ÎPS Mitropolit Vladimir a transmis un mesaj de condoleanțe către Biserica Ortodoxă Bulgară în urma trecerii la cele veșnice a Patriarhului Neofit
14:19, joi, 14 martie, 2024 | Cuvinte-cheie: neofit al bulgariei, Patriarhul Bulgariei

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir a transmis joi un mesaj de condoleanțe către Sinodul Bisericii Ortodoxe Bulgare, în urma trecerii la cele veșnice a Patriarhului Neofit.
Chișinău, 14 martie 2024
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare
Cu inima îndurerată, am primit vestea trecerii din această lume a Patriarhului Neofit, Mitropolitul Sofiei și Patriarhul iubit al Bisericii Ortodoxe Bulgare, după o luptă îndelungată cu boala.
Patriarhul Neofit a fost un stâlp al credinței, dedicat cu desăvârșire întreaga viață propășirii Bisericii lui Hristos. Prin exemplul personal al smereniei și compasiunii, a inspirat și a influențat viețile multor oameni. În calitate de Patriarh, el a călăuzit Biserica Ortodoxă Bulgară prin perioade de schimbare și provocări, păstrând mereu credința neclintită și valorile ortodoxe.
Ne unim în durerea provocată de această pierdere și ne adresăm condoleanțe sincere membrilor Sfântului Sinod și întregii comunități ortodoxe din Bulgaria, în numele ierarhilor, clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să primească în lăcașurile Sale cele veșnice sufletul nou-adormitului robului său Patriarhului Neofit în lumina, pacea și dragostea Preasfintei Treimi.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
† VLADIMIR,
MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE
Sursa: www.mitropolia.md

Preafericitul Părinte Neofit, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, a murit miercuri seară la vârsta de 78 de ani, se arată într-un...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău