ÎPS Mitropolit Vladimir împreună cu arhiereii Bisericii Ortodoxe din Moldova a oficiat slujba privegherii la catedrala mitropolitană din Chișinău - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

ÎPS Mitropolit Vladimir împreună cu arhiereii Bisericii Ortodoxe din Moldova a oficiat slujba privegherii la catedrala mitropolitană din Chișinău

20:11, sâmbătă, 21 octombrie, 2023 | Cuvinte-cheie: , ,

În seara zilei de sâmbătă, 21 octombrie 2023, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat slujba vecerniei la catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din capitală.

Alături de Întâistătător au înălțat rugăciuni: ÎPS Sava, arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari, ÎPS Anatolie, arhiepiscop de Cahul și Comrat, ÎPS Petru, arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, ÎPS Marchel, arhiepiscop de Bălți și Fălești, ÎPS Nicodim, arhiepiscop de Edineț și Briceni, PS Ambrozie, episcop de Bogorodsc, vicar al Exarhatului Patriarhal pentru Europa Occidentală, PS Ioan, episcop de Soroca, vicar mitropolitan și PS Siluan, episcop de Orhei, vicar mitropolitan, prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan, PC arhim. Filaret (Cuzmin), starețul Mănăstirii Căpriana și protopop de Strășeni, arhimandriți, protopopi, preoți și diaconi împreună cu creștinii prezenți.

După oficierea slujbei privegherii a urmat rânduiala ipopsifierii (chemarea la arhierie) a arhimandritului Filaret (Cuzmin), cleric al Eparhiei Chișinăului, în treapta de episcop al Căprianei, vicar al Eparhiei Chișinăului.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com