Header image

Intrarea Domnului în Ierusalim cinstită praznical la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

16:20, duminică, 25 aprilie, 2021 | Cuvinte-cheie:

Duminică, 25 aprilie 2021, de sărbătoarea „Intrării Domnului în Ierusalim” Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie.

În timpul Vohodului mic, Protodiaconul Victor Rotari, a fost decorat cu medalia „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski”, gr. I, cu ocazia împlinirii a 33 ani de viaţă pământească.

După citirea pericopei evanghelice (In. 12, 1-18), care relatează momentul istoric al sărbătorii de astăzi, Preasfinţia Sa a ţinut un consistent de învăţătură, în care a explicat mesajul evanghelic şi a vorbit de intrarea smerită, dar în acelaşi timp şi triumfală a Mântuitorului în cetatea Îerusalimului.

După rugăciunea Tatăl nostru…, credicnioşii ce s-au pregătit pentru Sfânta Împărtăşanie, au primit Dumnezeieştile taine.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, Ierarhul a felicitat credincioşii cu sfânta sărbătoare, după care a citit rugăciunea de binecuvântare şi sfinţire a stâlpărilor şi a florilor.

Totodată Preasfinţia Sa îndemnat credincioşii să petreacă Săptămâna ce stă în faţă, Săptămâna Patimilor, cât mai creştineşte şi cu umilinţă duhovnicească, şi să participe la slujbele deniilor ce se vor săvârşi în săptămâna Patimilor.

Răspunsurile liturgice au fost date la strană de Corul Catedralei Episcopale, condus de Dna Irina Vizitiu-Gajim.

Menţionăm că, de dimineaţă, la ora 6,  a fost săvârşită prima Liturghie în Catedrala Episcopală, ca în felul acesta fluxul de credincioşi, ce vin pentru a primi Sfânta Împărtăşanie, să fie mai extins, evitându-se astfel aglomerația și înghesuiala, lucruri categoric interzise în perioada epidemiologică în care ne aflăm.

Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni
Foto: Arhidiaconul Veniamin (Seculţan)

Sursa: https://episcopia-ungheni.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com