Întâlniri de suflet la Tabăra de odihnă din satul Crăsnășeni, raionul Telenești
21:56, miercuri, 16 august, 2023 | Cuvinte-cheie: protopopiatul telenesti

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove și stăruința prot. mitr. Marian Boldescu, protopopul raionului Telenești, în perioada lunilor iunie și iulie la Tabăra de odihnă din satul Crăsnășeni, raionul Telenești, au fost organizate întâlniri și activități spirituale.
Astfel, au fost desfășurate patru activități, care s-au bucurat de un mare interes din partea copiilor și tinerilor care își petreceau vacanța în tabără. Temele abordate s-au axat pe cunoașterea lui Dumnezeu, faptele bune și importanța lor, cinstirea părinților, iubirea aproapelui și comportamentul moral.
În cadrul activităților, copiii au avut prilejul să vină cu diverse întrebări legate de învățătura credinței, răspunsurile fiind oferite de către preoții responsabili de organizarea întrunirilor, pr. Mihail Bulmaga, metodist la disciplina opțională „Religie. Cultul ortodox” din cadrul protopopiatului Telenești, prot. Valeriu Petrari și pr. Dumitru Tiron.
În total peste 300 de copiii din cuprinsul raionului Telenești au avut ocazia să participe în cadrul acestor discuții de suflet, iar fiecare la final au primit în dar câte un catehism, o cruciuliță sau o iconiță. Adresăm sincere mulțumiri și recunoștință domnului director al Taberei de odihnă din satul Crăsnășeni, Igor Legaci, pentru posibilitatea și suportul acordat în desfășurarea întâlnirilor spirituale.
Sursa: Protopopiatul Telenești







Luni, 1 decembrie 2025, pomenirea Sfântului Mare Mucenic Platon, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, în...
Protoiereul mitrofor Marian Boldescu, protopop de Telenești, aniversează joi, 16 octombrie 2025, 30 de ani de la hirotonia în treapta...
În ziua de joi, 25 septembrie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a săvârșit slujba de sfințire a...
Mai-marilor Voievozi ai oștirilor cerești, rugămu-vă pe voi noi, nevrednicii, ca prin rugăciunile voastre să ne acoperiți cu acoperământul aripilor...
Cu prilejul sărbătorilor de iarnă asistăm la cele mai frumoase tradiţii și obiceiuri străvechi. Colindatul este cel mai important ciclu...
Marți, 5 decembrie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, în biserica cu hramul „Adormirea Maicii...
La data de 10 septembrie 2023, în duminica a XIV după pogorârea Duhului Sfânt, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova