Întru Tine, Mântuitorule, mă voi îndrepta

Am o problemă – nu ştiu pe cine să-l fac vinovat pentru păcatele mele. Unde să găsesc acel vinovat sau acel grup de vinovaţi, care ar purta întreaga răspundere pentru acestea.

Să începem de la părinţi. Desigur că sunt vinovaţi! Nu m-au educat corect, nu m-au învăţat nimic, nu s-au rugat pentru mine. Mi-au transmis toate înclinaţiile, obiceiurile şi viciile proprii, ca să le înmulţesc şi apoi să le transmit la rândul meu mai departe. Dacă acest lanţ de idei este corect, atunci fiecării noi generaţii îi este tot mai greu să se lupte cu păcatul. Căci în afară de cele propii, îi revin şi cele moştenite din generaţie în generaţie.

Deci, parcă am scăpat de această răspundere. Ar trebui să mă simt mai eliberat, dar nu e nici pe departe aşa, totodată încălcând porunca despre cinstirea tatălui şi a mamei. Autojustificarea e asemănătoare mlaştenii, cu cât mai mult te zbaţi, cu atât mai mult te înfrunți cu ea. Dar oricum nu vreau să port toată răspunderea pentru păcatele proprii, şi nici să răspund pentru ele. Trebuie să am părtaşi şi complici la ele. Iată televizorul îmi şopteşte că un complice ar putea fi stelele.

Stelele şi planetele ne influenţează. Nu pot să nu ne influenţeze. Deoarece toate se interacţionează reciproc. Stelele mă influeţează pe mine şi eu le influenţez pe ele. Ele mă atrag prin greutatea lor şi mă ating cu fascicule de lumină, eu – meditez despre ele. Greutatea mea nu e prea mare şi nici lumină nu eman, dar în shimb eu pot gândi, iar ele – nu, al cui influenţă e mai mare, mai râmâne de văzut.

M-am hotărât, le voi face pe ele vinovate de problemele mele. Voi zice că m-am năsut în zodia cutare şi sub semnul cutare. Prin situaţia ce s-a creat în cer, sunt predispus la păcatele cutare şi nimic nu pot face cu propriile porniri. Horoscopul îl anexez. Sentinţa vă rog să fie anulată.

Închipuiţi-vă acum că cineva ar primi în serios asemenea justificări şi în instanţele judecătoreşti. Iată vor elibera spre exemplu un ucigaş în serie, sub pretextul că toate s-au întâmplat sub acţiunea stelelor, care îl influenţează de la naştere. Desigur că e absurd, dar e doar o urmare a şirului logic despre atotputernicia stelelor. Dacă stelele ne influenţează, atunci rămas bun justiţie şi stat de drept şi bun venit haosule, justificat de horoscop.

O să păstrez acest argument pentru mine, şi la moment nu-l voi face public.

Mă influenţează negativ lumea modernă: Da, am găsit! Aş fi fost altfel, dacă aş fi trăit în altă lume. Oare e posibil să trăieşi în ziua de azi fără de a cădea în păcate? Graba, invidia, răutatea. Luminile oraşelor mari, manechinele din vitrine, publicitatea care nu e posibil să o eviţi. Desfânarea , prostia, ura faţă de linişte şi…moartea înainte de moarte. Mai poate fi aici loc pentru linişte şi sănătate spirituală. Ea m-a făcut să iubesc păcatul – lumea care mă înconjoară. Ea mi-a scimbat viaţa şi mi-a făcut-o astfel. «Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume», mă îndemna anterior scriptura. Voi da vina pe acest duşman. Dar de fapt voi indica adevăratul vinovat.

(Deşi conştiinţa îmi şopteşte că unde şi când nu aş fi trăit, problemele mele vor rămânea cu mine. Şi chiar dacă îmi şopteşte, oricum nu poate fi verificat.)

Deci, stelele, părinţii, lumea. Deja nu e puţin. Ar fi trebuit să mă simt mai bine. Părinţii, buneii, străbuneii. Să vedem şi de unde au început toate. Adam şi Eva. Iată cine sunt adevăraţii vinovaţi!

Da, desigur! Doar ei primii au căzut. Nici nu e prea just ca pentru păcatele unora să fie pedepsiţi toţi. Doar ea a gustat din pomul interzis. A urmat-o şi el, deci şi să răspundă. Eu m-am născut departe de rai, pe care nici nu l-am văzut. Mă influenţează ispitele lumii de azi, genetica mi-e bolnavă, sunt strâns de mai multe lanţuri, decât degete la ambele mâni. Pentru ce aş putea să fiu judecat. Şi încă ceva esenţial aveam să uit. Şarpele, satana cel viclean. El este vinovat. De la el toate s-au început. Iertaţi-mă Adam şi Eva. Aţi fost amăgiţi. Sunteţi doar jertfe. (Deşi oricum suteţi mai vinovaţi ca mine).

Iată pachetul de documente care-mi va aduce justificarea. Iată argumentele pentru cuvântarea de la judecată, dacă Judecata câtuşi de puţin ar fi asemănătoare cu justiţia din filmele americane.

«Domnilor judecători, priviţi această jertfă a nedreptăţii! Este atacat de toţi, de oricine care ar putea găsi vreun argument. Dar să ştiţi – e doar o jertfă. Un biet vierme şi fiul unui vierme. Părinţii lui au fost otrăviţi de păcat şi înclinaţii spre fărădelegi. Acest amestec l-au şi transmis inculpatului meu. La rândul său acest amestec părinţii l-au primit de la părinţii lor, iar aceea de la ai lor. Cu puţină răbdare ajungem la Adam şi Eva. Da, domnilor! Această renumită pereche poartă toată răspunderea pentru păcatele noaste şi deci pentru cele ale celui pe care-l reprezint. Să nu-l uităm pe diavol, care nu are nici somn şi nici odihnă pentru a-l duce pe om pe calea pierzării şi ne putem întreba oare poate cineva făcut din pământ (dar omul e făcut din pământ, domnilor) să lupte cu în înger căzut? Desigur că nu poate!»

Şi aşa mai departe. Iată lumea şi-a primit adevărata apreciere, la fel şi stelele. Iată nevinovăţia mea este aproape dovedită. Dar ce ciudat. Nu mă simt deloc mai bine. Mi-a crescut frecvenţa bătăilor inimii şi m-am îmbujorat esenţial, dar pace sufletească nu am dobândit.

Aşa rătâcind între cosmos, Adam, părinţi şi satană am şi uitat de Hristos. Nu mi-am adus aminte de acela, care îşi doreşte justificarea mea mai mult decât eu, autojustificarea. Eu ca să mă justific inventez argumente, iar El ca să mă curăţe de aceste păcate s-a lăsat răstignit şi a şi Înviat. Stelele, care de parcă m-ar fi influenţat negativ, au adus magii la locul său de naştere. Pe Adam şi Eva, de la care toate au început i-a scos din iad. Pe diavol, care minciuna a născut-o şi ca o otrovă a împărăştiat-o în lume, El l-a „aruncat în iezerul de foc şi de pucioasă”, ca acela să se chinuie în veci.

Desigur conform Evangheliei sunt vinovat, dar sunt şi liber. Toate mă influenzează, dar oricum sunt liber de a alege. În adâncul inimii nu pot fi influenţat şi port toată răspunderea pentru faptele mele. Nu pot să fiu obligat de a cădea în careva păcate. Pot fi doar ispitit şi atras către ele, dar mereu ultimul cuvânt îmi aprţine. Şi doar eu voi răspunde pentru toate. Aceasta e transparenţa greutăţii Evangheliei.

Mereu e neceasar să-mi văd propriile păcate şi să le plâng, fără a căuta şi alţi vinovaţi. Dacă mă voi judeca singur, atunci nici Domnul nu mă va judeca. Iar dacă voi căuta vinovaţiii, atunci Dumnezeu va scoate la iveală toate păcatele mele. Şi atunci şi soarele se va înroşi de la gravitatea celor deschise.

Îmi recunosc vina, şi recunosc că nici nu-mi cunosc toate fărădelegile. Recunosc şi-mi plec capul. Doar nu voi cădea în deznădejde. Mă voi linişti şi îmi voi aduce pace în suflet prin Hristos.

Întru Tine, Mântuitorule, mã voi îndrepta.

Numai am pronunţat aceste cuvinte şi sufletul meu s-a luminat, gândurile mi s-au adunat, iar inima mi s-a încălzit şi liniştit. Iar inima nu e asemeni minţii, ea nu poate fi amăgită.

Traducere  şi adaptare Natalia Lozan

sursa pravoslavie.ru