Intrarea Domnului în Ierusalim, celebrată la Soroca - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Intrarea Domnului în Ierusalim, celebrată la Soroca

13:46, duminică, 21 aprilie, 2019 | Cuvinte-cheie:

Astăzi, de marea sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscută  în popor sub numele de Florii, Preasfinţitul Ioan de Soroca, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala „Adormirii Maicii Domnului” din Soroca, alături de un sobor de preoți și diaconi, în prezenţa rugătoare a mulţimii credincioşilor.

În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, de către Episcopul Sorocii, diaconul Liviu CERNEI, în treapta de preot, pe seama bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, din municipiul Soroca, acordându-i -se dreptul de a purta bedernița.

De asemenea, în cadrul slujbei praznicale, Dl Victor GUȚU, ctitor al Catedralei episcopale, a fost decorat cu ordinul „Meritul bisericesc”, gr.III.

La citirea pericopei evanghelice, PS Ioan a vorbit credincioșilor despre intrarea triumfală a Mântuitorului în Cetatea Păcii, ca o prefigurare a Ierusalimului Ceresc. Confirmând înțelegerea spirituală a Împărăției Mesianice, credincioșii astăzi, potrivit rânduielii bisericești, cu icoana praznicului și ramurile de salcie ce reamintesc grădina Raiului, primesc pe Mântuitorul în adâncul sufletului, prin înnoirea vieții și în întîmpinarea Sfintelor Paști, a menționat PS Ioan.

Referindu-se la importanța sărbătorii: Preasfinţia Sa a îndemnat pe fiecare dintre cei prezenţi să-şi dovedească faptul că sunt credincioşi adevăraţi, atât lor înşişi, cât şi celor din familie. De asemenea, a arătat că urmează o săptămână unică în decursul anului bisericesc, precum şi faptul că în această perioadă sunt supuşi mai multor încercări pe plan spiritual. De aceea, a îndemnat pe cei prezenţi ca, „atunci când vrăjmaşul ne războieşte, noi mai mult să alergăm la Hristos, să ne străduim, să nu ne lăsăm biruiţi. Având necazuri, să ne gândim la ce a suferit Hristos şi să ne rugăm ca să primim putere ca să trecem peste încercările vieţii”.

Catedrala s-a dovedit a fi, astăzi, neâncăpătoare pentru credincioșii veniți să ia parte la Marele Praznic al Floriilor, foarte mulți dintre aceștia împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Mântuitorului.

Dupa oficierea Sfintei Liturghii, Episcopul Ioan, însoțit fiind de către slujitori și tineri, a mers pe străzile orașului, oferind oamenilor ramuri verzi de salcie, vestind tuturor despre Praznicul Intrării Triumfale în Cetatea Ierusalimului a Domnului Iisus Hristos.

Sursa: www.ioanmosnegutu.info

Contact Form Powered By : XYZScripts.com