului şi rugămintea de a se ruga pentru dumnealui.
În continuare în blocul monahal al mănăstirii a avut loc întâlnirea Întâistătătorului cu arhiereii Bisericii Ortodoxe din Moldova.
***
Mănăstirea de călugări „Adormirea Maicii Domnului” din Căpriana este una din cele mai vechi în Moldova. Primele date despre mănăstire coboară spre anul 1429. Ca şi multe alte locaşuri sfinte ale Moldovei, mănăstirea din Căpriana a fost închisă şi distrusă în perioada sovietică. Sfântul lăcaș a fost redeschis în anul 1989 şi în scurt timp a devenit unul din simbolurile renaşterii naţionale.
În mănăstire se află mormântul mitropolitului Gavriil (Bănulescu-Bodoni). Mănăstirea a fost ctitorită de cei mai vestiţi domnitori ai Moldovei: Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Petru Rareş. Aici au trăit şi au creat cronicarul pământului moldav Efimie şi unul din primii poeţi ai Moldovei Ciprian.
Serviciul de comunicare al DREB/Patriarchia.ru