Interdependenţa mass–media – Biserică

După o îndelungată perioadă de discreditare, Biserica Ortodoxă îşi cere în prezent drepturile la care a aspirat dintotdeauna: să mărturisească şi să comunice credincioşilor şi întregii lumi mesajul Evangheliei. Este aşadar, evident că în pastoraţia sfârşitului de mileniu Biserica Ortodoxă foloseşte şi va trebui să apeleze tot mai mult la mijloacele mass media. Graţie procesului tehnico-ştiinţific astăzi un mesaj poate să ajungă oriunde în clipe numărate. Aşadar, informarea şi comunicarea se realizează mai lesne.

Mijloacele de informare în masă joacă un rol tot mai mare în lumea contemporană. Pentru asigurarea unei vieţi umane normale astăzi mai mult ca oricând este necesară restaurarea legăturii pierdute dintre cunoaşterea ştiinţifică şi valorile spirituale, religioase şi morale. Cunoaşterea ştiinţifică şi cea religioasă au un caracter cu totul diferit. Ele au puncte de plecare, scopuri, sarcini şi metodologii diferite. Sferele lor se pot intersecta sau suprapune, dar ele nu se opun pentru că, pe de o parte, în ştiinţa naturală nu sunt teorii ateiste sau religioase, ci teorii mai mult sau mai puţin adevărate, iar pe de altă parte, religia nu se ocupă de chestiunile organizării materiei.

  În acest context, Biserica Ortodoxă, tradiţional conservativă, s-a văzut nevoită să-şi modifice formele şi metodele de conlucrare cu instituţiile statale, cu cele ale societăţii civile, inclusiv şi cu mass media. Şi aceasta din mai multe considerente, inclusiv şi pentru a ţine piept ofensivei declanşate de mai multe confesiuni religioase, infiltrate în societatea noastră la începutul perioadei de tranziţie. A fost necesară revizuirea vechilor standarde comunicaţionale şi implementarea unui şir de mecanisme menite să faciliteze accesul instituţiilor de presă la activitatea bisericii, mass media rămânând a fi cea mai eficientă metodă de promovare a imaginii şi a intereselor instituţionale. Activitatea Bisericii cu mass media şi invers a constituit mereu un subiect de discuţie aprigă, atât în interiorul bisericii, cât şi în societatea laică. Interdependenţa mass media – biserică în noile condiţii social-politice şi economice prezintă un interes deosebit atât din perspectiva eficienţei, cât şi din perspectiva efectelor reciproce şi a impactului unei instituţii asupra alteia.

Odată cu apariţia noilor tehnologii informaţionale, omul, fără prea mare efort, prin intermediul diferitor organe mass media, poate primi acea învăţătură de viaţă şi spiritualitate ortodoxă spre care tinde să o cunoască.  

Dicţionarele de specialitate atestă prin mass-media aşa numitele mijloace de comunicare în masă – adică radio, TV, presă, iar de curând şi new-media. Conceptul mass media este de fapt un concept ambiguu şi această ambiguitate este determinată în fond de o realitate.  Prin aceasta structurare a mass media figurează şi structurarea relaţiilor de putere, elaborarea şi reconstituirea sferei opiniei publice, tot odată mass media reprezintă un termin colectiv care permite dezvoltarea formelor instituţionale pentru difuzarea pe scară largă a informaţii şi culturii în societatea contemporană .

Circuitul informaţional este perceput ca o sumă a unor factori; emiţătorul, mesajul, receptorul, codul, canalul şi situaţia. De aceea reprezintă un proces liniar care înseamnă transmiterea informaţiei conţinute în mesajul ce trece de la emiţător la receptor. Şi până la urma ea este caracterizată prin efectele produse asupra destinatarului. Comunicarea este faptul că o informaţie este transmisă de la un punct la altul.

  Biserica în contextul secularizării nu se mai poate limita la propovăduirea adevărurilor de credinţă numai de la înălţimea amvonului, ci pe lângă activitatea misionară în spitale, aziluri, în orfelinate, în penitenciare sau în unităţile militare, mesajul evangheliei trebuie cunoscut, cu toată puterea, prin toate mijloacele de comunicare. Acţiunea mediatică şi vocaţia comunicării în mase au tradiţii şi temeiuri încă de la începuturile creştinismului.

