Intrarea Domnului în Ierusalim cinstită praznical la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni
16:20, duminică, 25 aprilie, 2021 | Cuvinte-cheie: ps petru

Duminică, 25 aprilie 2021, de sărbătoarea „Intrării Domnului în Ierusalim” Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie.
În timpul Vohodului mic, Protodiaconul Victor Rotari, a fost decorat cu medalia „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski”, gr. I, cu ocazia împlinirii a 33 ani de viaţă pământească.
După citirea pericopei evanghelice (In. 12, 1-18), care relatează momentul istoric al sărbătorii de astăzi, Preasfinţia Sa a ţinut un consistent de învăţătură, în care a explicat mesajul evanghelic şi a vorbit de intrarea smerită, dar în acelaşi timp şi triumfală a Mântuitorului în cetatea Îerusalimului.
După rugăciunea Tatăl nostru…, credicnioşii ce s-au pregătit pentru Sfânta Împărtăşanie, au primit Dumnezeieştile taine.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, Ierarhul a felicitat credincioşii cu sfânta sărbătoare, după care a citit rugăciunea de binecuvântare şi sfinţire a stâlpărilor şi a florilor.
Totodată Preasfinţia Sa îndemnat credincioşii să petreacă Săptămâna ce stă în faţă, Săptămâna Patimilor, cât mai creştineşte şi cu umilinţă duhovnicească, şi să participe la slujbele deniilor ce se vor săvârşi în săptămâna Patimilor.
Răspunsurile liturgice au fost date la strană de Corul Catedralei Episcopale, condus de Dna Irina Vizitiu-Gajim.
Menţionăm că, de dimineaţă, la ora 6, a fost săvârşită prima Liturghie în Catedrala Episcopală, ca în felul acesta fluxul de credincioşi, ce vin pentru a primi Sfânta Împărtăşanie, să fie mai extins, evitându-se astfel aglomerația și înghesuiala, lucruri categoric interzise în perioada epidemiologică în care ne aflăm.
Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni
Foto: Arhidiaconul Veniamin (Seculţan)
Sursa: https://episcopia-ungheni.md/






































































Duminică, 16 octombrie, 2022, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, Sfințit Arhimandrit al Mănăstirii Hîrbovăț, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Adormirea...
Vineri 14 octombrie, 2022, de Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului și a Icoanei Maicii Domnului, făcătoare de minuni de la Hîrbovăț, Înaltpreasfințitul PETRU,...
Pe 9 octombrie, 2022, în Duminica a XVII-a după Pogorârea Duhului Sfânt, când este cinstit și Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul,...
Pe 2 octombrie, 2022, în Duminica a XVI-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca...
Marți, 27 septembrie 2021, de sărbătoarea împărătească, Înălțarea Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie...
Pe 25 septembrie, 2022, în Duminica a XV-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca...
Mierucuri, 21 septembrie, 2022, când este sărbătorită Nașterea Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, după ce a săvârșit în...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice