Internetul e o pacoste
14:16, marți, 15 aprilie, 2014 | Cuvinte-cheie: comunicare, internet, online, pacoste, tehnologii informaționale
Așa cum în taina Bisericii există comunicarea prin rugăciune și comunicarea pînă la identificare prin împărtășanie, tot așa și între oameni gradele de comunicare sînt diferite. Comunicarea prin cuvîntul scris este ca o rugăciune, iar comunicare prin vedere și pipăire este o împărtășire și încredințare care încununează orice cunoaștere.
“Ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul vieţii și Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim”, scrie evanghelistul Ioan în prima sa Epistolă. Aceasta o zice pentru a dovedi autoritatea propăvăduirii, că nu vestește ceva închipuit, ceva din auzite, ci că încredințarea s-a făcut prin vedere și chiar pipăire. Iată de ce, pînă astăzi, la toate popoarele, atunci cînd doi oameni apropiați se întîlnesc, ei se îmbrățișează, se sărută sau măcar își ating mîinile.
Ochii, căldura pielii, ritmul respirației, felul în care pășim, felul în care articulăm cuvintele, intensitatea vocii, distanța de la care vorbim, toate descoperă puteri care nu se pot conține în cuvîntul scris. Chiar și cuvintele cele mai de taină, dacă nu sînt rostite de o persoană care le repune în puterea lor inițială, pot rămîne nelucrătoare. Acest lucru l-a zis însuși Hristos, cînd a comparat cuvintele vieții veșnice cu niște semințe, iar pe noi cu pămîntul în care cad semințele. Pentru ca semințele să dea rod, pămîntul trebuie să fie bun.
Înlocuirea vorbirii față către față cu vorbirea prin scris, așa cum se petrece pe rețelile de socializare, este o dăună adusă integrității cunoașterii interpersonale. Comunicarea prin scrisori este o formă extremă de a transmite niște informații care nu trebuie și nu poate îndeplini toate funcțiile comunicării.
Ideea acestor vorbe este să vă întîlniți cît mai des cu oamenii dragi, să vorbiți cu ei, să-i atingeți sau să vă uitați pur și simplu unii la alții. Condiția fundamentală a comunicării este prezența. Altfel, Dumnezeu nu S-ar fi întrupat, ci ne-ar fi scris o scrisoare din cer.
De Ierom. SAVATIE BAȘTOVOI, /http://barikada.md/