Întâlnirea cu moartea
13:52, duminică, 7 februarie, 2016 | Cuvinte-cheie: amenințare, cal, crestin, fericire veșnică, frica, fugă, lașitate, legendă, moarte, nebarbatie, neputinţă, nimicnicie, păcăleală, pilda, sultan, tristețe

O străveche legendă arabă istorisește trista poveste a ienicerului sultanului din Bagdad. Într-o zi, tânărul ienicer se aruncă plin de tristețe la picioarele stăpânului său care îl îndrăgea mult, cerându-i cu împrumut minunatul său cal care părea că zboară, într-atât era de iute.
– De ce? Îl întrebă sultanul.
– Am văzut moartea în grădină și ea mi-a făcut semn. Cu calul tău, voi putea fugi la Bassara și mă voi ascunde în târgul de acolo. Astfel, moartea nu mă va afla.
Sultanul îi dete tânărului armăsarul său și acesta plecă în galop.
Sultanul coborî în grădină și văzu cum moartea stătea acolo și aștepta.
– De ce mi-ai amenințat ienicerul? o întrebă.
– Ba nu l-am amenințat nicidecum, răspunse moartea.
Am ridicat doar brațul a uimire. M-am întrebat:
,,Cum poate să fie încă aici, de vreme ce eu am întâlnire cu el peste nici cinci ceasuri în târgul din Bassara…”
Uneori chiar credem, din păcate, că putem păcăli moartea, fugind aiurea în sus sau în jos. De cele mai multe ori omul se comportă copilărește fată de întâlnirea cu moartea și frica de a da mâna cu veșnicia îi descoperă nimicnicia și neputința. Câți dintre oameni când sunt sănătoși și toate le merg bine sunt ca zmeii în înaltul cerului și își arată bărbăția? Dar când vreun eveniment al vieții îl pune în fața morții, i se descoperă lașitatea și nebărbăția. Pentru creștinii adevărați moartea este o trecere la fericirea veșnică.


În prezent, reţeaua de socializare cu cea mai rapidă dezvoltare din lume, Tik Tok este poate cea mai mare ameninţare...
După spusele cercetătorilor germani, a şti prea multe despre vacanţele, viaţa personală şi cea profesională a prietenilor de pe Facebook,...
După ce ISIS a revendicat atentatele de la Paris din seara de 13 noiembrie, reţeaua teroristă Statul Islamic vorbeşte despre...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova