„Între «Osana!» şi «Răstigneşte-L!» Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim la Mănăstirea Suruceni

Hristos a venit către oameni așa cum vine mirele la nuntă, adică plin de dragoste și de smerenie, nu ca un stăpânitor. De altfel, dragostea nu poate fi legată de stăpânire și de tiranie. Hristos este Împaratul noului Israel al harului lui Dumnezeu. Însă Împărăția Sa nu are legătură cu gândirea și cu slava lumească, pentru că este o împărăție a iubirii și a smereniei. (IPS Hierotheos Vlachos)

Numeroși credincioși au fost prezenți Duminică, 13 aprilie 2025, la Mănăstirea Suruceni, de Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, pentru a participa la Sfânta Liturghie oficiată de slujitorii așezământului monahal.

Mântuitorul Hristos intră în cetatea sfântă, întâmpinat ca un Împărat, deși o face cu o smerenie profundă, fără fastul unui alai imperial. Şi totuşi, lumea Îl ovaţionează: „Osana, Celui ce vine întru numele Domnului, binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!” Hristos nu reacţionează în niciun fel la osanalele care I se aduc. El vede deja ce va urma: scuipări, lovituri și umilire… Ei ridică stâlpări, iar El vede pumni ce se-nalţă, nerecu­nos­­cători, spre cer.

Această imagine profundă a unei mulțimi entuziaste, dar nestatornice, e subliniată de Mitropolitul Antonie de Suroj, care spune: „Aducându-ne aminte de Intrarea Domnului în Ierusalim, cu câtă mirare vedem că un popor întreg L-a întâlnit pe Dumnezeul Cel viu, Care a venit doar cu vestea iubirii până la capăt. Însă I-a întors spatele, pentru că nu-l interesa iubirea, pentru că nu o căuta. Căci este dificil să iubeşti aşa cum învaţă Hristos, până la a-ţi da viaţa de dragul acestei iubiri. De aceea, poporul a preferat altceva, el râvnea la cele pământeşti şi a rămas pustietate în locul lui.”

Aceeaşi dureroasă inconsecvență o găsim și în cuvintele monahului Moise Aghioritul: „ Un popor întreg se afla într-o mare de bucurie, rostind cu entuziasm acele cu­vinte de slavă, „Osana!”, la intrarea lui Hristos în Ierusalim. Acelaşi popor, doar peste douăzeci şi patru de ore, cu aceeaşi patimă, va striga „Răstigneşte-L!“. Ne întristează această schimbare bruscă de atitudine, această dovadă cumplită de superficialitate. Însă îngăduiţi-mi, vă rog, să spun cu sinceritate şi ceva care ne priveşte pe noi, credincioşii creştini, care mergem regulat la biserică. Îl urmăm pe Hristos în slava şi măreţia Lui, la Cana, la Capernaum, la Siluam, la Tabor. Nu-L urmăm însă pe drumul Gabatei, pe vârful Dealului Golgota. Îl lăsăm singur. Strigăm „Osa­na!” atunci când toate ne merg bine, însă când preşul ne fuge de sub picioare, poate că nu strigăm „Răstigneşte-L”, dar oricum ne întoarcem feţele. Slăvim preasfântul Său nume atunci când se realizează cu succes planurile noastre minu­nate, visurile noastre măreţe, programele noas­tre aducătoare de confort. Îl preaslăvim însă pe Dumnezeu cu bucurie în încercarea bolilor, în necazuri, la moartea neaşteptată a cuiva drag sau atunci când interesele ne sunt zădărnicite? Urmăm cu bunăvoinţă drumul jertfirii, al dărui­rii, al zdrobirii egoismului, al ajutării semenului nostru?”

Aceste gânduri ne oferă o oglindă în care putem descoperi nu doar superficialitatea mulțimii de atunci, ci și propriile noastre treceri de la „Osana” la „Răstignește-L”, atunci când alegem calea largă a păcatului… Iisus, urcând pe străzile strâmte și întortocheate ale Ierusalimului, știe că este ultimul Său drum în libertate. Știe că acest drum se va sfârși pe Cruce, cu brațele Sale însângerate, deschise în îmbrățișare pentru noi, cei îndărătnici și nerecunoscători.

Deși știe ce urmează… El nu ne părăsește.

Numeroși creștini au primit împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru a intra mai întăriți în Săptămâna Patimilor.

Sursa: https://manastireasuruceni.md/