ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit slujba prohodului pentru nou-adormitul rob al lui Dumnezeu, Vasile Mudreac - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit slujba prohodului pentru nou-adormitul rob al lui Dumnezeu, Vasile Mudreac

16:42, sâmbătă, 25 februarie, 2023 | Cuvinte-cheie: ,

Sâmbătă, 25 februarie 2023, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârşit Slujba Prohodului la Mănăstirea „Învierea Domnului” din incinta cimitirului „Sf. Lazăr” din Capitală pentru nou-adormitul rob a lui Dumnezeu, Vasile Mudreac, colaborator al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove.

În dimineața zilei a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către prot. mitr. Nicolae Tudoreanu și clericii Mănăstirii după care Arhipăstorul a sărvârșit slujba prohodului.

La Prohod, alături de Mitropolit au înălțat rugăciuni prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan, PC arhim. Filaret (Cuzmin), starețul Mănăstirii Căpriana, prot. mitr. Nicolae Tudoreanu, chelar și administrator al Sfintei Mănăstiri și un sobor de preoți și diaconi.

Prezenți pentru a lua rămas bun de la regretatul rob al lui Dumnezeu, Vasile, au fost: familia, colaboratorii Mitropoliei, rude și prieteni care l-au cunoscut.

La final, Vlădica Vladimir a citit rugăciunea de dezlegare, după care a rostit un cuvânt de mângâiere și compasiune pentru familia răposatului, și pentru cei care au fost astăzi alături în comuniune de rugăciune, pentru odihna și iertarea păcatelor nou-adormitului Vasile.

Trupul neînsuflețit al nou-adormitului Vasile, a fost înhumat în cimitirul Sf. Lazăr.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!

Veșnica lui pomenire!

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com