Header image

ÎPS Mitropolit VLADIMIR a oficiat Sfânta Liturghie în ziua pomenirii Sfântului Apostol Andrei cel Întâi Chemat, la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

13:26, luni, 13 decembrie, 2021 | Cuvinte-cheie: ,

Pe ucenicul cel întâi chemat şi următorul Pătimirilor lui Hristos, pe Andrei apostolul, fratele lui Petru, să-l lăudăm credincioşii, că pe cel ce pe păgâni din înşelăciune i-a întors la botez. Pentru aceasta îi cântăm: Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole! (Condacul 1)

Luni, 13 decembrie 2021, Biserica Ortodoxă prăznuiește pomenirea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi Chemat, cu acest prilej Înaltpreasfințitul Mitropolit VLADIMIR a săvârșit serviciul divin la Catedrala mitropolitană “Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.

Înaltpreasfinției Sale i-au coliturghisit Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan și eclesiarh al Catedralei împreună cu soborul de preoți și diaconi.

Serviciul divin a reunit în rugăciune credincioși, care avându-l în frunte pe Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, s-au rugat Sfântului Apostol Andrei pentru mijlocire în fața Mântuitorului și ajutor întru toate începututurile cele de folos.

În timpul Sfintei Liturghii, la ectenia pentru adormiți, a fost pomenită roaba lui Dumnezeu – Vera, mama Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, care astăzi a împlinit 12 ani de la trecerea la cele veșnice.

La finalul Sfintei Liturghii, Vlădica Vladimir l-a felicitat pe slujitorul Catedralei, Prot. mitr. Andrei Burlescu cu ziua sfântului protector, urându-i încă mulți ani de slujire vrednică la Altarul Domnului.

După Liturghie, creștinii care au primit dezlegare de la duhovnic, sau împărtășit cu dumnezeieştile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cereştile, de viaţă dătătoarele lui Hristos Taine ale Domnului și Mântuitorului nostru.

***

Sfântul Apostol Andrei este întâlnit, pentru prima dată, în cuprinsul Sfintelor Evanghelii. Era iudeu de neam, frate al Sfântului Apostol Petru, care mai înainte se chema Simon, şi fiu al pescarului Ioná din Betsaida.

Pescar de meserie, Andrei a fost prins în „mrejele propovăduirii“ de Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, pe lângă care a ucenicit până la chemarea la apostolat de către Iisus din Nazaret. Răspunde cu bucurie chemării lui Iisus de a deveni „pescar de oameni” şi devine ascultător al Evangheliei lui Iisus şi martor al minunilor Sale.

Unii istorici şi teologi din primele secole creştine atestă că Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, în teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră, numit atunci Sciţia Mică.

Un alt sinaxar al Bisericii de Constantinopol ne oferă o variantă mai lungă a pătimirii Sfântului Andrei, menţionând că „lui Andrei, celui întâi chemat, i-au căzut la sorţi (pentru propovăduire) Bitinia, părţile Pontului Euxin [Marea Neagră] şi ale Propontidei, cu cetăţile Calcedon şi Bizanţ, Macedonia, Tracia şi regiunile care se întind până la Dunăre, Tesalia, Elada, Ahaia şi cetăţile Aminsos, Trapezunt, Heracleea şi Amastris“.

Se crede că, în timpul misiunii sale în părţile Dobrogei, Sfântul Apostol Andrei a  predicat în Histria, Tomis (Constanţa), Callatis (Mangalia), Dionysopolis (Balcic), cetăţi în care greci şi romani convieţuiau cu geto-daci, strămoşii românilor. De aici pornesc şi numeroasele tradiţii populare despre Sfântul Apostol Andrei.

Sectorul Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com