ÎPS Mitropolit Vladimir a transmis un mesaj de condoleanțe către Biserica Ortodoxă Bulgară în urma trecerii la cele veșnice a Patriarhului Neofit - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

ÎPS Mitropolit Vladimir a transmis un mesaj de condoleanțe către Biserica Ortodoxă Bulgară în urma trecerii la cele veșnice a Patriarhului Neofit

14:19, joi, 14 martie, 2024 | Cuvinte-cheie: ,

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir a transmis joi un mesaj de condoleanțe către Sinodul Bisericii Ortodoxe Bulgare, în urma trecerii la cele veșnice a Patriarhului Neofit.

Chișinău, 14 martie 2024

Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare

Cu inima îndurerată, am primit vestea trecerii din această lume a Patriarhului Neofit, Mitropolitul Sofiei și Patriarhul iubit al Bisericii Ortodoxe Bulgare, după o luptă îndelungată cu boala.

Patriarhul Neofit a fost un stâlp al credinței, dedicat cu desăvârșire întreaga viață propășirii Bisericii lui Hristos. Prin exemplul personal al smereniei și compasiunii, a inspirat și a influențat viețile multor oameni. În calitate de Patriarh, el a călăuzit Biserica Ortodoxă Bulgară prin perioade de schimbare și provocări, păstrând mereu credința neclintită și valorile ortodoxe.

Ne unim în durerea provocată de această pierdere și ne adresăm condoleanțe sincere membrilor Sfântului Sinod și întregii comunități ortodoxe din Bulgaria, în numele ierarhilor, clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să primească în lăcașurile Sale cele veșnice sufletul nou-adormitului robului său Patriarhului Neofit în lumina, pacea și dragostea Preasfintei Treimi.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

† VLADIMIR,

MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE

Sursa: www.mitropolia.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com