Învierea Domnului, prăznuită la Catedrala episcopală din Cahul - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Învierea Domnului, prăznuită la Catedrala episcopală din Cahul

13:16, luni, 13 aprilie, 2015 | Cuvinte-cheie: , ,

Şi în acest an, sute de cahuleni au luat parte la Slujba de Înviere de la Catedrala episcopală „Sfinţii Arh. Mihail și Gavriil” din Cahul, oficiată de Preasfinţitul Episcop Anatolie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai sfântului locaş.

Cu acest prilej Vlădica Anatolie a adresat un cuvânt de învăţătură credincioşilor prezenţi referitor la darurile Învierii Mântuitorului Hristos revărsate peste întreaga făptură odată cu biruinţa Sa asupra morţii şi a iadului.

În acest sens, Episcopul a arătat că Învierea este darul lui Dumnezeu făcut omului, este darul iubirii desăvârşite a Preasfintei Treimi. Este darul vieţii veşnice şi al nemărginitei responsabilităţi, întrucât Învierea înseamnă iubire, dar şi responsabilitate.

Sărbătoarea a continuat cu procesiunea în jurul Catedralei, cu intonarea cântării pascale a Canonului Învierii și apoi cu oficierea Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur. În cadrul slujbei au fost citite Pastoralele Preafericitului Patriarh Kiril și a Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir.

La finalul Sfintei Liturghii, după ce mulți din cei prezenți s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, Preasfințitul Anatolie a binecuvântat bucatele aduse de creștini, cozonac și ouă roșii, și a adresat un cuvânt tuturor celor ce au avut dragostea și răbdarea de a petrece noaptea binecuvântată în atmosfera de rugăciune specifică acestei zile, după care, conform tradiției îndătinate, a rostit de trei ori salutul pascal „Hristos a înviat!”

Şi în acest an, prin purtarea de grijă a Preasfințitului Anatolie, parohiile din Eparhia de Sud au primit Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, adusă de o delegaţie a mitropolitană în frunte cu ÎPS Mitropolit Vladimir.

Sursa: http://eparhiasud.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com