Bisericile Ortodoxe, datorită faptului că majoritatea s-au aflat sub regim dictatorial şi ateu, care nu permiteau accesul la mijloacele de comunicare în masă naţionale, nici folosirea unora particulare, nu au putut să dezvolte această latură de misiune a mesajului evanghelic. Experţii în lumea Ortodoxă au fost: Biserica Greciei şi Biserica Ciprului, Biserica Ierusalimului, Patriarhia Ecumenică şi Eparhiile Ortodoxe din diasporă (Europa şi SUA), care au folosit frecvent mass media în pastoraţie, îndeosebi audiovizualul, acumulând o vastă experienţă şi putând să organizeze posturi de radio şi TV proprii. În Grecia de exemplu fiecare eparhie îşi are propriul post de radio, iar în Cipru chiar şi unele parohii, ca să nu mai vorbim de posturi de TV al Arhiepiscopiei Ciprului – „O Logos” – unul dintre cele mai bine cotate din insulă.

 Toţi clericii şi laicii sunt chemaţi să dea cuvenită atenţie contactelor cu mijloacele de informare în masă seculare în scopul realizării muncii pastorale şi educaţionale şi pentru a trezi interesul societăţii pentru diferite aspecte ale vieţii bisericeşti şi ale culturii creştine. Dacă nu o fac este deja un neajuns al Bisericii în raporturile sale cu mass media. Însă pentru a asigura aceste obligaţii ecleziale e nevoie de multă înţelepciune, din ambele părţi, responsabilitate şi prudenţă în ceea ce priveşte poziţia unui anume mijloc de informare în masă faţă de credinţă şi Biserică, orientarea lui morală şi relaţiile pe care le are cu conducerea bisericească.

 Mijloacele comunicaţionale bisericeşti serios conjugate au forţa pe care nu le-o putem de la început prevedea şi de care nu putem fi siguri niciodată.

 Biserica nu trebuie să utilizeze mijloace compromiţătoare (caracteristice presei laice), să nu evite problemele cele mai actuale şi cele mai dureroase ale societăţii, să nu semene discordie între credincioşi şi cler, între credinţă şi cultură, între Biserică şi stat. Luând în consideraţie importanţa mass media în viaţa contemporană este necesar ca între această instituţie şi Biserică relaţiile de conlucrare care deja au fost iniţiate, să fie amplificate şi să implice eforturi din ambele părţi în direcţia îmbunătăţirii acestei conlucrări. Printre măsurile ce-ar trebui întreprinse se remarcă:

1. consolidarea jurnaliştilor ortodocşi;
2. popularizarea informaţiei religioase;
3. crearea „Uniunii Jurnaliştilor Ortodocşi”;
4. ridicarea măiestriei profesionale a jurnaliştilor;

Foarte mulţi tineri visează la profesia de jurnalist deoarece consideră ca ea are un sens justiţiar, care le satisface nevoia de ideal. Alţii se îndreaptă spre această profesie ca spre una care presupune riscul, aventura.

În realitate, profesia de jurnalist reprezintă o sumă a proiecţiilor comune asupra domeniului, a cunoştinţelor fundamentale din teoria mass media şi din domeniile conexe (sociologie, drept, istorie, politologie, economie). În plus, profesia de jurnalist este legată şi de calităţile unui bun comunicator, calităţi ce pot fi native sau educate. Printre calităţile unui bun comunicator se numără cunoaşterea publicului şi respectul faţă de acesta, simţul informaţiei şi al oportunităţii acesteia.

În decursul relaţiilor reciproce dintre biserică şi mass media pot să apară complicaţii şi chiar conflicte serioase. Probleme pot apărea îndeosebi datorită difuzării unor informaţii inadecvate sau distorsionate despre viaţa bisericească, care pun într-un context inadecvat, confundând poziţia personală a unui jurnalist sau a unei persoane citate cu poziţia întregii Biserici. Relaţiile dintre Biserică şi mass media sunt umbrite uneori şi din vina clericilor şi a laicilor înşişi, de exemplu în cazurile când aceştia refuză nejustificat să ofere jurnaliştilor acces la informaţii sau când reacţionează excesiv de sensibil la unele critici. De multe ori pentru epuizarea unui conflict sau în general evitarea lui este suficient doar profesionalismul ziaristului.

 Vlad Madan, jurnalist, lector universitar în cadrul Universităţii de Stat din Moldova,

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării