Întâlniri duhovnicești la ATOM – „Pocăința ca mijloc de ieșire din idolatria modernă”
0:02, sâmbătă, 11 martie, 2017 | Cuvinte-cheie: Academia de Teologie Ortodoxă, atom, intalniri duhovnicesti, studenti

Din inițiativa Prorectorului Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, prot. Vetcislav Cazacu, la data de 9 martie, în incinta instituției a avut loc prima întâlnire duhovnicească din Sfântul și Marele Post, organizată cu aportul Departamentului Misionar „Cuviosul Anatolie Tihai” al ATOM.
Evenimentul a fost deschis de către Decanul Facultății, prot. Andrei Oistric care a rostit un cuvânt de salut în fața celor prezenți, după care l-a prezentat pe invitatul întâlnirii, Protosinghelul Ghelasie (Vizireanu), egumen al Schitului Ostrov, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” și mormântul Sfântului Mucenic Emilian de la Durostorum, jud. Constanța, Arhiepiscopia Tomisului.
În discursul său, părintele stareț a trasat un șir de idei referitoare la tema ce s-au pus în discuție. De asemenea studenții teologi au avut posibilitatea de a adresa întrebări, la care au și primit răspunsuri.
La final, oaspetele a mulțumit pentru invitația făcută de Prorectorul ATOM și le-a dorit tinerilor teologi ca Dumnezeu să îi întărească și cu înțelepciune să-i înzestreze pentru a fi lucrători buni în ogorul lui Dumnezeu.
Sursa: http://teologie.md/





Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, miercuri, 1 octombrie, Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova a...
ADMITEREA LA SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX ÎNVĂȚĂMÂNT LICEAL CU PROFIL TEOLOGIC Seminarul Teologic Ortodox este o instituție de învățământ...
Absolvenții Academiei de Teologie Ortodoxă și a Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ierarh Gavriil” din mun. Chișinău au depus luni, 9...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Rector al Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, joi,...
Miercuri, 12 februarie 2025, în ziua prăznuirii Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile cel Mare,, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur,...
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Rectorul Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova și purtarea de grijă a PC Arhimandrit Nectarie...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințilui Vladimir, Mitropolitul Chişinăului și a întregii Moldove, candidații înscriși la Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova, au...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova